La ora 11, în a 11-a zi a lunii a 11-a din 1918
Olimpiada de la Beijing (China) a început la ora 8 în a 8-a zi a lunii a 8-a din 2008. Mulţi au crezut că este o chesite tipic chinezească, nemaiîntâlnită. Totuşi, în istorie a mai rămas un eveniment fericit care s-a petrecut la o oră şi dată asemănătoare. Amicul Kállai László – filumenist (cu “f”!), dar şi Filatelist (cu “F”!), a publicat pe blogul său filatelic nişte consideraţii referitoare la încheierea unui război şi urmările din filatelie ale evenimentului.
Războiul care s-a terminat la ora 11, în a 11-a zi a lunii a 11-a din anul 1918
Războiul cel Mare, Războiul Națiunilor, re-numit, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, Primul Război Mondial, a fost un conflict militar de dimensiuni mondiale. Cronologic, evenimentele s-au desfășurat astfel: în 28 iulie 1914 Imperiul Austro-Ungar a atacat Serbia (în 23 iulie 1914 Austro-Ungaria a dat un ultimatum, apreciat ca inacceptabil pentru un stat suveran, Serbiei – considerată responsabilă pentru atentatul de la Sarajevo, din 28 iunie 1914); în 30 iulie 1914, Rusia, susținând Serbia, decretează mobilizarea generală; în replică, Germania, aliata Austro-Ungariei, declară, la 1 august 1914, război Rusiei și, apoi, o zi mai târziu, la 3 august 1914, Franței; la 4 august 1914 Germania a invadat Belgia, iar Anglia și dominioanele sale au declarat război Germaniei (5 august 1914) ; la rândul său, Austro-Ungaria declară război Rusiei (6 august 1914), iar Serbia, Germaniei (6 august 1914); Franța declară război Austro-Ungariei {11 august 1914), urmată de Anglia (12 august 1914); la 23 august 1914, Japonia declară război Germaniei (prin acest act, conflictul european devine mondial); Turcia declară, la 12 noiembrie 1814, război Triplei Înțelegeri; în 23 mai 1915, Italia declară război Austro-Ungariei; în 27/28 august 1916, România a intrat în război alături de Tripla Înțelegere (Antanta),
iar la 6 martie 1917 și Statele Unite ale Americii intră în război împotriva Puterilor Centrale. În 11 noiembrie 1918, la ora 05.00 s-a semnat actul de armistițiu și, astfel, la ora 11.00 dimineața, războiul a luat sfârșit. Combatanții războiului au fost Antanta și Puterile Centrale. Nici un conflict anterior nu a implicat un număr atât de mare de militari și nu a implicat atâtea părți pe câmpul de luptă. În final, acest război a devenit al doilea conflict pe lista celor mai sângeroase conflicte notate de istorie (după Rebeliunea de la Taiping). Douăzeci de ani mai târziu, însă, cel de-al Doilea Război Mondial va face și mai multe victime.O caracteristică a Primului Război Mondial este folosirea strategică pe scară largă a tranșeelor ca linii de apărare pe Frontul de Vest, acestea întinzându-se de la Marea Nordului până la granița cu Elveția. Mai mult de 9 milioane de persoane au fost ucise pe câmpurile de luptă ale războiului iar, pe lângă acestea, mai mulți își pierd viața în spatele liniilor frontului, datorită lipsei resurselor de bază – mâncare, căldură sau combustibil, mobilizate cu prioritate pentru alimentarea armatelor – și a genocidului comis sub acoperirea numeroaselor războaie civile și conflicte interne (de exemplu, genocidul armean).
Progresul tehnologic care s-a produs odată cu revoluția industrială a secolului XIX-lea se traduce în creșterea puterii distructive a armelor și în diversificarea modalităților de atac aflate la dispoziția generalilor din acea epocă. Astfel, în Primul Război Mondial au loc primele bombardamente aeriene din istorie, iar în jur de 5% din totalul victimelor de război au fost civili, în timp ce în Al Doilea Război Mondial procentul acestora va fi de 50%.
Primul Război Mondial s-a dovedit a fi o ruptură decisivă cu vechea ordine mondială, marcând încetarea finală a absolutismului monarhic în Europa. Patru imperii au fost doborâte: German, Austro-Ungar, Otoman și Rus. Cele patru dinastii ale lor, Hohenzollern, Habsburg, Otoman și Romanov, care au avut rădăcini ale puterii încă din timpul cruciadelor, au căzut după război.
Eșecul de a rezolva crizele postbelice a contribuit la ascendența fascismului în Italia, a nazismului în Germania și la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. Războiul a catalizat Revoluția bolșevică, cea care avea să inspire ulterior revoluții comuniste în diferite țări, precum China sau Cuba. În est, căderea Imperiului Otoman a pavat calea spre democrația modernă și laicizarea statului succesor, Turcia. În Europa Centrală au fost înființate state noi, precum Cehoslovacia sau Iugoslavia, iar Polonia a fost redefinită.
la 30 decembrie 1947!Pentru mine, personal, “ziua a 11-a din luna a 11-a” mai are o semnificaţie. Mult mai importantă decât ambele războaie:11 noiembrie (1930) a fost ziua de naştere a mamei mele. Astăzi ar fi împlinit 79 de ani. Dumnezeu să o odihnească!









Din cer, dintre ingeri, mama d-voastra sa va vegheze si sa va trimita numai ganduri bune! Dumnezeu sa o odihneasca.
# emilia: Nu ştiu exact unde este acum, dar … îmi lipseşte! Mulţumesc pentru gândul bun!
Întotdeauna m-a impresionat războiul, nu ştiu de ce…şi am avut întotdeauna un respect deosebit pentru eroii necunoscuţi. Bunica m-a învăţat de mică să mă duc la cimitir să le aprind o lumânare. Mai trec şi acum pe la ei când am timp… Dumnezeu să o odihnească pe mama ta!
# mihaela130: Este normal ce te-a învăţat bunica ta. Eu am fost impresionat, când am văzut prima oară (terminasem de câţiva ani armata), la unul din Mausoleele din zona Sovejei, că sunt pomeniţi ŞI eroii inamici. Apoi, am înţeles că orice oştean merge la luptă fără ură faţă de inamic. Doar ca … meserie obligatorie. Şi o face cum ştie el mai bine. Deci, nu soldaţii sunt vinovaţi de ororile războaielor!
Mulţumesc pentru gândul bun pe care îl trimiţi mamei mele! Sărut mâinile!