Dreptul la lene – comentariu din mass-media de azi, citat şi răs-citat pe mulţime de bloguri (deci, musai … şi pe al meu! problema e că nu ştiu unde să-l pun: la glume, nu, că-i serios; la serioase, nu, că-i cam în glumă – ar zice patronul!)
Este o carte scrisă în 1880 (nu e deloc o greşeală: e din secolul de dinaintea celui “al vitezei”!), dar e mai actuală ca oricând. Căci vorbeşte despre criza care a ajuns azi şi pe la noi. Daţi click să înceapă Simfonia destinului şi … nu vă fie lene să citiţi textul până la capăt!
Etapele SPIRALEI INFERNALE sunt, pe scurt, următoarele:
1. Muncim tot mai multe ore şi producem tot mai mult, ca să câştigăm tot mai mult – aşa ni se cere „ideologic” de către societatea capitalistă – doar, marii industriaşi / patroni au nevoie de oameni „motivaţi” care să le producă mai mult, să se îmbogăţească ei mai mult; lenea nu e bună, din punctul lor de vedere, căci nu am munci pentru ei şi nu ne-am înregimenta ca să le fie lor bine …
2. Produsele, la un moment dat, nu se mai vând, căci sunt prea multe, piaţa e saturată, iar oamenii nu mai au bani – salariile oferite de industriaşi / patroni nu sunt suficiente pentru a face faţă tentaţiei generate de produse; intervine publicitatea care ne convinge să cumpărăm
3. Suntem tentaţi de publicitate, vrem să cumpăram. Muncim mai mult, ca să câştigam mai mult, să ne permitem. Mulţi ne lăsăm tentaţi şi facem şi credite.
4. La un moment dat, sunt atât de multe produse pe piaţă, că nu mai are cine să le cumpere – dar spirala infernală continuă: continuăm să muncim mai mult, ca să ne plătim creditele, şi … să consumăm şi mai mult.
5. Dacă tot sunt dispuşi, din ce în ce mai mulţi oameni, să muncească tot mai mult, de ce să angajeze patronii 10 oameni în loc de 7, sau chiar 5, că doar vor munci suficient cei 5 deja angajaţi, dacă sunt bine prinşi în credite şi dorinţe de consum. Aşa apare şomajul! Astfel, tot mai puţini oameni muncesc tot mai mult, calitatea produselor / serviciilor scade, dar nu contează pentru patron, căci banii vin şi aşa. În ceea ce priveşte şomerii – este treaba lor!
6. Creditele sunt din ce în ce mai numeroase şi mai mari, căci cine intră în cercul lor, greu mai iese.
7. La un moment dat, piaţa crapă: locuri de muncă, credite, imobiliarul, … totul pică!
Vă sună cunoscut scenariul? Ei, bine, noi ne aflăm acum chiar în acest al 7-lea moment.
E incredibil, dar acelaşi autor ne explică faptul că, dacă am munci mai puţin fiecare dintre noi, am putea trai toţi mai bine, şomajul ar scădea – iar nivelul de viaţă al populaţiei s-ar îmbunătăţi. Dar … nu ar mai câştiga atât de mult patronii.
Parcă nu e chiar absurd ce spune omul ăsta.
O spunea acum un secol şi trei decenii!
Le droit à la paresse de Paul Lafargue (1842 – 1911, marxist francez, născut în Cuba, a fost ginere lui Karl Marx!)
Dacă vă îndoiţi, puteţi citi textul integral la adresa: http://fr.wikisource.org/wiki/Le_Droit_%C3%A0_la_paresse
Posted on 17 martie 2009
0