Istoria Turzii este plină de exemple ale spiritului de toleranţă, etnică sau religioasă.
Aici convieţuiesc etnii în relativă armonie, aici îşi desfăşoară activitate diferite culte religioase fără animozităţi.
Prezent la sfinţirea capelei de la Colegiul „Dr. Ioan Raţiu” Turda, inspectorul Vasile Timiş, inspector de religie din Ministerul educaţiei, cercetării şi tineretului, a remarcat toleranţa de care dă dovadă comunitatea turdeană.
Religia în şcoli
„Situaţia predării religiei în şcolile turdene beneficiază de o conjunctură mai favorabilă decât în alte părţi. Am participat la sfinţirea celei de-a opta capelă şcolară, eveniment care subliniază spiritul tolerant al comunităţii locale. Chiar dacă statutul educaţiei religioase este acelaşi peste tot, Turda a fost scutită de animozităţile ivite prin alte zone ale ţării. Punctele de vedere ale unora nu trebuie privite decât ca simple manifestări democratice. Mai ales nu trebuie amplificate prin generalizare.
Religia este o disciplină şcolară, ca toate celelalte discipline, şi funcţionează conform prevederilor din Constituţia României şi din Legea învăţământului 84/1995, republicată cu modificările ulterioare. Ca parte a trunchiului comun al ariei curriculare „om şi societate”, religia se studiază alegând, elevul împreună cu părintele său, religia şi confesiunea. În cazuri cu totul excepţionale, în care elevul nu vrea să participe la orele de religie, situaţia şcolară i se încheie fără această disciplină sau participă la un alt opţional didactic. Din statisticile noastre rezultă că peste 90% dintre copii participă la orele de religie.
Au fost anumite discuţii, dar ştim că facem un lucru bun. Şi mai ştim că orice lucru bun este şi perfectibil şi de-aceea s-a lucrat la revizuirea programelor şcolare pentru disciplina religie pentru a aduce unităţile de conţinut, temele pe care le predăm elevilor, la un nivel mai accesibil, mai bine calibrat la nivelul vârstei elevilor. Pentru a-i determina pe profesorii de religie, pe preoţii care predau religia în şcoli, să ţină cont de sfatul Sântului Ioan Gură de Aur: „Pe copii nu trebuie să-i speriem cu chinurile iadului, ci să-i bucurăm cu darurile Împărăţiei Cerurilor”, adică să avem o abordare optimistă, echilibrată, să-i învăţăm pe copii să-şi cunoască şi să-şi trăiască religia. Iar în contextul european multi-cultural şi multi-religios să îi respecte pe cei care au altă religie, altă confesiune.”.
Profesori de religie
„Faptul că am ajuns să avem peste 10.000 de profesori de religie în şcolile româneşti, la nici două decenii de la revoluţie, vorbeşte de la sine despre eforturile care s-au făcut în acest domeniu. Dar şi consfinţeşte cuvintele Mântuitorului care spune că „Ceea ce la oameni nu este cu putinţă, totul este cu putinţă la Dumnezeu”. Deschiderea oferită de revoluţie a oferit şansa tinerei generaţii să se îndrepte spre studierea religiei în şcoală, pe lângă educaţia religioasă oferită de biserică şi, iniţiată în primul rând, de părinţii proprii.
Educaţia şcolară se împleteşte armonios cu educaţia religioasă. Sunt componente ale aceluiaşi ţel: edificarea unui om normal, echilibrat, tolerant.
Turda este un exemplu în acest sens. Aici multe şcoli pun la dispoziţia elevilor capele şcolare. Nu peste tot se întâmplă acest lucru, benefic pentru copii. Şi nu numai pentru ei. Aveţi parte aici, la Turda, de o colaborare între şcoală şi Biserică, mai bună decât prin alte părţi. Nu nominalizez, dar prezenţa soborului de preoţi care a participat la sfinţirea capelei de la Colegiul „Dr. Ioan Raţiu” vorbeşte de la sine. Oamenii de suflet din oraşul dumneavoastră au dovedit că se poate colabora bine, că se poate merge împreună, profesori şi preoţi, pe calea educării copiilor.
