Bănuiesc că vă era dor de povestea unei noi hălăduieli. Chiar dacă, în ultima vreme, am făcut mai multe. Dar, nu cea la Frata ori cea la Muntele Băişorii, planificate. Ce nu fac eu pentru voi? Chiar şi o hălăduială pe coclaurile cu mure!
Ieri (ca şi astăzi!), am mers la cules de mure.
Am plecat. Cu întârziere, ca întotdeauna.
Proiectul zilei: trei borcane pline cu mure!
Ne-am oprit la groapa de pe str. Bucovinei. Ulise a pozat ca … paznic, dar, a declinat oferta de job şi am plecat mai departe.
Am umplut primul borcan, încă dinainte de a trece pe sub podul de pe autostradă. Unde am stat o oră aşteptând să vedem girofarul Poliţiei. degeaba!
Pe partea cealaltă, urcând, am mai umplut un borcan.
Ne-am bucurat de peisaje, de corcoduşe, de prune, de linişte, de … libertate!
Important este că pe la orele trei ale după-amiezii, noi ne îndepliniserăm misiunea. Aveam deja trei borcane pline cu bietele mure înghesuite, strivite, cu capacele bine strânse. Mâine, repetăm figura!
La final, când am ajuns acasă, nu ne-a întâmpinat fanfara, ci, un fum groaznic: vecinu’, om sivilizat, ce p…ita mea, îşi duduia manelele în fum de grătar. Cu vreo doi ani în urmă, când am riscat să-i explic faptul că mă deranjează şi zgomotele şi fumul care îmi pătrunde în casă, mi-a explicat că “aşa-i la chef!”. De curând, s-a plâns unui poliţist că “vorbesc cu Ulise prea tare şi îl deranjez!”. Nu-l ierta, Doamne! I-a explicat lu Ulise (!) că îl va prinde la înghesuială! I-am explicat în contrapartidă, că Ulise este o persoană foarte importantă: Când Ulise va păţi ceva, procesul penal, pe care nu i l-am deschis încă, va începe şi nu va exista nici o şansă de a se opri “prin împăcarea părţilor”!
Descrierea prin imagini a întregii zile o aveţi aici. Bonus: un filmuleţ cu Prietenul meu!
Explicaţie: “un borcan cu mure” înseamnă, net, circa opt sute de grame de mure zdrobite, din care am băut o gură de suc natural (oare?!) proaspăt (oare?!).
Dar, a fost o zi frumoasă. Pe care o repetăm astăzi. Aşa cum vă descriu faptele, stând la umbra unui corcoduş. Sunt sigur că aţi înţeles: vă scriu din biroul mobil al echipei Ulise & Zamfir H.C. (v-am mai spus: Happy Company!).
Maria Postu
24 august 2010
Multumesc foarte mult, apreciez intentia care face mai mult decat darul concret!
Zamfir POP
24 august 2010
# Maria Postu: Ai avantajul că nu ştii că mare parte din aceste mure sunt culese la izvoarele Pordeiului, cam pe unde era localitatea dacă Potaissa.
blog'olog
24 august 2010
Văd că Ulise păzește marfa.
Zamfir POP
24 august 2010
# blog’olog: Aceasta îi este misiunea. Crezi că îl iau pe degeaba cu mine? Orice mişacre – chiar la mare depărtare: om, câine, căruţă, tractor, … – mi-o semnalează. Dacă îi spun că e ok, se mai potoleşte. Când se apropie cineva de noi, latră cu furie! Doar până ce îl salut pe respectivul! Din clipa în care are confirmarea mea, devine un căţeluş simpatic!
Zilele trecute, veneam de la mure. La intrarea în oraş, ne-m pus “cravata” (lesa!). Veneam pe trotuar. Ulise vine, între mine şi casă, lipit de zid. Ne-am încrucişat cu un puşti de vreo 10 – 12 ani. L-a cântărit bine pe Ulise, cu o privire foarte admirativă. Apoi, îmi spune: “Nene, să vă spun ceva: aveţi un câine grozav!“. Mi-am amintit că oamenii beţi şi copiii spun adevărul. De-aceea, l-am crezut pe cuvânt şi i-am mulţumit! Ulise dădeau din coadă, satisfăcut!
Maria Postu
23 august 2010
Fericit acel care are atatea motive marunte de fericire si mai ales, are darul de a le transforma in povesti. Aproape ca nici nu mai conteaza daca ai mancat fructele, le-ai donat sau le-ai tranformat in dulceata. Dulceata cuvintelor nu se zahariseste niciodata… (Uite cum se nasc vorbele de duh…)
