Ieri, la Turda şi Câmpia Turzii, ne-am prefăcut că ne pasă de soarta Pământului. Am reuşit să ajung, în cele 60 de minute alocate acţiunii, în faţa celor două primării. Ce-am găsit, vedeţi mai jos:
La Turda:
La Câmpia Turzii:
Explicaţiile lui Alin Roşca, de la Fundaţia “Potaissa”:
Cred că am văzut-o pe-acolo şi pe Marta Pojoni, de la SlowFood. Nu am îndrăznit să mă apropiu de ea pentru că este supărată foc pe mine, de când “am jignit-o” spunându-i că a nu-ţi plăti datoriile se numeşte nesimţire!














Florina
7 aprilie 2011
Ai reuşit să ajungi în ambele municipii. Felicitări. Şi ţie şi manifestanţilor. Păcat că sunt aşa de puţini.
Zamfir POP
7 aprilie 2011
# Florina: Mulţi sau puţini, important este ceea ce facem. Chiar şi cei care nu au stins lumina sau nu au venit la întâlnire, am aflat despre ce este vorba. Şi, aceasta este ţinta: sensibilizarea a cât mai mulţi.
dutzu
3 aprilie 2011
si ce at castigat cu asta. sor stins si sor aprins luiminile
Zamfir POP
3 aprilie 2011
# dutzu: Am trezit nişte conştiinţe. Stai liniştit, nu de tine vorbesc!
silviu
28 martie 2011
Doare in cot pe cei doi primari , dupa ce au facut averi de pe prostime in acei ani cu mandate duble si triple, acum nu le mai pasa de noi dar nu le pasa nici de urmasii lor !Mai bine s-ar spanzura , nu o sa le duca nimeni lipsa si dorul !
Zamfir POP
28 martie 2011
# silviu: Stai liniştit pentru că, la următoarele alegeri, noi, cei care i-am votat pe “proştii” de-acum, îi vom vota pe alţii şi mai proşti! Dacă vine vreunul cu propuneri serioase, argumentate, dar, care ne va pune la muncă ca să ne fie mai bine, … va obţine cel mult 2% din voturi!