Să nu vă mai aud spunând că fumatul e dăunător! Dacă nu aş fi rămas în pană de ţigări, nu aş fi ieşit în oraş, după ploaie. Şi nu mi-aş fi amintit că la Fundaţia Raţiu începe un festival de teatru de amatori. Internaţional!
Am ajuns la Casa Raţiu cam târziu. Dar am recuperat discutând cu actorul Cornel Miron (care
este directorul festivalului, concepţia şi coordonarea aparţinând lui Stelian Roşian) şi cu câţiva dintre participanţii la tabără.
Vă reamintesc din comunicatul oficial:
În perioada 29 iunie – 5 iulie 2009, Atelierul de Teatru „Ion Raţiu”al
Centrului Raţiu pentru Democraţie va organiza pentru prima oară o tabără internaţională de teatru.
La tabăra de vară „Mundi ludens” (Lumea jucăuşă) participă 28 de liceeni din Târgu Jiu, Bucureşti, Bacău, Suceava, Chişinău (Republica Moldova) şi Turda. Din municipiul nostru vor participa două grupe de teatru, formate din elevi de la Liceul teoretic „Liviu Rebreanu” şi Colegiul Tehnic „dr. Ioan Raţiu”.
Festivalul are o temă fixă: echipele pregătesc şi prezintă aceeaşi piesă despre traficul de fiinţe umane, piesa „Vise Spulberate”, scrisă de Carmen Bogdan, Cristian Ban şi Eugen Wohl.
Miron mi-a spus că azi a fost doar o conferinţă de presă “prietenească”, prilejuită de tabăra de vară. “Deosebit e faptul că sunt patru trupe din afara Turzii, pe lângă cele două turdene. Urmărim să dezvoltăm abilităţile de comunicare. Noi am invitat zece trupe din afara ţării,
chiar din Germania, Irlanda, Anglia. Doar moldovenii au venit. Anul viitor vom avea grijă să vină mai multe trupe. Sperăm să obţinem o sponsorizare mai mare! Participanţii vor învăţa, de la profesionişti, taine de-ale actoriei. Va veni şi Melania Ursu. Şi fiica marelui regizor Aureliu Manea. Şi vor avea şi un training pe tema anti-trafic. Vor avea parte şi de ieşiri. În funcţie de
timp, Durgău şi Tarzan, Grădina zoologică, poate, mormântul lui Mihai Viteazu. Tot la “poate” intră şi Cheile Turzii.”.
Din Moldova de dincolo de Prut, Lizaveta şi Diana sunt încântate de munţii pe care i-au străbătut ca să ajungă aici. Şi le place faptul că Turda este un oraş vechi. Speră să înveţe, mai ales pe linia teatrului. Am avut onoarea să vorbesc cu “Preşedintele parlamentului autoconducerii” din liceul lor. Este un proiect de implicare democratică a elevilor. Cu tot tacâmul democratic. Alegeri cu campanie electorală şi majoritate la
hotărâri. Alexandru e rusofon şi se străduieşte să înveţe limba românească-moldovenească. Primul cuvânt pe care l-a învăţat aici este “naşpa“. Sper să plece spre casă şi cu alte cuvinte, ceva mai încărcate de inteligenţă decât acesta. Din păcate, nu am putut să nu remarc o oarecare teamă în a se exprima liber, sincer, din toată inima. Teamă să nu spună ceva ce nu este “politically correct” sau neaprobat de conducerea delegaţiei …
Despre implicarea celor doi actori – Miron şi Roşian – în Atelierul de teatru de la Fundaţia Raţiu, recitiţi şi Scena balconului şi Bravo, Emile.
Festivalul, anunţat ca internaţional, are, ca străini, doar pe fraţii de peste Prut. Adică este internaţional între ai noştri. Astăzi se joacă, iar de mâine, încolo, joacă pe scenă!
Aşa cum vă spuneam într-o postare anterioară: duminica este o zi liberă, în care nu munceşti!














daurel
28 iunie 2009
E greu cu corectitudinea politica. Azi s-a cam rastit dl Usca la mine, pe blogul dumnealui, ce-i drept …
zamfirpop
28 iunie 2009
Călcaşi strâmb, bre!?
Şi eu am încasat o beşteleală ieri de la un muncitor care lucra la fântâna cu lebede. Chiar mi-a dat un fel de ordin: trebuie să-mi placă!
Haios a fost faptul că în timp ce-i îi explicam omului (cam de vârsta mea!) că fiecare are dreptul la opinie, fiul lui se răstea la el “Taci, tată!”.
Din respect pentru jena fiului nu am scris încă despre eveniment.
Dar mă tem că ar fi păcat să nu scriu măcar o tentativă de eseu referitor la “obligaţia cetăţeanului de a fi încântat de ce-i face primăria”!