Lunea este, de regulă, o zi moartă pentru jurnalişti. Pentru că, se ştie, lunea … nici iarba nu creşte. Ne recuperăm după efortul de destindere din week-end. Dar … s-a întors lumea pe dos! Luni va trebui să fiu, aproape în acelaşi timp, la o discuţie cu o pictoriţă, la un festival de coruri şi la un atelier de jurnalism! Vă prezint cele trei evenimente şi … mergeţi la care vreţi şi la care puteţi!
Biblioteca de picturi
Biblioteca municipală “Andrei Murăşanu” din Turda ne-a învăţat cu nărav. La fiecare două săptămâni, pe pereţii holului de la intrarea în instituţia de cultură, apar operele unui alt mânuitor al penelului. Uneori, penelul este înlocuit cu acul ori cu dalta. Acum, conform semnalului trimis de Dana Deac, vine rândul vecinei mele, Mihaela Gligor.
In perioada 18 octombrie – 5 noiembrie 2010, Biblioteca Municipala “Teodor Murasanu” Turda organizeaza expozitia de pictura a artistei plastice turdene Mihaela Gligor.
Doritorii pot sta de vorba cu artista, luni, 18 oct. 2010, la ora 11, la Biblioteca municipiului Turda, sau o pot contacta la tel. 0264 312 489.
O zi buna si un week-end cum va doriti sa aveti!
Urarea, cu care încheie Dana mesajul, este exact urarea pe care v-o fac şi eu. Dar, citiţi mai departe!
Sobor coral
Pe uşa bisericii din Oprişani, cea de vis-a-vis de “Trei mocani”, a apărut un afiş. Pentru cea de-a doua ediţie a Festivalului naţional al corurilor de preoţi, ediţia a II-a, care se va desfăşura la Turda şi Câmpia Turzii.
În data de Luni, 18 octombrie 2010, Parohia Ortodoxă Oprişani II Turda, alături de autorităţile judeţene şi locale din cele două municipii, organizează cea de a doua ediţie a Festivalului Naţional al Corurilor de Preoţi „Mare eşti, Doamne!“, eveniment organizat cu binecuvîntarea Înalt Preasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu al Clujului.
Programul festivalului va debuta Luni, 18 octombrie 2010, la orele 17. 00 cu primul concert susţinut la Biserica „Învierea Domnului” din Câmpia Turzii (Parohia Cîmpia Turzii II –Centru, str. Gh. Bariţiu), ce a de a doua reuniune corală desfăşurîndu-se la Biserica „Învierea Domnului“ Oprişani – Turda de la ora 19.00.
Vor participa:
- Corala Preoţilor Turdeni – Turda, jud. Cluj – dirijor Pr. Sebastian Zăhan
- Corul de Cameră „Psalmodia Transilvannica” al Facultăţii de Teologie Ortodoxă Cluj – dirijor Pr. Prof. Dr. Vasile Stanciu
- Corala Preoţilor Protopopiatului Reşiţa, jud. Caraş Severin- Dirijor Pr. Protopop Cătălin Mirişan
- Corala Preoţilor „Gheorghe Cucu” a Protopopiatului Bîrlad, jud. Vaslui – dirijor Pr. Brînduş Ungureanu
- Corala „Iosif Naniescu” a Preoţilor Protopopiatului Curtea de Argeş, jud. Argeş, dirijor Diac. Drd. Dumitru Scurtu.
Prezenţa Riei şi a lui Ben Thiessen este una extraodrinară: ctitorii aşezământului vor veni special pentru a onora acest festival!
Şi adaugă, părintele Dorin Sas, faptul că, la manifestările din programul festivalului, intrarea este liberă!
Atelier de reportaj
Adrian M. POPA, Presedinte Asociatia Profesionistilor din Presa – Cluj (APPC), îmi strică planurile pentru luni seara, cu o invitaţie:
Va asteptam LUNI, de la ora 19, in cafeneaua Insomnia (in partea dreapta, dupa ce urcati scarile, nu in localul propriu-zis), la cea de-a patra intalnire in cadrul “Atelierului de Reportaj”.
