Să dai, să dai, iată marea fericire a vieţii. Să dai mai ales la timp, fiecare lucru la vremea lui. Să dai râsul, să dai lacrimile … să-ţi trăieşti aventurile, să-ţi trăieşti durerea … să înhaţi raza de bucurie care fuge, să-ţi arăţi dinţii frumoşi în râsul pe care nişte ochi umezi ţi-l cerşesc, şi apoi să plângi nebuneşte, din toată inima, sătulă de bucurie! Să plângi un timp… şi apoi să râzi!Panait Istrati
Dacă este adevărat că “o imagine vorbeşte cât o mie de cuvinte”, tocmai v-am scris şase mii de cuvinte, despre ce am văzut astăzi la Câmpia Turzii şi Turda!
Acest blog este un pamflet ... când nu se scrie serios pe el.
Accesul este total interzis:
1. celor lipsiţi de simţul umorului;
2. celor care au alte opinii decât cele sustenabile prin argumente;
3. celor care se limitează la a citi doar titlurile;
4. celor care se limitează la a privi doar pozele;
5. celor care nu înţeleg că nu sunt decât un om şi sunt capabil şi să mai greşesc uneori.
Sunt mai mult de o mie de cuvinte/ poza.
Ce e peste 1.000 este bonus de prietenie. Mulţumesc!