Dragă Ucenicule (8)

Ucenicule dragă, ieri ţi-am servit schimbul de mesaje dintre mine, “amatorul agresiv”, şi bietul “profesionst în permanent pericol din partea tuturor”. Îmi permit, fără aprobarea Maistrului, să îmi exprim părerea, adică, îndrăznesc să comentez! Cu riscul, evident, de a afla că iar “am atentat la el, la famelia lui”, la … bla-bla-bla-ul cu care ne-a obişnuit de când ne tot dă lecţii de profesionalism, deonotologie, democraţie, … Şi, din fericire, nu prea îl mai luăm în serios. Decât ca pe un câine care ne deranjează lătrând la democraţie! Ca măsură preventivă, mi-am pus casca pe cap.

Staţi liniştiţi: nu urmează pupături în piaţa Endependenţi

Nu pentru că nu avem asemenea pieţe în zonă! Ce nu am înţeles din acest schimb de mesaje:

1. de unde ştie Maistru deontologic al presei noastre locale că eu aş fi un păpuşar care primeşte ordine să-l atac pe el? Orice cuvânt scris de mine porneşte numai din interiorul minţii mele. Şi Lia şi Ucu, ştiau acest lucru şi nu mi-au impus niciodată nimic. Toate limitările au fost autoimpuse de înţelegerea faptului că nu lucram independent şi că aveam obligaţia morală (nu cred că înţelege Maistru această noţiune, dar, ce pot face?!) de a ţine cont de politica editorială. Am învăţat acest lucru, mai ales, dintr-o greşeală săvârşită neintenţionat, prin `99, când lucram la Transilvania Jurnal (a propos de comentariul răhăţelului „dexton”, conform căruia, “gelu ar fi mare pentru că a lucrat la un ziar judeţean”! Transilvania Jurnal era un ziar regional – pe vreo 12 judeţe!). Nici de-acolo, nici de la Ziarul 21, nici de la Jurnalul de Arieş, nu am plecat din alt motiv decât „restrângerea activităţii firmei”. La toate cele trei ziare, am lucrat … mai mult şi pe mai puţini bani decât apare în Cartea de muncă! Cine nu poate, sau nu vrea, să creadă această afirmaţie, înseamnă că nu mă cunoaşte absolut deloc!

2. de unde ştie Maistru profesionist al presei noastre locale că eu aş cădea beat, din când în când, nu-ştiu-pe-unde? Este o informaţie care porneşte numai din interiorul minţii sale. Este de notorietate faptul că eu nu beau! Cine nu poate, sau nu vrea, să creadă această afirmaţie, înseamnă că nu mă cunoaşte absolut deloc!

3. în materie de obiectivitate, el şi „familia lui” mi-au rămas datori cu foarte multe dovezi, care să le justifice afirmaţiile „obiective”. De exemplu, am promis că mănânc serverul pe care este găzduit wordpress-ul dacă ultima lui nefastă reuşeşte să-mi prezinte dovada că eu aş fi declarat că este pirandă! Serverul va rămâne pe veci nemâncat! Aşa cum Maistru obectiv 100% garantat se jenează să facă publice informaţiile „pe care le deţine” despre internările mele repetate la spital, ca şi despre finanţarea mea de către PSD. „Le deţine” sigur, doar că … nu există!

4. încercaţi să urmăriţi cronologia „atacurilor” mele şi a „apărărilor” lui. Eu l-am „atacat” publicând o imagine din oraş, cu o maşină parcată cu nesimţire pe trotuar (în timp ce altora li se aplică amenzi sau li se blochează roţile!) şi el se plânge că-i atac familia! Maşina face parte din familia lui, iar, parcarea este realizată în stilul propriu, democratic, cu respect faţă de legi şi concetăţeni! Hai, scitir, democraţie! O lună de zile înainte de publicarea imaginii respective … a tăcut. Nu s-a simţit atacat, nici el, nici familia lui. Acum, explică faptul că prin februarie … Este ca şi cum i-aş înjura pe unguri că l-au chinuit pe românul Gheorge Doja. Pe care îl chema Dózsa György şi era un mic nobil secui. Curat obiectivitate, monşer!

5. nu discut despre vocabularul utilizat în „atacurile” mele şi cel din „apărările” lui, pentru că nu încape comparaţie. V-a explicat că el are dreptul la exprimări lipsite de bun simţ pe motiv că alţii sunt „şi mai şi” decât el. Dacă atacă el, se numeşte apărare. Dacă nu-l ataci tu, are el grijă să răstălmăcească ce spui ca să justifice atacul lui de apărare. Aşa face de foarte mult timp. Practic, aşa şi-a construit „valoarea” de jurnalist! Eu nu sunt atât de „civilizat” ca el şi eu ştiu că am obligaţia să mă respect pe mine şi pe cei cu care comunic, indiferent de lipsa de bun simţ a nu-ştiu-cui.

6. nu discut nici despre temele şi limbajul de pe blogul lui de „jurnalist profesionist”. Şi nici nu le compar cu cele de pe blogul meu de „amator”. Nici nu încape comparaţia. Nu discut nici despre deraierile şi limbajul utilizat de cei care comentează acolo. Şi nici nu le compar cu cele de pe blogul meu. Pentru că nu încape comparaţia. Blogul meu are o anumită ţinută şi se adresează cititorilor cu bun simţ şi cultură generală, măcar, la nivelul meu. Blogul lui … este deschis oricui suportă ce găseşte pe-acolo. De-aceea, am fost obligat să şterg sau să cenzurez comentariile care confundau blogurile. Fiecare în nişa lui! Maistre, asta este o constatare, bazată pe realitatea obiectivă, nu un atac la famelia ta!

