De la Turda pân-la Cean, s-a plimbat Ion Cristoreanu. De la Turda pân-la Boian, am hălăduit ieri peste şapte dealuri şi şapte văi, înfruntând ploaia şi … murele, coapte, apetisante, ispititoare, la tot pasul.
În postarea Week-end plăcut v-am descris intenţiile pentru ziua de sâmbătă: peste dealuri, de la Turda la Hodăi Boian, şi vizitarea fermei Crişan. Pentru duminică, planificasem traseu de întoarcere, pe altă rută. Socoteala de-acasă …
Ferm spre fermă
De la 7 şi până după 10, am tot “pipăit” norii: se scutură pe noi, sau ba?! Am dat cu banu’ şi a ieşit “Soare”!
La 10,18 ieşeam pe poartă!
De la Turda – pe la Băi, apoi, peste Valea Sărată – la Cânepişte, n-a fost mare lucru. 
Am trecut calea ferată şi m-am întâlnit cu venerabilul Mihai Şuteu, de 84 de ani. Încărca fân într-o căruţă, fără să ţină cont de vârstă! 
Va împlini (nu se îndoieşte!) chiar 85 la 1 aprilie, anul viitor. Are un nepot pe care îl cheamă Aurel.
După nişte indicaţii aiurea, am mers înainte, în sus, lateral, în jos şi înapoi, era să ajungem la … Ploscoş! Oricum, am cam trecut pe lângă Morţeşti.
M-a ispitit 
Groapa Popii şi am coborât hăăăăpt în Andici. 
Am mai trecut un deal şi ne-am plimbat prin
Valea lui Cati, apoi, încă un deal şi am intrat în Boian.
Cel mai bine m-am simţit când 
m-am plimbat desupra Bei-ului, ca un … bei!
După ce am mai trecut un deal,
la capătul dinspre Valea Largă
a satului
Hodăi Boian,
am poposit la ferma fraţilor Crişan.
Noaptea,
din lipsă de fân proaspăt la îndemână
(mai nou, se rulează în baloţi, nu se mai încăpiţează!),
am dormit într-un târnaţ. Cu Ulise la cap. Noaptea, mi s-a părut că aud un uşor sforăit la picioare. Un câine de-al casei, dormea şi el pe preşul de la intrare.
Deci, am dormit în siguranţă, sub dublă pază!
Mai scurt e drumul de-ntors acasă
Pentru că noaptea ne-a blagoslovit cu o ploaie straşnică şi, dimineaţă, o simplă “plimbare” ne-a încărcat încălţările cu noroi din belşug (belşug? pe criza asta?!), pentru întoarcere am urcat … lângă şofer şi am coborât lângă părculeţul de peste drum de casa noastră.
Acesta a fost week-end-ul nostru. Plăcut? Da! Nu chiar cum am planificat, dar, … visare humanum est. Perseverare? Minunat! Dincolo de cele câteva imagini presărate prin text, aveţi muuuuult mai multe în album de hălăduială Turda – Hodăi Boian! Enjoy şi bucuraţi-vă!
adi
12 februarie 2011
daca va rog frumos,imi puteti sterge comentariile pe care le’am lasat eu aici ? va multumesc
Zamfir POP
12 februarie 2011
# adi: Comentariile postate pe blog şi aprobate, NU SE ŞTERG! Blogul nu este peretele pe care scrii cu cretă ori te pişi şi, apoi, vine proprietarul şi zugrăveşte ca să nu se mai vadă.
Va trebui să înveţi că ceea ce spui, în gura mare ori în scris, rămâne!Concluzie: obişnuieşte-te să gândeşti! Înainte de a vorbi ori de a scrie.
adi
12 februarie 2011
si daca spuneam ceva urat, ce nu va placea “în gura mare ori în scris, NU ramane” asa??
)
Zamfir POP
12 februarie 2011
# adi: Să-ţi spun ce ţi-ar spune tatăl ori bunicul tău, acum? Muce, şezi în banca ta! Obrăznicia nu te avantajează.
Hai, să te ajut: acesta este blogul meu. Când ai comentat, ai uzat de acordul meu de a comenta. Comentariul tău a fost aprobat de mine. Dacă erai măgar, nu ţi-l aprobam pentru că am dreptul de a cerne comentariile. În privinţa blogului meu, ai doar trei drepturi: dreptul de a citi, dreptul de a comenta şi dreptul de a nu fi nesimţit. Uzează de toate trei, te rog!
adi
12 februarie 2011
da am fost cumva obraznic
) ? AM RUGAT FRUMOS, sa imi stergeti comentarile,
chiar asa mult am cerut ?
