Cât de mare e valoarea ta?

De curând, am afirmat că “Pentru că un nemernic a fătat ideea că eu aş fi cumpărat (!) de către un partid (!!!), … nu este de vină oraşul! În istorie, astfel de ticăloşi … dispar, se pierd. Aşa că, împreună cu câţiva mai vechi prieteni, în ciuda a câţiva mai noi neprieteni, … voi continua să fac ceea ce am făcut şi până acum: onoare oraşului în care trăiesc!”. Aşa cum mi-am onorat poporul şi ţara în decembrie ‘87, când am explicat vameşului polonez, disperat că nu aveam în bagaje nici o blană de vulpe argintie: “Eu am venit să văd Polonia, să-mi vizitez prietenii şi să fac schimubri filumenice”. Despre valoarea proprie şi cum se decelează ea, am citit pe blogul Pete de culoare, de unde am preluat articolul de mai jos.

Cat de mare e valoarea ta?

“Un tanar s-a dus la un batran intelept pentru a-l ajuta cu un sfat.
- Inteleptule, am venit la tine pentru ca ma simt atat de mic, de neinsemnat, nimeni nu da doi bani pe mine si simt ca nu mai am forta sa fac ceva bun. Ajuta-ma, invata-ma cum sa fac sa fiu mai bun? Cum sa le schimb oamenilor parerea despre mine?
Fara ca macar sa se uite la el, batranul ii spuse:
- Imi pare rau, baiete, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personala. Poate dupa aceea.
Apoi, dupa o mica pauza, adauga:
- Daca insa m-ai putea ajuta tu pe mine, atunci poate ca as rezolva problema mea mai repede si as putea sa ma ocup si de tine.
- As fi incantat sa va ajut, baigui tanarul cam cu jumatate de gura, simtind ca iarasi e neluat in seama si amanat.
- Bine, incuviinta batranul invatat.
Isi scoase din degetul mic un inel si-l intinse baietanului adaugand:
- Ia calul pe care-l gasesti afara si du-te degraba la targ. Trebuie sa vand inelul acesta pentru ca am de platit o datorie. E nevoie insa ca tu sa iei pe el cat se va putea de multi bani, dar ai grija ca sub nici in ruptul capului sa nu-l dai pe mai putin de un banut de aur. Pleaca si vino cu banii cat mai repede.
Tanarul lua inelul, incaleca si pleca. Odata ajuns in targ incepu sa arate inelul in stanga si-n dreapta, doar-doar va gasi cumparatorul potrivit. Cu totii manifestau interes pentru mica bijuterie, pana cand le spunea cat cere pe ea. Doar ce apuca sa le zica de banutul de aur unii radeau, altii se incruntau sau ii intorceau imediat spatele. Un mosneag i-a explicat cat de scump este un ban de aur si ca nu poate sa obtina un asemenea pret pe inel. Altcineva s-a oferit sa-i dea doi bani, unul de argint si unul de cupru, dar tanarul stia ca nu poate vinde inelul pe mai putin de un banut de aur, asa ca refuza oferta. Dupa ce batu targul in lung si-n lat, rapus nu atat de oboseala, cat mai ales de nereusita, lua calul si se intoarse la batranul intelept.
… Flacaul si-ar fi dorit sa aiba el o moneda de aur pe care s-o poata da in schimbul inelului, ca sa-l poată scapa pe invatat de griji si, astfel, acesta sa se poata ocupa si de el. Intra cu capul plecat.
- Imi pare rau, incepu el, dar n-am reusit sa fac ceea ce mi-ati cerut. De-abia daca as fi putut lua doi sau trei banuti de argint pe inel, dar nu cred sa pot pacali pe cineva cu privire la adevarata valoare a inelului.
- Nici nu-ti imaginezi cat adevar au vorbele tale, tinere prieten! spuse zambitor inteleptul. Ar fi trebuit ca mai intai sa cunoastem adevarata valoare a inelului. Incaleca si alerga la bijutier. Nimeni altul n-ar putea spune mai bine cat face. Spune-i ca ai vrea sa vinzi inelul si intreaba-l cat ti-ar da pentru el. Dar, oricat ti-ar oferi, nu-l vinde. Intoarce-te cu inelul!

Flacaul incaleca si pleca in goana.
Bijutierul examina atent micul inel, il privi atent prin lentila prinsa cu ochiul, il rasuci si apoi zise:
- Spune-i invatatorului ca daca ar vrea sa-l vanda acum, nu-i pot oferi decat 58 de bani de aur pentru acest inel.
- Cuuum, 58 de bani de aur?!? – exclama naucit tanarul.
- Da, raspunse bijutierul. Stiu ca-n alte vremuri ar merita si 70, dar daca vrea sa-l vanda degraba, nu-i pot oferi decat 58.
Tanarul multumi si se intoarse degraba la invatat, povestindu-i pe nerasuflate cele intamplate.
- Ia loc, te rog – ii spuse acesta dupa ce-l asculta. Tu esti, asemenea acestui inel, o bijuterie valoroasa si unica. Si, ca si in cazul lui, doar un expert poate spune cat de mare este valoarea ta.
Spunand acestea, lua inelul si si-l puse din nou pe degetul mic.
- Cu totii suntem asemenea lui, valorosi si unici, perindandu-ne prin targurile vietii si asteptand ca multi oameni – care nu se pricep – sa ne evalueze.”

Povestea aceasta este dedicata acelora care zi de zi se straduie, lustruind cu migala, sa adauge valoare bijuteriei pe care ei o reprezinta si sa realizeze valoarea pe care o au. Amintiti-va mereu cat de mare este valoarea voastra, chiar daca multi din jur va ignora sau par sa nu-si dea seama cat sunteti de pretiosi.

Deci, nu tăria cu care latri îţi dă valoarea, ci, ceea ce rămâne din ce ai făcut, efectiv. Este un adevăr pe care îl ştie până şi … Ulise!

Oarecum, tangenţial la subiect, citez dintr-un mesaj primit de curând:

MADVS DOGVS FILIO BARBARVS

Una din ironiile turdenilor, lansată împotriva unui american ce nu ştia de vechea Potaissa, a fost făcută de membrii clubului de şah “Potaissa”. După o aluzie nepotrivită despre starea materială precară a românilor, americanul s-a trezit pe nepusă masă inserat în internet. Dar, nu oricum, ci într-o poză care il consacră ca făcând parte din trupele auxiliare ale Legiunii a V-a Macedonica. Devenit “MADVS DOGVS FILIO BARBARVS”, americanul s-a pomenit a fi şi beneficiarul unei “diplome militare romane” redactată de şahistii turdeni, sub forma diplomelor militare emise de împăraţii Romei.

… la care am răspuns:

Bravo lor! Şi eu am avut o discuţie, acum vreo zece ani, cu un oarecare “Paulesc” din SUA, care mi-a cerut să vorbim englezeşte, pentru că … Pentru că eu nu ştiu să vorbesc maghiara cu ungurii din România şi engleza cu cei care şi-au uitat limba mamei (aşa cum şi-a pierdut şi “u”-ul final din nume!), … am încheiat imediat discuţia cu el!