Şăd şi cujăt

Ca un ardelean ce mă respect, uneori, numa’ şăd. Alteori, şi cujăt.

Munca în mass-media are şi o parte ingrată. Are şi parte de o percepţie, mai mult sau mai puţin, corectă din partea cititorilor. Am fost luat la rost, zilele trecute, pentru că cineva luase de pe blogul meu o informaţie, o răsucise, publicând apoi un articol. Deci, mi se cerea socoteală pentru … ce nu făcusem eu! Respectivul, om inteligent, a acceptat să discutăm pe îndelete, să argumentăm, şi … ne-am lămurit.

“Vina” este de ambele părţi. Ca întotdeauna. Pentru că nu există nici binele perfect, nici răul perfect, aşa cum nu există perfecţiune nici în corectitudine şi, din fericire, nici în ticăloşie. Există doar o permanentă echilibristică printre compromisuri. Mai mari sau mai mici, înrobitoare ori înălţătoare. Fiecare face după puterile proprii, după consistenţa dotării din tărtăcuţă. Unii mai adaugă şi decibelii exprimării, crezând că aşa ar avea mai mult succes. Şi au, la mulţi dintre masa celor care nu îşi pierd vreme cu acţiuni “nefolositoare”, cum ar fi … gânditul.
Pe de-o parte, nu toţi, cei care publică, se documentează serios şi îşi clarifică, mai întâi lor, ceea ce află.
Pe de-altă parte, nu toţi, cei despre care se scrie “nu ceea ce îşi doresc”, ci, realitatea, ştiu să suporte acest lucru.

Meciul continuă mereu. Aproape că nu este material pe care să-l fi publicat, la care feed-back-ul să nu fie … de ambele feluri: şi pozitiv, şi negativ. În fond, aceasta este esenţa democraţiei: fiecare să aibă dreptul să-şi exprime opinia proprie, oricare ar fi ea.
De-aici, încolo, modul în care îşi exprimă această opinie personală, este o altă poveste! De exemplu, de la oameni din aceeaşi firmă, mi-au venit două feluri de semnale. Unul îmi spunea: “ai dat în noi, dar, ai avut dreptate pentru că ai scris adevărul”. Celălalt, mă ameninţa: “sunt cu piciorul în ghips, dar, vin şi te bat cu amândouă cârjele”! Ambele răspundeau la opinii de-ale mele, documentate, argumentate cu relatări din realitate. Aşa cum o văzusem eu, nu cum o dorea cititorul articolelor mele.

Sine ira et studio. În mod tacit, să aplicăm îndemnul lui Tacit: Fără ură şi părtinire. De-aceea, rar mi s-a putut spune: nu ai scris adevărul! Şi atunci, am greşit doar prin faptul că nu l-am scris integral şi doar cu ceva scăpări, omisiuni din lipsă de suficientă documentare din partea mea. Pentru că sunt om şi … Sau din restricţii impuse de raţiuni care nu depindeau de voinţa mea. Unde nu am înţeles, am cerut să mi se explice. A doua oară, dacă am considerat că nu sunt suficient de lămurit asupra chestiunii.

Există şi adevăruri incontestabile: ascultaţi!

Ce-i de făcut? În ambele tabere, trebuie făcut acelaşi lucru: trebuie pus ceva seriozitate, în plus faţă de câtă se pune acum! Trebuie luat în serios principiul democratic al egalităţii.

Abia atunci vom putea aplica urarea băsesciană “să trăiţi bine” sau zamfiriană “să aveţi o zi bună în fiecare zi”!