Zamfir POP
23 august 2010
# Maria Postu: Mare adevăr grăit-ai, Doamnă!
Chiar aşa şi este. Când avem timp, noi plecăm de-acasă. Unde? Poate la Chei, poate, la Durgău, poate, ne oprim pe Cetate, … Poate, mergem la Bogata şi ne întoarcem de la Mihai Viteazu, poate, ne oprim pe malul Arieşului şi nu mai mergem nicăieri, … Când ajungem înapoi, acasă? Poate, la şapte seara, poate, la opt, sau la nouă, cum am ajuns în astă-seară. Plecăm cu trei borcane în raniţă. Uneori, revenim cu toate trei pline, alteori numai cu două ori doar cu unu’, alteori cu containerul de mâncare plin şi el tot cu mure. Dacă întâlnim un corcoduş, mănânc şi câteva corcoduşe. Dacă ne iese în cale un prun, îl vămuim şi pe-acela. În plus, după chef, ne mai aplecăm şi după mentă, sunătoare, salvie, coada-şoricelului, …
Şi, iar, ai dreptate: nu o dată am ajuns acasă fără nimic! Ori n-am cules decât în burtă, ori am lăsat pe drum, dăruite, buchetul de sunătoare sau borcanul cu mure ori punga plină cu mentă ….
Să-mi dai adresa ca să-ţi trimit un borcan cu dulceaţă de mure, Scumpă Doamnă!
rugbyk1d
23 august 2010
Oho, îmi surâde , dar trebuie să mă târguiesc de dimineaţă cu ai mei prima dată . Am să vă contactez telefonic dacă izbutesc să vin. Chiar mi-ar face mare plăcere să-l cunosc şi pe Ulise .
Zamfir POP
23 august 2010
# rugbyk1d: Chestia este mai complicată decât pare:
1. trebuie să fie vreme bună
2. vineri-sâmbătă-duminică sunt Zilele Turzii
Cu Ulise, este rezolvat: el este gata oricând!
rugbyk1d
22 august 2010
Rectific, până mai sunt mure *. Că eu sigur mai trăiesc.
Zamfir POP
23 august 2010
# rugbyk1d: Sper!
Mure se mai găsesc vreo două-trei săptămâni.
rugbyk1d
22 august 2010
Am şi eu vecini dinăştia nenormali. Doar că din ghinion , ai mei nu işi prajesc grătarele şi nu îşi expun muzica…melodioasă prin curte ci mai rău. Nu mă lasă să ma joc cu surioara mea micuţă în vârstă de 2 anişori , o ora prin curtea , care bato Dumnezo că-i destul de mare pentru tătă lumea. O ieşit odata o babă dinasta -contra Bogdana&Denis- cu cuţitul în mână ca ea ne sparge mingiuţa cu care se juca pitica mea , pe motiv ca o deranjăm. Dar o liniştit-o mama bine, în 10 minute o venit miliţienii şi i-au aplicat o amendă de vreo 500 lei , dar culmea , încă nesimţita începea să mintă fără ruşine şi imi tot punea mie intrebări “am iesit eu cu cutitul în mână?” şi eu îi răspund sincer “da!” si primesc o replică pe măsură. “Aşa să îţi ajute Dumnezeu după cum minţi , nesimţitule. Domnule poliţisti (la plural) cum puteţi se credeţi pe aceşti mincinoşi şi beţivani” …ah.. eu unul niciodată n-am să mă înţeleg bine cu vecinii nostri de peste graniţa din vest, mai ales cu ăştia care îşi au domiciliul stabil in România.
Dar , pe de altă parte, a fost bun sucul? Aş veni şi eu odată , până mai sunt. O plimbare nu strică.
Zamfir POP
23 august 2010
# rugbyk1d: Din păcate, cei 20 de ani brucanieni sunt, în realitate, mult mai mulţi.
Cel mai greu de înţeles, din democraţie, este faptul că poţi face orice, dar, să nu deranjezi pe nimeni. În cazul vecinului meu, după ce i-am explicat că îmi intră fumul în casă şi mă deranjează manele urlate de casetofon, nu mai avea dreptul să ţină chiolhanurile în curte! Pentru un aşa-zis poliţist român, tocmai “pretenţia” mea ca “omul să nu se distreze” este gravă!
A doua problemă, care îţi scapă, este că drepturile şi obligaţiile sunt aceleaşi, indiferent cărei naţionalităţi aparţii. Chiar menţionarea faptului că un ticălos este ţigan este discriminare. Ticălosul este ticălos, indiferent de ce naţie ţine.
În privinţa sucului de mure … suntem gata să te primim în echipa noastră: de exemplu, plecăm de la mine la 16, la 17 suntem la mure, la 19 avem mai bine de un kg de mure culese (başca cele mâncate!) şi la 20 suntem înapoi pe str. A. Iancu. Dacă îţi surâde, … te aşteptăm!
daurel
22 august 2010
De-as muri de dor de mure
Nu urc pe autostrada…
Zarzarea, Zarzarea…
Zamfir POP
22 august 2010
# Daurel: Nu pentru mure am urcat pe autostrada! Murele au fost un fel de bonus din partea … Poliţiei! Dacă ar fi venit, nu mă mai uitam în dreapta şi-n stânga şi nu vedeam ce multe mure sunt pe-acolo! Mulţumesc Poliţiei!