Un adi, cu numele fals, ca şi adresa de e-mail pe care a indicat-o, mă ia la rost într-un comentariu: “blogul e din ce in ce mai putin actualizat…ce se intampla? te lasi pe tanjeala? sper ca nu”. I-am răspuns: “Se vede că eşti un fin observator. Ai dreptate. În loc să mă ocup de actualitatea turdeană, m-am ocupat, mai mult, de supravieţuire. Am recunoscut aceasta în postarea Fine del primo tempo“, scrisă cu o lună în urmă. Dar, m-a prins, tot din urmă, ruşinea şi am scotocit prin arhiva mea de ne-jurnalist pentru a vă aduce actualitatea actuală din urbe.
Modernizat fără pubele
Nu-mi veţi spune că ceea ce aţi văzut în filmuleţ şi vedeţi peste tot prin oraş, poate fi încadrat la “oraş civilizat”. La “modern”, nici pe departe! Şi, aveţi noroc că nu am filmat comportamentul turmei de mânji (liceeni?!) care-şi împingeau colegii înspre carosabil sau se îmbrânceau în femei care le-ar putea fi bunici. M-ar fi scrofălit că “le ating imaginea”. De derbedei, probabil. Oricum, nu am scăpat pentru că le-am pretins să ceară scuze Doamnei pe care au îmbrâncit-o.
Modernizat fără staţii
Nu-mi veţi spune că ceea ce aţi văzut în filmuleţ, şi vedeţi peste tot prin oraş, poate fi încadrat da “staţie de autobuz”. La “modernă”, nici atât!
Modernizat fără poliţie
Nu-mi veţi spune că ceea ce aţi văzut în filmuleţ şi vedeţi peste tot prin oraş, poate fi încadrat da “poliţia veghează”. Poate, “din birou”, nu de pe teren!
Deci, conform brand-ului primarului, Turda este un oraş european. Cărui îi lipseşte un brand … aruncat în mijlocului lui! Încep să cred că nu mai avem altă şansă de schimbare.














anamariadeleanu
20 martie 2011
hmmm, mai e putin si ma conving la fata locului
saptamina buna, Zamfir!
Zamfir POP
20 martie 2011
# anmariadeleanu: Ne vom bucura să te vedem pe-aici!
iuliu IP: 86.124.108.21
17 martie 2011
ce lucru slab esti mai zamfirica. daca nu scriu de bine …
Nota: bucură-te: este ultima oară că te mai bag în seamă!
iuliu IP: 86.124.106.64
16 martie 2011
se pare ca pe blogul acesta sunt acceptate doar comentarile pupicuristilor. cel putin asta vad eu.
Nota: Bravo, tundix! Dar, spune-i lu’ jelluţu că te-a informat greşit: pe blogul acesta, anonimii nu prea au succes. Tu, eşti o excepţie! Vreau să arăt oamenilor serioşi, ce gunoaie se ascund în anonimatul internetului!
tundi
15 martie 2011
mai Zamfire nu te supara dar esti cam slab la minte…eu incer sa iti aduc o critica constructiva ca sa continui ce ai inceput si la ce ai muncit iar tu imi faci vant si a tratezi cu superioritate. nu as vrea sa cred ca adi are dreptate in comentariul care l-a facut referitor la parul lung si mintea…iar atata vreme cat las un comentariu pe blog inseamna ca exist.ca doar nu sciu fantomele
tundi
15 martie 2011
mai Zamfire nu te supara dar esti cam slab la minte…
Notă: Îţi apreciez orice părere, dacă aflu că exişti cu adevărat. Nu ştiu dacă eşti cătălin (pus pe-nţepat?!) ori elena (ca să stârnească vreun jeluţ?!) ori … Deocamdată, eşti o fantomă care încearcă să bântuie pe-aici şi … nu este necesar! Punct
tundi
14 martie 2011
te cert…dar cu un scop. acela de a vedea acest blog asa cum era acum o vreme.adica sa fi mai activ. mi se pare ca e lasat de izbeliste de vreme ce nu am mai vazut ceva nou pe el de 4-5 ziele.inainte era actualizat zilnic.acum doar odata pe saptamana? parerea mea era sa renunti la celelalte si sa te concentrezi pe unul singur asa cum trebuie si sa ai activitate pe el ca si pana acum. era dooar o parere.
Zamfir POP
14 martie 2011
# tundi: Aşa cum recunoşti, eşti numai o părere. Deci, deja, ţi-am acordat prea multă importanţă. Comentatorii cu care dialoghez, există. Tu, nu!
Uite, îţi sugerez să nu-ţi mai pierzi vremea pe-aici. Du-te la blogurile care te satisfac şi … oferă-le lor părerile şi sugestiile anonime. Când vei exista şi în realitate, putem discuta.
tundi
13 martie 2011
inca un blog abandonat intre multe altele. te-ai inhamat la 100 de bloguri ca sa le lasi de izbeliste. mai bine faceai unu si te tinei de el.