Zamfir POP
12 februarie 2011
# adi: Nu ai cerut, nici mult, nici puţin. Ai cerut … ce nu se cere. Ţi-am explicat acest lucru, dar, NU VREI să înţelegi. M-ai ameninţat cu “vorbit urât” … ceea ce nu se face. PUNCT!
Potoleşte-te, găseşte-ţi altceva de lucru. Încă mai cred că eşti un flăcău de treabă. Nu mă face să cred că eşti doar de treabă … mare! Să-ţi mai spun un secret: a mă ruga frumos nu înseamnă că eu aş avea vreo obligaţie. Ai înţeles? Să-ţi desenez?!
VASILE FURDUI
5 ianuarie 2011
MIA PLACUT POVESTEA PENTRU CA STIU CA E ADEVARATA
Zamfir POP
5 ianuarie 2011
# VASILE FURDUI: Mă bucur că subliniezi autenticitatea scrisului meu. Mulţumesc şi să ai parte de un an întreg fără năcazuri!
adrian
18 octombrie 2010
si cum sa va conving?
)
Zamfir POP
18 octombrie 2010
# adrian: Foarte simplu: povestindu-ne despre satul din care, înţeleg, ai plecat. Despre oamenii şi tradiţiile care se pierd.
Aşa cum ţi-am mai spus: tu scrie, aşa cum ştii, aşa cum poţi, iar, eu te voi ajuta, redactând povestea ta în aşa fel încât să fie publicabilă. Nu trebuie mare talent. Nu toţi avem.
Dacă ne povesteşti, acele amintiri ale tale “din copilărie” ne vor încânta pe noi, cei care am crescut la oraş. Vom afla ce nu ştim, vom afla ce, altfel, se va pierde. Ce zici?!
Trimite povestea pe e-mail. Aştept. Cu nerăbdare!
adrian
12 octombrie 2010
Zamfir POP
12 octombrie 2010
# adrian: Aşa mai sună a … Ceanu Mare, jud. Cluj, România şi nu a Ceanu Mare, canton Vaud, Elveţia! Acum, pot bănui că eşti român. Rămâne să mă convingi!
adrian
11 octombrie 2010
imi pare rau,dar sincer nu ma prea pricep la asa ceva,si nu prea am nici timp:) sorry:(
Zamfir POP
11 octombrie 2010
# adrian: M-ai făcut praf! Singurul comentariu pe care îl mai pot face este că … nu pot comenta aşa ceva. Cu “sorry” m-ai dat gata de tot: dacă spuneai scuze ori iertare, mai înţelegeam ceva!
adrian
10 octombrie 2010
o sa povestesc pe scurt ceea ce ma incanta pe mine la tara,cel mai mult imi place sa ies pe un deal inainte sa apuna soarele( sa vad cum se ascunde de mine:)) ) ,adica pe cel mai inalt ,de obicei merg pe ‘Inatzuri’ (dealul se afla in dreapta soselei ce duce in centru Ceanului ) ca sa pot vedea mai bine…o sa enumar cateva dintre frumuseti…padurea de dupa dealu’soporului ,dealurile de la Bei (Boian),Boldut ,Iacobeni si daca nu ma insel, se vade si carierea de la Sandulesti . Minunat este faptul, cum se vad oamenii, unii venind de pe hotare, altii aducand animale acasa,sunt ca niste furnici galagioase ( “hoo,nea bumbi nea” )
)
PS :momentam am doar cateva poze de la sarbatoarea locala ” Fii satului”,si cu ansamblul “joc de Ceanu Mare”, dak vreti vi le pot trimite:D .
Zamfir POP
10 octombrie 2010
# adrian: Nu întâmplător, aproape tot ce ai enumerat am văzut şi eu. La Sopor am fost de mai multe ori. Anul trecut, am luat-o peste dealuri şi numai din cauza ploii ne-am oprit la Ceanu Mare.
Eu nu vreau să-mi trimiţi poze, ci, vreau să-mi povesteşti cum a fost la sărbătoare şi, lângă text, aştept şi pozele.
