Nu mai este un secret pentru nimeni, dintre cei care mă cunosc, faptul că sunt ahtiat de drumeţii, de munte, de natură, de istorie, … Ieri, vizitând rezervaţia naturală Scăriţa – Belioara, împreună cu mai tinerii mei colegi de la Şcoala “Andrei Şaguna” (şcoala mea!), am aruncat un ochi spre Biserica de lemn din cătunul Belioara, actualmente în componenţa satului Poşaga de Sus. Am urcat dâmbul de pe care biserica domină atât casele, cât şi întreaga vale.
Conform panoului din drum, biserica datează din sec. XVIII.
Biserica are plan dreptunghiular, cu absida decroşată, poligonală cu cinci laturi, fără prispă, cu turn-clopotniţă peste pronaos, proporţional construită.
În naos şi absidă, bolta este semicilindrică. 
Cu excepţia absidei, lăcaşul de cult este tencuit interior şi exterior.
Din cauza momentului vizitei mele – sâmbătă seara, în jurul orei 19 – din interior vă prezint doar ce am văzut printr-o mică ferestruică din peretele lateral.
Inventarul – clopot, cărţi şi icoane – este din sec. XIX.
Pictura bisericii este atribuită lui Gheorghe Şpan, sec. XIX.
Panoul repetă informaţiile în engleză şi franceză.
Biserica este monument istoric, având cod LMI 2004 AB-II-m-B-00265.
Biserica este folosită curent de localnici, oameni credincioşi, care răspund la “bună ziua” cu “să-ţi ajute Domnul”!
C a urmare, cărarea de acces spre biserică este dotată cu balustrade de lemn, de curând înnoite.
Sfatul meu: nu treceţi spre Scăriţa – Belioara fără să urcaţi la bisericuţă!
Florina
29 mai 2011
Nu-ţi scapă nimic? Ai plecat pe munte, după peisaje, şi te-ntorci cu o filă de istorie.
Zamfir POP
29 mai 2011
# Florina: Principiul lui Moisil spune că statul nu poate opri pe nimeni să fie tâmpit. Ştii că demonstrez că reciproca este valabilă.