Zamfir POP
13 martie 2011
# tundi tundix@yahoo.com 86.124.105.7: N-am înţeles: mă lauzi ori mă cerţi? Care e blogul “abandonat”?!
Eu ţi-am acceptat comentariu şi aşa mincinoasă cum eşti: Delivery to the following recipient failed permanently: tundix@yahoo.com Technical details of permanent failure: This user doesn’t have a yahoo.com account (tundix@yahoo.com)
sonika
5 martie 2011
Iar nu ti-au mai dat astia …
Notă: Mă bucur că ţi-ai ales aşa de exact nick-ul: sonika (IP: 86.124.107.232), dar … când vei avea ceva de comunicat despre blog, despre postări, revino. Îmi pare rău, jeluţule, “finanţatorii” mei nu-mi mai permit să-ţi accept porcăriile pe blogul meu!
adi
28 februarie 2011
paru lung si mintea scurta…apoi nu te supara ti se potriveste vorba asta de minune. la comentariul care l-am facut m-am referit la cu totul si cu totul altceva …dar tu ai interpretat ce ai crezut dupa mintea ta….:))
Zamfir POP
28 februarie 2011
# adi: Mulţumesc pentru aprecieri! Întotdeauna, sunt încântat să învăţ de la maiştri atât de binevoitori cum eşti Alteţa ta!
Deci, eu sunt un fraier pentru că gândesc cu mintea mea şi nu cu a a ta!? Indirefent cum te cheamă – adi, jeluţu, cătălin, cristian, … – te voi dezamăgi: voi continua să gândesc TOT cu puţina mea minte. Diferenţa dintre noi este că eu te respect dacă ai altă opinie decât mine, răhăţelule democratic!
Notă: acesta este un blog, unde fiecare poate să-şi prezinte opinia la comentarii. Taxările de genul celei pe care o faci tu se numeşte … (las pe alţii să aprecieze pentru că dacă aş scrie “nesimţire” te-ai simţi “jicnit”!).
Cristi
27 februarie 2011
Iar te legi de toata lumea, zevzecule? Ti-o tot cauti cu lumanarea?
Zamfir POP
27 februarie 2011
# Cristi: Mult stimate şi iubite tovarăşe Cristi, de cine mă leg?
Cristi cristian@yahoo.com 109.96.126.111
This user doesn’t have a yahoo.com account (cristian@yahoo.com) [-5] – mta1024.mail.re4.yahoo.com (state 18).
zoltybogata
26 februarie 2011
Duş pe gratis în staţia de autobus, la vară o să aibă succes maxim
Zamfir POP
26 februarie 2011
# zoltybogata: La vară va funcţiona cu praf, nu, cu apă!
Cip
25 februarie 2011
Ai dreptate, bine ca platim in avans taxa de salubrizare, iar ei un cos nu sunt in stare sa puna, iar acum daca mergi prin centru, zici ca esti in desert, noul pavaj pluteste……. cand calci pe o dala ai norocul sa sara apa de sub ea….aiurea, iar domnul viceprimar, nu inteleg ce mai cauta aici, el nu a fost in stare sa tina o firma, dapoi sa conduca un oras!!!!!!
Zamfir POP
25 februarie 2011
# Cip: Mă bucur că mă scuteşti de a spune eu aceste adevăruri pe care nu le vede mass-media profesionistă.
Cristian Dima
24 februarie 2011
Nu am prea înţeles ce se întâmplă în ultimul filmuleţ, dar presupun că este o încălcare ca mai multor reguli de circulaţie… Cât despre coşul de gunoi pe care trebuie să le căutăm juma de ora… ce să mai spun… “Modern”
Zamfir POP
24 februarie 2011
# Cristian Dima: Este foarte modernizat, aşa cum se vede.
În ultimul filmuleţ – îmi cer scuze: îl uitasem pe “privat”! – nu se întâmplă mai nimic. Doar că jmekerul a pornit maşina pe care o parcase pe zona pietonală, a întors maşina pe zona pietonală şi a încercat să-mi strivească apartul de fotografiat cu care îi călcasem intimitatea fotografiind contravenţia, în locul poliţiştilor care stăteau la căldură în sala de pariuri de peste drum. Din păcate, pentru că ţin foarte mult la aparatul care îmi era în mână, m-am postat după stâlp şi s-a jenat să intre în stâlp. Dovadă că şi el ţine la maşinuţa lui.
Cristian Dima
25 februarie 2011
Am impresia că a plecat liniștit și fericit după ce ți-a și urat oareșceva…
Zamfir POP
26 februarie 2011
# Cristian Dima: Ce mi-a urat el mie, să i se împlinească … înmiit!