Pentru că toată lumea face statistici, topuri, consemnează „succesuri”, … fac şi eu un mic bilanţ, după vreo cinci săptămâni de la instalarea contorului pe blog.
Contorul înregistrează „vizitatori unici” în fiecare zi, pe ţări de provenienţă a accesării.
Verificând situaţia la 11 februarie 2009, orele 19:
Constat că am adunat peste 1.250 de vizitări. 1.002 (adică: patru din cinci!) au fost din România (am pândit momentul „1.000”, dar … ocupat cu alte treburi l-am scăpat!).
Presupun că am avut şi multe vizite de la cei plecaţi, temporar ori definitiv, prin străinătăţuri: cei mai mulţi fiind din Israel – peste o sută de vizite (sunt în corespondenţă cu foşti turdeni de-acolo), apoi, cu o medie de 3 – 4 vizite săptămânal, am avut vizite din Spania, Franţa, Germania (ţări în care am mai mulţi prieteni) şi Norvegia (îl bănuiesc pe fostul coleg, de la Ziarul 21 şi de la Jurnalul de Arieş, care e acolo acum) şi cam două vizite pe săptămână din SUA, Canada şi Australia.
Surprinzător, am avut şi 14 vizite din Moldova (habar n-am cine ar putea fi, dar mă bucur foarte tare că i-am trezit interesul!).
Mai puţin de o vizită pe săptămână am avut şi din Ungaria, Marea Britanie, Austria şi Elveţia, Italia, Polonia, Olanda, Belgia şi din „Uniunea Europeană”, dar şi din Brazilia (schimb uneori mesaje cu o fostă bucureşteancă, acum în “ţara cafelei”!).
Am şi câte o vizită din alte ţări: Macedonia, Bulgaria, Danemarca, Portugalia, Suedia, Bosnia şi Herţegovina, Letonia, dar şi din Maroc, Egipt, Qatar sau Irak (sper că a fost un compatriot, poate, militar din contingentul românesc! îmi pare rău că nu a revenit!).
Vizitatorii blogului meu au provenit dintr-un total de treizeci de ţări.
Oricât aş fi de pesimist, chiar dacă aş considera că cei care au vizitat o singură dată au făcut-o din greşeală, chiar dacă aş considera că, să zicem, alte vreo 50 % din vizite ar fi de complezeţă din partea prietenilor, tot mai rămâne o medie de vreo douăzeci de vizitări pe zi, ale celor care s-au aplecat (cu oarecare plăcere – devreme ce au revenit!) asupra a ceea ce am scris sau semnalat.
Chiar dacă cifrele mă obligă să constat că … blogul e meu e băgat în seamă (şi mă bucur sincer!), am şi nişte regrete: îmi pare rău că nu reuşesc să postez iar imagini (găsesc eu o soluţie! una intermediară – de criză! – am aplicat-o deja!), m-aş bucura şi mai mult dacă vizitatorii ar posta comentarii (e necesară înregistrarea, dar nu e greu de realizat!), îmi doresc să primesc mesaje de la vizitatori (în care să-mi povestească, mai ales, despre Turda de care îşi amintesc cu nostalgie!) pentru a le adăuga pe blog, şi multe altele …!
Mulţumesc tuturor celor care îmi accesează blogul şi sper să reuşesc să le dau motive să o facă şi în continuare.
Normal, ar trebui să vă premiez pentru că mi-aţi vizitat blog-ul. Premiul este:














winton
23 februarie 2009
Clar ca e bagat in seama, ca doara BLOGU-i GLOBU nostru informativ. Sa fii sanatos si sa-ti continui munca cu succes. W
modoro
12 februarie 2009
Felicitări pentru cele scrise de-a lungul timpului pe Blog, si multe “succesuri” în continuare, respectiv mulţi vizitatori.
Eu una revin de fiecare dată cu plăcere şi citesc cu interes cele scrise.
Mi-ar plăcea să citesc un articol despre pasionaţii de diverse hobbyuri, colecţionari, de prin zona Turda, Cluj Napoca, etc. cu atât mai mult cu cât am auzit deja câte ceva despre unii dintre ei: Alin Bîlcu din Turda, Ioan George Bârz din Băişoara, Lucian Cuibus din Cluj-Napoca, Victor Marian Pitea din Cluj Napoca, Mihai Domşa din Cluj-Napoca, etc. dar poate s-ar bucura şi alţii să le povestiţi despre ei.
Mult succes !