Calul cazut pe malul ariesului
Acum vreo 25 de ani, mi-am adus plăci ondulate de azbociment, pentru acoperirea casei şi a garajului. Ştraful cu care le-am adus avea un singur cal. Totul a fost în regulă, până am ajuns la porţiunea de drum cu un pic de pantă. “Vă rog să coborâm, ca să-i fie mai uşor” – m-a rugat căruţaşul. Apoi, mergând pe lângâ cal, îl bătea uşor pe greabăn, şoptindu-i: “Hai, Nelu!”. Şi vedeam calul opintindu-se. Când i-am spus că îl admir pentru faptul că nu a folosit deloc biciul, mi-a spus: “De ce să dau în el? Se ţine pe el, mă ţine pe mine, îmi ţine nevasta şi doi copii. Ce poate face, face, fără să-l bat!”.
Cu totul altfel s-a purtat cu calul, ticălosul din povestirea dureroasă a Brânduşei. De la care am primit un e-mail în care face trimitere la relatările întâmplării de pe malul Arieşului.
Cred ca la ora asta ai auzit despre calul cazut pe malul Ariesului. Eu am fost alaturi de el, i-am facut poze, am incercat sa-l ajut, dar fara rezultat. Daca te intereseaza intreaga poveste, te invit sa citesti prima parte aici, apoi cele doua update-uri aici si aici.
Asociatia Trei Frati Patati va depune o sesizare la Politie in care vom cere sanctionarea stapanului calului, pentru abandonarea acestuia si vom investiga conditiile in care tine restul animalelor.
Brindusa
Citiţi, accesaţi link-urile şi cruciţi-vă cât de “animalic” (aici jignesc … animalele!) se pot purta aşa-zişii oameni. Mai cruciţi-vă cât de … penibil (nu) reacţionează autorităţile. E normal. Calul nu putea fi amendat şi nici nu votează!
Saracu’ cal…Inainte de colectivizare animalele erau mai respectate.
# Daurel: Să nu uităm că, înainte de colectivizare, chiar şi oamenii erau respectaţi!
Acum 20 de ani am facut o excursie in nordul Moldovei. La manastirea Sucevita ghidul ne-a aratat o icoana la care puteai sa lasi un bilet cu o dorinta secreta. Fiica mea era atunci pe clasa a doua si a lasat si ea un bilet. Cum sunt o mama ca toate mamele care vrea sa stie tot, m-am intors putin mai tarziu si am luat biletelul ca sa aflu ce isi doreste cu atata ardoare copilul meu. Pe hartiuta aceea mica scria deosebit de citet si corect: “Sa invie El Zorab“. Alt comentariu nu am.
# emilia: O înţeleg pentru că şi eu fusesem impresionat de povestea lui El Zorab!
Astăzi, sunt întrebat, destul de frecvent în ultimul timp, dacă nu aş fi dispus să-l vând pe Ulise. Mereu am răspuns: Nu pot să-l vând, pentru că Ulise nu este un câine, ci, îmi este Prieten! Nu pot să-mi vând Prietenul!
Chiar azi, am fost la un eveniment – în aer liber – şi, pentru că au fost probleme insurmontabile, legate de prezenţa lui Ulise alături de mine, … am salutat şi am plecat!