Cu indolenţă spre Indol la bunicu’

Posted on 31 octombrie 2009

8


Am fost joi la Deleni. Căruia, popular, i se spune INDOL. Stătea să ploaie, aşa că am plecat … cu indolenţă. Evident că am fost să văd ce face bunicu’, cum a ajuns acasă, cum o mai duce, …

Bunicu’ nu e rău. Nici rău, da’, nici bine. L-am găsit cu uşa deschisă pentru că-i e cald. Dar, era în pat, înfofolit, pentru că-i e frig! E singur.

Prea multe nu am reuşit să aflu de la el. La un moment dat, chiar i-am precizat: nu am venit să-ţi iau casa, ci, doar ca să mă asigur că eşti bine. De fapt, acest comportament îl are faţă de toţi cei din jur. Casa şi acareturile mi-au povestit despre un om activ, harnic, înstărit altă-dată. După ce a învârtit vreo două decenii smântâna laptelui din sat, după ce i-a murit unicul fiu într-un accident, după ce soţia i-a murit şi nu se înţelege cu nora (nu numai din cauza ei!), …

b 7800 b 7801 b 7803 b 7805 b 7806

b 7807b 7811Ulise şi-a găsit ceva de mâncare (a extras bob cu bob de pe ştiulete … poate, din plictiseală!), apoi, a venit în uşă să mă întrebe despre plecare.

Am mai aruncat o privire spre casa bunicului şi ne-am aminiti că … călătorului îi şade bine cu drumu’!

b 7813 b 7815

Lucrurile mi-au fost confirmate şi de cei cu care am discutat, la o cafea, la magazinul-cafe bar-crâşmă din vale.

Nu prea aveam timp de lungit poveştile. De-acasă până la Deleni, ne-au testat răbdările vreo trei reprize de picureală. Iar seara vine devreme. Mai ales pe vreme înnourată. Vom mai veni să vedem ce mai face bunicu’. Deocamdată, important e că … nu m-a uitat!