Încep azi o serie de materiale despre … veţi afla mai târziu. Astăzi, postez doar o imagine. În următoarele zile voi mai posta alte câteva imagini. Semnificaţia şi legătura dintre toate aceste imagini o veţi afla când termin documentarea şi vă pot prezenta o poveste cutremurătoare. Şi, poate, voi reuşi să contribui la rezolvarea ei.
Nu aş fi înţeles sensul acestei imagini înainte de seara zilei de 17 ianuarie 1988. Atunci, mă apropiam de ţara mea după doar vreo cincizeci de zile petrecute prin şapte ţări străine. Chiar dacă au fost zile minunate (din toate punctele de vedere), chiar dacă luna petrecută în RFG (!!!) a fost splendidă, chiar dacă în periplul meu m-am întâlnit cu vreo douăzeci de filumenişti (pe care îi cunoscusem înainte doar prin corespondenţă!), chiar dacă mi-am văzut (în sfârşit) familia surorii mele la ea acasă, chiar dacă …
Înţeleg, cu atât mai mult cu cât, faţă de cel din imagine, eu aveam paşaportul în buzunar, cu viză de intrare în România (incredibil? aşa era pe-atunci!!!), biletul de tren era valabil până la Câmpia Turzii, nu aveam nici o problemă să mă întorc acasă, …
Şi tot m-a pişcat fiorul patriotismului!
Te salut, Românule Sergiu!















Posted on 15 aprilie 2009
0