Să nu uităm că relaţia dintre şcoală şi Biserică, în spaţiul românesc, dar şi în cel european, este tradiţional. Să nu uităm că primele instituţii şcolare s-au organizat pe lângă biserici. Să nu uităm că şi la noi, primele buchii s-au învăţat pe prispa bisericii. Înaintea abecedarelor, cititul s-a deprins de pe paginile Psaltirilor. Nu întâmplător, „dascăl” este şi cântăreţul din strană şi cel de la catedra şcolii. Avem chiar informaţia că pe la anul 1385, un cântăreţ de la biserică îi aduna iarna pe copii ca să-i înveţe cititul după Ceaslov. Se pare că este primul profesor de religie cunoscut. Să nu uităm că Gheorghe Lazăr publica, cam în acelaşi timp, şi „Trigonometria” şi „Cărticica de învăţături morale pentru tineri”, tradiţia predării religiei în şcoală există, putem spune, dintotdeauna în zona românească.”.
Pentru oameni mai buni
„Nu considerăm cele câteva procente din masa elevilor care refuză participarea la orele de religie ca fiind un eşec. Am analizat fiecare caz în parte şi am încercat să ducem lucrurile pe făgaşul cel mai potrivit. E vorba, în ultimă instanţă, de opţiunea fiecăruia. Pornită din educaţia din familie, din convingeri personale. Trebuie să respectăm dreptul fiecăruia la credinţă. Chiar şi la absenţa ei.
Vom conştientiza tot mai mult că educaţia religioasă este o investiţie, atât în zona duhovnicească, cât şi în cea culturală, socială. Chiar în Franţa, ţară care se declară laică prin excelenţă, se discută despre reintroducerea studiului religiei în şcoli.
Nu cred că putem vorbi de un eşec. Să nu uităm că venim după decenii de dictatură ateistă. Dacă acum câteva decenii au fost oameni care au făcut ani grei de puşcărie pentru o rugăciune rostită în public, astăzi avem numai într-o săptămână, la nivelul tării peste o sută de mii de ore de religie. Să vedem partea cu realizările şi să lucrăm mai mult şi mai bine în partea cealaltă. Să nu considerăm eşec ori nerealizare micile neajunsuri, care ne obligă să gândim la îmbunătăţiri pentru a fi mai performanţi în activitate.
S-a discutat mult despre manualele de religie. Ca orice lucru creat de om şi acestea sunt perfectibile. Şi este exact ceea ce facem în permanenţă.
Manualele alternative au fost nişte încercări mai puţin reuşite. Să nu uităm că prin predarea religiei în şcoli nu urmărim să facem seminarişti. Dorim doar să îi ajutăm să devin oameni mai buni, să ducă o viaţă mai echilibrată. Facem educaţie religioasă pentru copil, pentru familia lui, pentru societate, pentru viaţa de-aici, ca să o câştige pe cea de dincolo.”.
Să nu uităm că, înainte de şcoală, cartea s-a învăţat pe prispa bisericii!
N.B.: Mi s-a cerut link-ul spre acest material publicat în “Jurnalul de Arieş” nr. 41 din 13 octombrie 2008. Din păcate, materialul scris de mine nu a fost considerat suficient de interesant pentru a fi publicat şi în ediţia online a ziarului. Faptul că cineva şi-a amintit de consemnarea de către subsemnatul a părerilor inspectorului Vasile Timiş, inspector de religie din Ministerul educaţiei, cercetării şi tineretului, referitor la situaţia religiei în şcolile turdene, mă face să cred că merită să-l postez, chiar şi cu întârziere, pe blog. Poate interesează şi pe alţii, care nu l-au citit atunci.
Posted on 20 ianuarie 2009
0