Vorba unui amic: pui nişte titluri, de mă obligi să citesc, să văd despre ce mai scrii! De astă-dată, scriu despre împlinirea a 105 ani de la constituirea primului Club Rotary, în 1905, prin truda lui Paul Harris. Pe harta Cluburilor Rotary District 2241 (România şi Moldova) găsim la RC Turda “preşedinte Marius BOIA şi secretar Alexandru OZUNU”. Pentru că pe Marius îl cunosc mai bine, l-am ales ca să-mi vorbească despre Rotary Club Turda, astăzi.
Nu se poate vorbi mai bine despre istoria unei organizaţii, mai mult decât centenare, decât prin activitatea sa actuală.
“Cu peste o sută de ani în urmă, vizionarul Paul Harris a anticipat importanţa coeziunii în procesul de promovare, fie că este vorba de identitatea grupului sau de acţiunile sale. „Pentru a te face înţeles este important să te adresezi unui public cât mai vast, atât rotarienilor cât şi celor care nu sunt rotarieni, de unul singur nu reuşeşti să atingi decât o mică parte a publicului” spunea acesta.” – scrie Prof. univ. dr. Daniel CONDURACHE, Guvernator District 2241 România şi Republica Moldova, în scrisoarea adresată membrilor cluburilor din districtul românesc. Pentru că, lozinca celor vreo două milioane de membri ai singurului ONG reprezentat la ONU este: A SERVI MAI PRESUS DE TINE ÎNSUŢI!
Ce este Rotary? Găsim răspunsul chiar pe site-ul Districtului 2241: “Rotary este o organizatie a oamenilor de afaceri si a reprezentantilor diferitelor profesii, care asigura servicii umanitare, promoveaza standarde etice înalte în toate domeniile de activitate si stabileste relatii de buna întelegere. Cu zeci de ani în urma, pe plan international s-au înfiintat primele cluburi cu scopul declarat de a servi comunitatea, cu alte cuvinte,
de a fi la dispozitia semenilor. Unul dintre cele mai importante din lume este Rotary International, ale carui baze au fost puse la 23 februarie 1905, în Evanston-Chicago, Illinois (Statele Unite ale Americii).”.
Ce este şi ce face Rotary Club Turda? Clubul turdean este un grup de 32 de persoane, care fac ceva pentru binele comunităţii. Ce anume? Pe scurt:
- au acordat o bursă de susţinere (o mie de dolari) a eminentului student turdean Ovidiu Heller – Heler este bursier la două Universităţi americane;
- au creat, la secţia de psihiatrie a Spitalului Municipal Turda, un spaţiu de recreere exterior (investiţie de 9.000 de lei);
- au acordat titlul de Membru de Onoare al Rotary Club Turda prof. Ioan Onacă, despre care, dacă eşti turdean, nici nu mai trebuie să-ţi vorbesc!
Următorul proiect, în lucru, este sprijinirea Concursului naţional de limba şi literatură română „4 de 10”. Ca şi în anul trecut!
Luminile Rotary se aprind pe 23 februarie
La data de 23 februarie, cu ocazia implinirii a 105 ani de la infiintarea Rotary International si a 25 de ani de lupta pentru combaterea poliomielitei, cluburile Rotary din Districtul 2241 Romania si Republica Moldova vor sarbatori dubla aniversare intr-un mod deosebit, prin iluminarea unor cladiri reprezentative.
Pentru aniversarea a celor 105 ani de la nasterea ideii rotariene, cele 92 de cluburi din Romania si Republica Moldova ale Districtului 2241 pregatesc o serie de evenimente prin iluminarea unor institutii administrative, cladiri culturale si institutii de invatamant. Acest mod de a celebra este conceput cu scopul de a promova principiile de baza ale organizatiei Rotary International, luminile de pe cladiri simbolizand rolul pe care organizatia il are la nivel mondial pentru dezvoltarea comunitatilor, din prisma importantei campaniei impotriva poliomielitei, program desfasurat de Rotary International din anul 1985.
Despre poliomelită ştiu: sora mea este unul dintre puţinele cazuri (trei din vreo 60 – în Baia Mare, în 1957!) care a reuşit să treacă fără urmări peste această boală! Deci, Mulţumesc, Rotary!














supravietuitor
25 februarie 2010
Stiu ca si la mine in judet exista un club Rotary si mai stiu ca participa la diferite actiuni umanitare,premieaza copiii cu rezultate deosebite la invatatura etc.
Din pacare,nu prea am viata sociala si nici nu mai urmaresc stirile locale,asa ca nu cunosc noutati.
Zamfir POP
25 februarie 2010
# supravieţuitor: Nu ştiu despre ce judeţ vorbeşti, dar, în cuprinsul materialului meu găseşti link spre pagina web unde ai lista cu toate cluburile Rotary din România şi Moldova.
daurel
23 februarie 2010
Nu stiam aceste amanunte. Ii credeam mai masoni…Adica mai ascunsi.
Zamfir POP
23 februarie 2010
# Daurel: Şi pentru mine a constituit o surpiză accesibiltatea lor. Nu am avut impresia că faptul că îl cunosc pe preşedinte ar fi fost un atu.
daurel
23 februarie 2010
Am aflat de pomenire. Odihneasca-se in pace!
Zamfir POP
23 februarie 2010
# Daurel: Te referi la faptul că astăzi, 23 februarie, tatăl meu ar fi împlinit 81 de ani? Mulţumesc. RIP
blog'olog
22 februarie 2010
ROTARY este RO(MANI)TARY
Zamfir POP
22 februarie 2010
# blog’olog: Poate, chiar RO(uMANI)TARY!
Cristian LISANDRU
22 februarie 2010
Felicitări, la cât mai mult acţiuni în folosul comunităţii…
Zamfir POP
22 februarie 2010
# Cristian LISANDRU: Asta le este menirea. Eu am consemnat doar o fărâmă din ce ştiu că au făcut la Turda. Şi nu ştiu chiar totul.
incertitudini
22 februarie 2010
Am citit, pentru ca stiu de Rotary.Atat.
Eram interesata sa aflu cum este pe la voi.
Felicitari!
Zamfir POP
22 februarie 2010
# incertitudini: Am considerat că este de datoria mea să-i felicit, în felul meu, şi pentru aniversarea de mâine (tatăl meu ar fi împlinit 81 de ani! odihnească-se în pace!) şi pentru activitatea lor.