Va asteptam la o noua degustare de jurnalism savuros. Invitatii nostri, de aceasta data, sunt jurnalistii Antoniu Bumb si Radu Pascondea cu reportajul video “Reciclatorul“. Cateva cuvinte despre material:
“Reciclatorul” este povestea lui Horatiu unul din putinii “ciudati frumosi” ce mai populeaza strazile Clujului. Nu multa lume il stie dupa nume. E individul acela brunet cu o claie de par cret care trage dupa el o caruta cu fiare vechi, hartie, peturi sau alte gunoaie.
In mod suprinzator nu e un homeless – are casa pe strada Clinicilor. Nici sarac nu e – castiga de 3-4 ori mai bine decat un jurnalist. Nici needucat nu e – a terminat Politehnica.Materialul a intrat in finala Competitiei pentru artisti clujeni din cadrul TIFF si a primit premiul special al Fabricii de pensule. Durata: 30 min.
“Atelierul de reportaj” este o iniţiativă a jurnaliştilor clujeni prin care se doreşte revigorarea jurnalismului narativ (audio, video, scris), tot mai neglijat în ultimii ani. Ne propunem să ne întâlnim de două ori pe lună pentru a discuta pe marginea unor materiale realizate de noi şi de colegi de peste hotare şi să păstrăm vie “pofta de scris”.
Din spusele lui Horaţiu, vă citez doar o propoziţie, emblematică: “Sunt bani in gunoi, dar trebuie sa si lucrezi pentru ei“!
Mă tem că aceasta este seara pe care mi-o doresc, mai mult decât armoniile corale. Ce să-i faci? Fiecare cu pasiunea şi gusturile sale.
Dar, chiar dacă nu am capacităţi de ubicuitate, voi încerca să vă prezint, luni noaptea, rezultatul prezenţei mele – reale ori prin intermediari – la toate manifestările. Reuşi-voi, oare?!
strongvaleriana
19 octombrie 2010
cuvantul l-am folosit in sens literar, ca adjectiv – nu in sens tehnic!
Ma rog, daca asta-i bai ..sterge-l!
Bafta in ceea ce-ti propui!
Zamfir POP
19 octombrie 2010
# strongvaleriana: Nu-i nici un bai! Aşa cum am scris, doar “miroase”. Sintagma a intrat în uzul comun, alături de multe altele, similare, pentru că are rol de întărire ori gradualitate, de precizare. Nu sunt mai catolic decât Papa, aşa că … nu şterg nimic!
Mulţumesc pentru urări! Nici pe astea nu le şterg. Le pun doar la suflet. Ca balsam!
strongvaleriana
19 octombrie 2010
Pentru inceput ar fi d’ajuns sa unesti blogurile pe care le ai intr-un singur site – fiecare blog fiind o rubrica – dupa modelul unui ziar online!
Apoi avand in vedere vizibilitatea siteului (eventual pt. o optimizare mai buna se pot plati sume care nu sunt foarte uriase) probabil ca vei fi solicitat sa oferi un anumit spatiu si unora care vor sa scrie questuri, materiale video, reportaje, etc sau sa-si anunte intentii comerciale
Nu cred ca-i greu pentru un inceput – restul e posibil sa se aranjeze din mers!
@ daurel
Ai banuit bine, dar asta avea ”relevanta” doar pe vremea cand alimentele se dadeau pe baza de buletin
Eu unul nu consider ca mai conteaza provenienta – sunt eficienti oamenii cu cunostinte bine stratificate, mintosi capabili sa cuprinda ”big-picture-ul” realitatii.
Bascalia ”made-n bucale” e doar etapa unei varste – complet inutila (ba chiar paguboasa!) daca-i extinsa dincolo de anumite circumstante!
Cat despre avantajele online pe care ar putea sa le obtina Zamfir – m-am referit la ele doar in linii generale, nici eu n-am exercitiul detaliat al aplicatiei!
Zamfir POP
19 octombrie 2010
# strongvaleriana: Aceasta îmi era intenţia când am luat domeniul. Dar, un spaţiu de găzduire mai mare (necesar!) costă mai mult şi … Tot la bani ajungem şi mă împiedic!
Îmi permit o mică observaţie: “optimizare mai bună” miroase a pleonasm.
