Ovigelu

Zilele acestea, eu, „cel care nu vrea să relaţioneze cu colegii” prea deştepţi, eu, cel „din cauza căruia nu s-a reunit jurnalismul turdean la mici şi bere”, am vrut să contribui, măcar, cu comentarii la blogurile colegilor. M-am simţit obligat, pentru că erau tangenţial atinşi, în primul caz chiar eu-însumi, în al doilea doi oameni pe care îi stimez. M-am tot gândit, cum să vă pregătesc pentru mizeriile despre care trebuie să vă vorbesc. Şi, în cele din urmă, am găsit:

Gata! Acum, sunteţi pregătiţi:

1. Am încercat să postez un comentariu la postarea “Ai tupeu, mă!” (chiar dacă îi dorisem deja RIP, am zis că, poate, şi-a revenit!?:
„Sunt de-acord, şi cu Ucu, şi cu tine, când afirmaţi că ai tupeu!
Chiar dacă vei şterge şi acest comentariu al meu (semn al seriozităţii tale, pe care nu o mai discut!), poate vei citi şi vei mai afla şi învăţa ceva util:
Astăzi m-ai salutat. Nu era necesar. E dreptul tău. Eu am fost obligat să-ţi răspund. Conform principiului că “dacă te saluta chiar şi cel mai mare duşman al tău (nu te umfla în pene, că nu e cazul tău aici!) e primul semn că vrea să nu-ţi mai fie duşman şi ai obligaţia să răspunzi”.
Nu ştiu dacă, nu cumva, salutul tău a fost o testare. Poate ai dorit să verifici dacă răspund ca Ucu. Ai uitat că, pe mine mă cheamă: Zamfir! Problema este doar … minciuna!
Cei care au văzut scena sunt induşi în eroare de exuberanţa cu care m-ai salutat. Ca şi de răceala cu care ţi-am răspuns. Automat, ai indus ideea “ce băiat bun e Ovi şi ce rău răspunde Zamfir”. Ceea ce … e o mare minciuna! Măcar într-una dintre jumătăţi!
Mă tem că, înainte de a mă saluta atât de teatral, aş fi meritat ceva scuze (pe care nu le-aş mai crede; data trecută, am făcut această greşeală!) şi niscaiva explicaţii.
Dar … să fii sănătos!”

2. Apoi, am citit postarea „Ce bine le stă împreună!”. Un material „foarte bine scris”, fără urmă de „sarcasm sau rea-voinţă” (cum vezi tu, la toţi cei care nu-ţi cântă în strună!), plin de „bun-simţ”, conform total deontologiei profesiei tale, … Un adevărat „model” din care ar trebui să învăţăm toţi, cu mic, cu mare . Am vrut să adaug un comentariu:
„Dacă ne-ai fi văzut pe mine şi pe Arion la o cafenea, ne-ai fi făcut şi pe noi amanţi şi gay!? Că tot am lucrat împreună la “Ziarul 21″ şi am plecat tot “împreună” de la “Jurnalul”!?
Despre nişte reţineri legate de bun-simţ în alegerea subiectelor şi a tratării lor, încă nu ai auzit!? De fapt, mi-ai mai explicat o dată că nu te împiedici de astfel de mărunţişuri.
Eşti mare şi … jenibil!”

Dar, mai întâi, am verificat starea primului comentariu. Moderatorul blogului respectiv nu a considerat suficient de admirativ la adresa lui comentariul meu şi … nu a apărut. De-aceea, am renunţat să mai postez pe al doilea. Dacă nu l-ar fi împiedicat să apară, riscam iar cascada de invective gratuite (update: v-am oferit link-ul cu “răspunsul”; dar, nu încercaţi să faceţi legătură între textul meu şi textul “de răspuns”, pentru că mă tem că nu veţi găsi aşa ceva!), de care am avut parte altă-dată. Nu ţin neapărat să mai provoc atâta … inteligenţă!

Aşa că, stau în banca mea şi nu mă bag între lupii tineri ai jurnalismului. Pentru că nu ştiu să urlu deloc, nicidecum mai tare … Nici nu ştiu să profit de subiectele de scandal, cele care aduc popularitate. Şi faimă!? Ieftină!