Fă o compunere şi eu o voi adapta cerinţelor de redactare ca să o public pe blog.
adrian
10 octombrie 2010
va contrazic putin,ba am habar despre ce vorbesc:D,daca am zis ca merg cu masina pana in sat…asta nu inseamna ca atunci cand ajung acolo,stau toata ziua in casa si ma uit pe Discovery
,cand sunt acolo toata ziua mi’o petrec pe afara sau pe coamele dealurilor privind satele din imprejur si nu numai 
Zamfir POP
10 octombrie 2010
# adrian: Mă bucur că mă contrazici astfel. Am râs şi cu curu’ de un tov. inginer care, în Deltă fiind (1979), era disperat că, pe nava-dormitor care nu ducea pe canale spre lacul Roşu şi spre Olguţa, nu era decât bere Pescăruş (1,5 grade!) şi nu era tembelizor şi din cauza asta a pierdut un meci! Eu plângeam că nu-mi ajungeau cei doi ochi ca să văd toate planetele, florile, animalele, canalele, stufărişul, peştii, …
Poate, ne-ntâlnim o dată pe coamele dealurilor!
Ce-ar fi să ne povesteşti şi nouă ce vezi de pe coamele dealurilor, de prin sat, obiceiuri locale, tradiţii, poate, ne oferi şi poze – mai ales cu case şi obiecte vechi!? Dacă nu pe blogul tău (m-aş bucura!), trimite-mi ca un fel de “corespondenţă de pe coama dealului” şi, dacă are un pic de talent amestecat prin text, o public aici!
adrian
9 octombrie 2010
si eu am pe cineva din zona aia,Ceanu Mare (Fanate),aproape in fiecare week’end merg acolo,sunt locuri frumoase,
PS: dar totusi spre deosebire de mine, dvs ati mers pe jos,nu v’au durut picioarele de atata drum ?:D
Zamfir POP
9 octombrie 2010
# adrian: Habar n-ai despre ce vorbeşti! Zona prin care am hălăduit, ca şi altele, este minunată doar bătută cu pasul. Din maşină, helicopter sau MIG, nu vezi nimic din ce am văzut noi.
Multă lume mă întreabă despre “durut picioarele”! Ce-i aia? Cum să te doară picioarele, când:
1. mergem de plăcere;
2. suntem antrenaţi;
3. nu avem nimic fixat (nu era nici o problemă dacă nu am fi ajuns în ziua respectivă la destinaţie!)?
Oricând, după 20 – 30 de km parcurşi într-o zi, suntem dispuşi, amândoi, să facem şi a doua zi acelaşi lucru! Te rog să mă crezi că habar n-am ce-i aia “febră musculară”! Doar, suferim amândoi de “febrea plecării”. Lui Ulise îi este teribil de greu să stea o clipă locului până îi pun lesa!
daurel
20 septembrie 2010
Nu oricine poate sa-si pastreze un Prieten…
Zamfir POP
20 septembrie 2010
# DaureL: Ulise ştie asta: cât se munceşte el să mă păstreze ca Prieten!
zoltybogata
20 septembrie 2010
mi-ar fi placut sa pot veni si eu cu tine, e asa de frumos sa te potzi plimba peste dealuri si vezi frumusetzea naturi. Sa-tzi dea D-zeu multa sanatate sa potzi face multe plimbari…multa sanatate
Zamfir POP
20 septembrie 2010
# zoltybogata: Dacă aş fi avut putere, te-aş fi luat în raniţă!
Mă bucur că pot să-ţi ofer călătoria, măcar, virtual.
Răspunsul acesta este pentru dobitocul care mă întreba: Ce rost au postările despre hălăduirile pe coclauri?
gabriela
19 septembrie 2010
E frumoasa toamna in Transilvania, chiar daca vremea e ploiasa uneori. Natura e frumoasa asa cum e, iar oamenii sunt primitori. In special oamenii simpli, care se bucura de oaspeti neanuntati. Nu stiu ce e acela protocol si conventionalism si traiesc minunat in lumea lor sincera si calda. In ce te priveste pe tine, m-am obisnuit deja ca esti un spirit liber si stii sa visezi, dar si sa faci din vise realitate.
Zamfir POP
19 septembrie 2010
# gabriela: Ploaia face parte din toamnă. Are, şi ea, frumuseţea ei. Doar că ne cam încurcă în hălăduieli.
Oamenii simpli sunt primitori … Este o afirmaţie tot mai greu de susţinut! Mă lovesc mai mult de neîncredere şi priviri duşmănoase de-a dreptul şi de … splendoarea nesimţirii oamenilor beţi! Omniprezenţi şi atoatestăpânitori. Dumnezeu e nimic pe lângă ei!
Dar, întotdeauna, când trag linie, cern mizeriile şi mă bucur de cele frumoase. Sunt, totuşi, mai multe!
Pentru mine este importantă cantitatea de frumuseţe pe care o văd , informaţiile pe care le adun şi … satisfacţia Prietenului meu pentru orele pe care le petrecem în natură!