E bine de ştiut

Posted on 18 martie 2009

0


La un curs de perfecţionare a Pompierilor, aceştia au fost învăţaţi că, atunci când se produce o arsură, oricât de extinsă ar fi, cel mai eficace prim ajutor este să pui partea afectată sub apă rece curgătoare, până când se mai răcoreşte stratul de piele ars şi, apoi, să aplici un albuş de ou, bătut uşor, spumă, numai cât să fie mai uşor de aplicat.
De curând, o prietenă a pus la fiert un vas cu apă, iar când a luat oala care fierbea, a sărit apă fierbinte pe mâna ei şi i-a ars o mare parte de piele.

A băgat mâna imediat sub jet de apă rece, destul timp ca să nu mai simtă căldura iniţială, cu toate că durerea era îngrozitoare.
A spart două ouă, a separat albuşurile şi le-a bătut puţin, şi a aplicat pe zona arsă spuma de albuşuri. Mâna îi era atât de arsă, încât, pe măsură ce punea spuma pe piele, albuşul se usca şi rămânea o peliculă ce se întărea (era colagen natural). A durat peste  o oră timpul în care a aplicat, strat după strat, tot  albuşul celor două ouă pe mâna opărită.

După puţin timp, nu a mai simţit durerea şi, în ziua următoare, abia mai avea o urmă roşie-maronie, acolo unde se arsese.
Se temea că va rămâne cu o cicatrice oribilă, dar, spre surprinderea ei, după numai zece zile, nu mai avea nici o urmă de la acea nefericită întâmplare, nu mai avea NIMIC!
Nici culoarea pielii nu s-a schimbat, iar partea arsă s-a recuperat total, datorită colagenului existent în albuşul de ou, care, în realitate, este o placentă şi este plină de vitamine.
MEREU POATE EXISTA CINEVA CARE SĂ AIBĂ NEVOIE, ÎNTR-UN MOMENT NEFERICIT, DE UN ASTFEL DE SFAT. TRANSMITE-L ŞI ALTORA!
E BINE DE ŞTIUT, CHIAR DACĂ, SPER, SĂ NU AVEŢI NICIODATĂ NEVOIE SĂ FOLOSIŢI ACEASTĂ ÎNVĂŢĂTURĂ.