Update (5 iulie): dacă vreţi să vă şi distraţi, recitiţi textul de mai sus, apoi … “replica“. Ca să înţelegeţi de ce afirm că mi se citeşte textul doar din două în două rânduri! Vă cer scuze pentru derbedeul care îşi permite să vă jignească! Vă rog, nu-l luaţi în considerare. Copiază şi el ca să se pună bine. Nici nu pot să-l consider un câine (al democraţiei! cum se pretinde!), pentru că l-aş jigni … Pe Ulise!

Zilele acestea, eu, „cel care nu vrea să relaţionez cu colegii” prea deştepţi, eu, cel „din cauza căruia nu s-a reunit jurnalismul turdean la mici şi bere”, am vrut să contribui, măcar, cu comentarii la blogurile colegilor.

Am încercat să postez un comentariu la postarea “Ai tupeu, mă!” (http://ovinews.wordpress.com/2009/06/26/ai-tupeu-ma):

„Sunt de-acord, şi cu Ucu, şi cu tine, când afirmaţi că ai tupeu!

Chiar dacă vei şterge şi acest comentariu al meu (semn al seriozităţii tale, pe care nu o mai discut!), poate vei citi şi vei mai afla şi învăţa ceva util:

Astăzi m-ai salutat. Nu era necesar. E dreptul tău. Eu am fost obligat să-ţi răspund. Conform principiului că “dacă te saluta chiar şi cel mai mare duşman al tău (nu te umfla în pene, că nu e cazul tău aici!) e primul semn că vrea să nu-ţi mai fie duşman şi ai obligaţia să răspunzi”.

Nu ştiu dacă, nu cumva, salutul tău a fost o testare. Poate ai dorit să verifici dacă răspund ca Ucu. Ai uitat că, pe mine mă cheamă: Zamfir! Problema este doar … minciuna!

Cei care au văzut scena sunt induşi în eroare de exuberanţa cu care m-ai salutat. Ca şi de răceala cu care ţi-am răspuns. Automat, ai indus ideea “ce băiat bun e Ovi şi ce rău răspunde Zamfir”. Ceea ce … e o mare minciuna! Măcar într-una dintre jumătăţi!

Mă tem că, înainte de a mă saluta atât de teatral, aş fi meritat ceva scuze (pe care nu le-aş mai crede; data trecută, am făcut această greşeală!) şi niscaiva explicaţii.

Dar … să fii sănătos!”

Apoi, am citit postarea „Ce bine le stă împreună!” (http://www.turdanews.net/bloggelu/?p=1306). Un material „foarte bine scris”, fără urmă de „sarcasm sau rea-voinţă”, plin de „bun-simţ”, conform total deontologiei profesiei tale, … Un adevărat „model” din care ar trebui să învăţăm toţi, cu mic, cu mare (cum vezi tu toţi cei care nu-ţi cântă în strună!). Am vrut să adaug un comentariu:

„Dacă ne-ai fi văzut pe mine şi pe Arion la o cafenea, ne-ai fi făcut şi pe noi amanţi şi gay!? Că tot am lucrat împreună la “Ziarul 21″ şi am plecat tot “împreună” de la “Jurnalul”!?

Despre nişte reţineri legate de bun-simţ în alegerea subiectelor şi a tratării lor, încă nu ai auzit!?

Eşti mare şi … jenibil!”

Dar, mai întâi, am verificat starea primului comentariu. Moderatorul blogului respectiv nu a considerat suficient de pertinent comentariul meu şi nu a apărut. De-aceea, am renunţat să mai postez pe al doilea. Dacă nu l-ar fi împiedicat să apară, riscam iar cascada de invective gratuite, de care am avut parte altă-dată.

Aşa că, stau în banca mea şi nu mă bag între lupii tineri ai jurnalismului. Pentru că nu ştiu să urlu deloc, nicidecum mai tare … Nici nu ştiu să profit de subiectele de scandal, cele care aduc popularitate. Şi faimă!? Ieftină!