A propos de “bucale”: în clipa în care remarcile trec de anecdotic, devin penibile. Şi în Bucureşti, ca şi oriunde, sunt lucruri bune şi lucruri mai puţin bune.
rugbyk1d
18 octombrie 2010
E chiar interesanta povestea lui Horaţiu. L-am zărit de multe ori, în faţa blocului meu, în drum spre şcoală, prin Mănăştur : În tot Cluju! Sunt puţin scârbit de felul în care am tratat situaţia, până acum îl credeam doar un pierde-vară care umblă cu căruţu să-şi câştige banu, dar e chiar interesant cum un om atât de simplu este un om atât de OM!
Zamfir POP
19 octombrie 2010
# rugbyk1d: Mă bucur că te-am ajutat să cunoşti un Om de lângă tine. Morala? Nu te mai grăbi să pui eticheta pe un om înainte de a-l cunoaşte! Pletoşii nu toţi sunt vagabonzi, bărboşii nu toţi sunt pierde-vară, … şi aşa mai departe!
Mai gândeşte-te şi că multe din materialele pe care el (şi alţii ca el!) le adună ajung să fie reciclate în loc să sporească volumul gunoaielor. Mai gândeşte-te şi că hârtia reciclată înseamnă un copac netăiat, că fierul reciclat înseamnă mai puţin fum de la furnal în aer, … Mai gândeşte-te!
daurel
17 octombrie 2010
Stau si eu pe aproape; poate iese o afacere; pe STRONGVALERIANA il banui’ bucurestean get-beget, nu vinitura ca mine; sunt sanse sa se priceapa…
Zamfir POP
17 octombrie 2010
# daurel: Afacere … cu ce? Cu coruri de preoţi?!
În materie de afaceri sunt afon! Îţi doresc să ai spor la … succesuri!
Mircea
17 octombrie 2010
Stiu ca nu este locul potrivit pentru acest comment dar doresc sa-l rog pe dl. Zamfir sa-mi trimita si mie pozele vechi cu Turda.Mai stau in Turda doar azi si tare mi-asi dori sa am si eu acasa poze vechi cu Turda.Multumesc si inca o data un milion de scuze pt ca am postat in locul nepotrivit.
Zamfir POP
17 octombrie 2010
# Mircea: Îmi face plăcere să-ţi îndeplinesc dorinţa. Ţi-am trimis un e-mail. Îţi pot face un CD cu imaginile pe care le deţin, la o rezoluţie mai bună decât cea de pe bloguri.
gabriela
17 octombrie 2010
Zamfir, stim la fel de bine, cand esti jurnalist, faci meseria aceasta in fiecare zi la fel, indiferent ca e duminica sau luni. Iar da ar fi sa aleg intre armonii corale si “Atelierul de reportaj” si eu as inclina spre a doua varianta. In ce priveste drepturile de autor, despre care vorbeati, e o gaselnita pentru liderii trusturilor de presa, ca sa se eschiveze de la plata unor obligatii catre stat. In plus, jurnalistul care lucreaza cu un asenea contract, e expus exclusiv si usor de santajat. Pe de o parte, patronul, angajatorul, nu are nici o responsabilitate fata de el iar in cazul in care se ajunge la conflicte si procese, jurnalistul e pe cont propriu. De asemenea, contractul respectiv nu tine lor de contract de munca si jurnalistul nu va avea vechime si nici un inscris ca practica meseria aceasta. E cotat aproape ca “un pierde vara”. Pe de alta parte, e la discretia patronul, care nu e nevoit sa te dea afara cand nu-i place freza ta sau cand nu ai scris ce si cum vroia el. Nu e nevoit pentru ca nu esti angajatul lui. Iti spune un “Pa!” din mers. Din cauza asta, dar si din altele, jurnalistii ultimilor ani sunt asa cum sunt.
Zamfir POP
17 octombrie 2010
# gabriela: Ca în orice breaslă, şi în jurnalism există oameni care fac treaba din pasiune pentru meserie şi alţii care o fac pentru “succes financiar”. Ca în orice breaslă, nu contează aşa de mult diplomele, cât vinişoara de talent.