7. nu pun în discuţie nici faptul că blogul lui este mai citit decât al meu. Nici „catralioanele” de comentarii pe care le-ar avea. Singurele diferenţe care apar sunt la cantitate reală, la vizibilitate reală, la calitate reală. Nu poţi compara un comentariu la temă, într-un limbaj pertinent, cu adaosuri de informaţie, cum sunt majoritatea comentariilor care pot fi citite pe blogul meu (excepţiile vin din partea celor care au greşit blogul!), cu „comentariile” de pe blogul lui, care, de regulă, amintesc de … uşa cortului. Aşa cum nu se pot compara cititorii lui ascunşi după pseudonime, neverificabili, cu cititorii mei care postează link spre blogul propriu (excepţiile vin tot din partea celor care au greşit blogul!). Nu putem compara nici cele două-trei comentarii, în medie, pe care le are, cu … număraţi voi. Mie, statistica wordpress-ului îmi spune că aş avea (în momentul în care scriu: 25 dec., orele 16), 1.025 articole cu 4.653 comentarii. Deci, o medie de 4,5 comentarii la articol (chiar dacă aici intră în calcul şi zecile de articole necomentate de la începuturi ori cele rămase pe serverul Jurnalului de Arieş!).

8. alteţa sa profesionistă nu ştie că a cere prezentarea dovezilor la afirmaţiile publicate, nu înseamnă nici impunere, nici dictare, nici … nimic altceva decât susţinerea „cărămizilor” cu care se bate atât de des în pieptul lui de „profesionist”: deontologie, onoare, democraţie, bun simţ, şi alte chestii „insignifiante” de acest gen.

9. sigur că eu nu-l cunosc suficient pe gelu. Nici nu îmi doresc aşa ceva! De-aceea, judec doar ce publică. Nici „obiectivitatea” lui nu i-o cunosc şi de-aceea o utilizez pe cea normală, a generaţii de oameni normali, de pe-aici şi de-aiurea.

10. nu am să comentez nici halul, încărcat de nesimţire crasă, în care a distorsionat informaţiile de pe blogul meu, „traducându-le” prin „obiectivitatea” lui şi publicând porcăria pe care şi-a intitulat-o „Vedeţi ce iese când Bărbosul de la Schizo e lăsat să scrie liber…”, dar pretinde să nu-i mai spun „Maistru”.

În postarea respectivă, preia o parte din ce a reuşit să citească de pe blogul meu, ca să … fie obectiv, deontologic, democrat şi … nesimţit, în acelaşi timp! După care, cititorii lui îl aplaudă în acelaşi „stil democratic”, la obiect, cu bun simţ, într-un limbaj la fel de civilizat ca şi postarea! Nu are sens să-i mai explic ce înseamnă figuri de stil, metafore, ori ale chestii care nu au nimic în comun cu bălăcărelile lui şi ale comentatorilor de pe blogul lui. De „jurnalist profesionsit”, formator de opinie!

Oricine poate citi ambele bloguri şi le poate judeca singur, fără explicaţiile Maistrului ori ale mele.

Nu pot, în încheiere, să nu admir tăcerea unuia dintre cei care se lansase ca adjunct al Maistrului. Ori a înţeles ceva – şi-l admir! -, ori i s-a impus tăcerea (pentru că era de aur în cazul lui!) – şi-l admir pentru că a acceptat să-şi vadă de treabă! A avut chiar şi tăria să nu reacţioneze când l-am fotografiat în acţiune pe străzi. Spre deosebire de Maistru, care îmi pretinde ca înainte de a fotografia sau filma pe stradă, să mă interesez dacă, nu cumva vreuna dintre persoanele sau maşinile fotografiate face parte din augustissima sa famelie super-trăznet-de-democrată! Ca să nu dea drumul, iar, zăgazului de la balta cu lături întru „apărare”! Mă tem că afirmaţia lui, conform căreia „Ma apar atacind”, trebuie citită invers: „Atac, prefăcându-mă că mă apăr, ca să am succes publicistic, implicit, financiar”! Despre cum a plecat de la „Realitatea” … este o altă poveste. Mult mai nouă decât internările mele la spital, Maistre!

Eu nu sunt „profesionist”, ca să „mă apăr” acum, dezgropând morţii de acum mai bine de zece ani!

Vă doresc să aveţi un An Nou cu sănătate şi să fiţi scutiţi de “elucubraţii profesioniste” şi de “respect deontoscatologic”, ca în exemplele pe care vi le-am oferit. Mulţumiţi-vă să fiţi “doar” Oameni bine-crescuţi! Aveţi mai puţine şanse să fiţi temuţi, dar, mult mai multe şanse să fiţi respectaţi de oamenii normali!

Tag-uri:amator, arhitectură, Arieş, articol, artă, înţeles, blog, cititor, civilizat, engleză, franceză, gel, glumă, istorie, jurnalism, monitorizare, obiectivitate, opinie, problemă, profesionist, România, tendinţă, Turda, valoare, Zamfir

Posted in: 89 - Bloguirea