Către Prieteni şi neprieteni

Posted on 31 martie 2009

0


Transcriu ultima postare a mea de pe “Blogulu Zamfir”:

“Să fiţi sănătoşi!
Aşa cum am scris deja, ziua de 31 martie va aduce ceva schimbări în acest blog.
Din păcate, schimbările vor fi de altă natură de cum doream eu.
Unii mă consideră orgolios – fără să se uite în oglindă.
Alţii mă taxează drept “fraier” pentru că nu-mi place şi nu ştiu să fac bani.
Iar eu, după ce mi-am deteriorat relaţia cu femeia pe care o iubesc de aproape patru decenii (şi pe care o voi iubi până voi muri – chiar dacă acest lucru nu mai are legătură cu ea!) pentru că, respectând un principiu, am refuzat să-i dau parola contului meu de e-mail, sunt capabil să suport absolut orice consecinţă în respectarea ÎNTOTDEAUNA a principiilor mele.
Se pare că prima consecinţă a “încăpăţânării” mele de a nu înţelege că principiile sunt ceva cu care ne … va fi ştergerea acestui blog de pe serverul ziarului. Ok. Nu l-am cerut, l-am cultivat cum am ştiut eu mai bine, am pierdut multe ore ca să învăţ să-l gestionez pentru a avea valoarea pe care o are acum, nu renunţ la el fără durere în suflet, dar … sunt capabil să suport absolut orice consecinţă în respectarea ÎNTOTDEAUNA a principiilor mele. Pe care nu le discut … nici cu cei care nu vor să le ia în considerare, nici chiar cu cei care nu vor să le accepte, nici cu … absolut nimeni.
Eu sunt Zamfir.
De-aceea, aceasta este ultima mea postare aici.
Cei care vor dori să-mi afle părerile, sunt rugaţi să acceseze blogul meu personal, la adresa: http://zamfirpop.wordpress.com.
Cei cărora le-a plăcut blogul le cer iertare pentru că mă retrag de-aici şi îi aştept dincolo.
Cei cărora nu le-a plăcut blogul le cer iertare pentru timpul pe care şi l-au pierdut cu mine, mă retrag de-aici şi nu îi aştept dincolo.
Tuturor le doresc acelaşi lucru: Să fiţi sănătoşi!
Zamfir

Amin”

… nu ştiu ce aş mai putea adăuga … Ceea ce, atunci când am creat un blog-oglindă pentru “Blogulu Zamfir”, speram să nu se întâmple …

Mă simt ca un om obligat să-şi ucidă un prunc … Dar, în stilul actual românesc, nu este vinovat cel care te pune să faci un lucru, ci doar cel care îl face. Al meu, numai al meu, este păcatul. Dumnezeu, dacă există, dacă e şi mare şi bun, mă va ierta!

Remember “Blogulu Zamfir”, 31 martie 2009, orele 19:

blogulu-zamfir-0 blogulu-zamfir-1 blogulu-zamfir-2