La Atelierul de reportaj, vreau să merg pentru că este vorba de un prieten (unul dintre realizatorii filmului) şi o temă cu care mă identific, ecologia. La prima mea vizită în RFG (’87), pe vremea când la noi se făcea reciclarea materialelor cu biciul planului de realizat, când nu interesa pe nimeni dacă ai borcane acasă, dar, trebuia să duci la şcoală cinci borcane, am fost fascinat de conştiinciozitatea neamţului în materie de colectare selectivă a deşeurilor ce ies din casa lui. El nu avea de dus cinci borcane, ci, avea de pus borcanele care nu-i mai trebuie, cele colorate în containerul pentru colorate şi cele albe în containerul pentru cele albe. Şi chiar aşa făcea! M-am uitat la neamţul care a venit la containere cu plasa cu sticle de aruncat şi a pus sticla transparentă şi cea colorată, fiecare în containerul corespunzător. Apoi, am aflat că tot în Germania, se reciclează peste 80% din hârtia utilizată!
Referitor la patroni: şi eu am pierdut un job pentru că nu am acceptat să-mi fie înlocuit contractul de muncă cu unul de colaborare! Dacă accepţi, eşti la cheremul lui. Şantajul e simplu de aplicat. De-aici şi calitatea materialelor care se publică!
Bungust
16 octombrie 2010
O cunostinta apropiata a fost angajata cu contract DDA in 2008. i s-a spus ca nu tre sa plateasca nimic, Face tot angajatorul. I s-a promis carte de munca. Nu i s-a facut. Acum o da afara pentru ca nu face investigatii si anchete. Singur pe o editie locala.
S-au promis atat de multe, dar doar salariul a ramas cat a fost intelegerea. Macar daca avea bunul simt sa-i spuna ca asigurarea de sanatate o plateste obligatoriu angajatul, chiar daca e pe DDA.
Zamfir POP
16 octombrie 2010
# Bungust: Stai liniştit că şi eu am trecut prin astfel de situaţii. O dată, am aflat că nu s-a plătit nici o dare, abia când am avut cartea de muncă în mână. Altă-dată, patronul, care susţinea mereu că suntem prieteni, m-a fentat de două milioane lunar. Am acceptat să lucrez numai pentru ca să nu pierd contactul cu realitatea oraşului, cu colegii din presă, …
Acum, mă mulţumesc dacă îmi asigur facturile şi blidul zilnic, al meu şi al Prietenului meu (au fost şi multe zile în care el a avut mai mult şi mai bun decât mine în blid! pentru că, eu, umblând, mai eram îmbiat cu o plăcintă, cu o gustare, …).
strongvaleriana
16 octombrie 2010
Oare n-ar fi mai ok ca cele cateva bloguri sa le dizolvi intr-un ziar online – cooptand apoi in sensul asta si oameni potriviti ce se pot automotiva in acest cadru?
Ma gandesc ca ai destula experienta ca sa initiezi ceva in sensul asta
Acum nu stiu cum, cat si ce atarna de logistica – dar .. zic si eu!
Zamfir POP
16 octombrie 2010
# strongvaleriana: Ideea este foarte bună şi îţi mulţumesc pentru ea. Dar … îmi lipseşte un ingredient foarte mic: talentul comercial! Eu ştiu să fac numai afaceri simple: cumpăr cu o sută şi vând cu nouăzeci, ca să iasă zece câştig.
Îmi lipseşte capacitatea şi puterea de minţi cu seninătate ca să pot aduna banii cu care să susţin cheltuielile cerute de activitate. Prefer să fiu prostul care nu s-a băgat, unde nu se pricepe, decât să fiu … mâncat de lupi!
Bungust
16 octombrie 2010
Reportajul de care vorbesti e mai mult o investigatie, care, intr-adevar ia mult mai mult timp decat orice alta activitate de jurnalist.
Exista patroni de online, cu un singur angajat pe editie locala, care cere pana si investigatii grandioase, alaturi de 10 stiri si cate un reportaj si un interviu pe zi. Plus 5 stiri pt sambata si 5 pe duminica etc. Pe astia ii numesc sugatori de creiere si mizerii de oameni.
Zamfir POP
16 octombrie 2010
# Bungust: M-aş bucura dacă ai accepta să delimităm cele două teme de discuţie: evoluţia presei şi rapacitatea patronilor.
Despre prima, am comentat deja. Despre a doua, îţi dau un exemplu: unul care avea nevoie de munca mea, ştiind că am încheiat şomajul şi nu mai am nici o sursă (oficială) de venit, mi-a propus un job, cam cât o normă întreagă de ziarist, dar, cu mobilul meu, cu faxul meu, cu computerul meu, cu scanerul meu, cu imprimanta mea, cu curentul meu, cu internetul meu, … şi mi-a spus “salarul pe care poate să mi-l ofere”. I-am mulţumit pentru cafeaua la care mă invitase şi i-am spus că suma de 200 de lei pe lună nu acoperă nici măcar cele enumerate mai înainte! Un altul mi-a oferit #şansa” să lucrez serios, cu responsabilitate şi profesionalism, timp de vreo trei luni şi … mă va angaja! Când? După ce îi rezolv nişte puncte de lucru. Cu ce salar? Normal: minimul pe economie!
Mai este o treabă, care ţine de democraţie şi de economia de piaţă: cine te ţine cu forţa să lucrezi dacă nu-ţi convine?! Am ajuns că prefer să stau degeaba (din punct de vedere al unui job) decât să muncesc degeaba! Dacă muncesc degeaba, nu mai am timp să-mi câştig pâinea!
Bungust
16 octombrie 2010
No offense, dar new media se face cu laptopul pe genunchi, inclusiv sambata si duminica. Plus ca luni e cea mai grea zi, deoarece se scaneaza subiectele pe toata saptamana.
Vechea presa care se facea in liniste si fara stres e pe cale sa moara. Am avut colegi care, dupa meciuri, de exemplu, mergeau la una mica la Lancea lui Horea in AB, apoi abia a doua zi, dupa masa, erau ultimii care dadeau materialele. Erau oameni care plecau cu masinile pe Muntele Gaina si lucrau doua zile la un reportaj despre targul de fete.
Stiti cine-i mai ia in presa pe oamenii astia? Nimeni. Acum presa inseamna forta nou in exploatare: trage patronul de tine doi ani, ia tot ce e mai bun, te usca si apoi iti da drumul.
Imi cer iertare, dar am simtit un fior cand mi-am amintit de cum se facea presa pe vremuri, in redactii in care se scriau 5 articole mari si 10 stiri cu 25 de angajati.
Zamfir POP
16 octombrie 2010
# Bungust: Dar, nu văd absolut nici o ofensă pentru că postezi remarci de … bun gust. Aceasta este realitatea. Cei care nu reuşesc ori nu vor să o vadă şi să o înţeleagă, … e problema lor.
Eu, acum, ca blogger, am reuşit să am în patrimoniu o bijuterie: un leptopiseţ (un laptop de mici dimensiuni) şi îmi scriu multe postări pe coame de deal, la umbră de nuc ori salcie, prin cafenele cu wireless şi … chiar şi în autobuz!
Pentru că încerc să ofer cititorilor mei informaţii cât mai dense, cât mai apropiate de momentul recepţionării de către mine. Dacă nu pot pe loc, seara se prelungeşte până spre dimineaţă. Programul meu de activitate pe cele cinci bloguri ale mele, plus alte patru în care sunt, mai mult ori mai puţin, implicat, începe luni la ora 0 şi se termină duminică la ora 24. În rest, sunt liber să fac ce vreau şi să mă plictisesc!
Dar, mai este o treabă, unde greşeşti un pic. Reportaj, unde poate fi nevoie de mai multe zile pentru culegerea documentelor şi informaţiilor, verificarea lor şi realizarea sintezei, este altceva decât o ştire de imediată actualitate. Una este să scrii despre un meci de fotbal … a doua zi şi alta este să scrii despre mănăstirea Petridului de altă-dată, de vreme ce nici măcar locul nu mai este marcat pe teren. A propos, după vreo doi ani de căutări, mulţumită informaţiilor furnizate de prieteni, am reuşit să stabilesc locul respectiv. De curând, am fost informat că pe acel loc s-a ridicat o troiţă. Sunt bucuros că munca de depistare a acelui loc a fost utilă, nu, neapărat, apreciată.
Problema patronului, care trage de tine şi apoi se scapă de tine, este o altă problemă. Mult mai normală decât credem noi!