Unde a fost vechea Mănăstire a Petridului?

„De mai mulţi ani caut informaţii despre ce a fost Mănăstirea Petridului şi unde a fost amplasată.
Pentru că am citit în „Jurnalul de Arieş” mai multe articole despre aspecte istorice şi imagini vechi (cărţi poştale şi fotografii – pentru a căror publicare vă mulţumesc!), aş dori să publicaţi informaţiile pe care le deţin din documente istorice despre mănăstirea amintită şi, poate, vreun cititor de-al dumneavoastră vă va furniza informaţii care îmi lipsesc.
Ca turdean care locuiesc în Germania, vă mulţumesc anticipat şi doresc „Jurnalului de Arieş” o viaţă cât mai lungă, iar dumneavoastră, redactorii şi cititorii, multă sănătate.” – Radu CERGHIZAN (Germania)
Am citat din mesajul primit de la turdeanul Radu Cerghizan şi vă supunem atenţiei informaţiile primite de la el.
Poate ştie cineva răspunsul la întrebarea cititorului nostru!? (Z.P.)

Mănăstire romano-catolică
Vechea Mănăstire a Petridului a fost amplasată într-o poiană (căldare naturală, circ, rotondă) dintr-o pădure alcătuită predominant din stejari şi fagi, la altitudinea de circa 780 m. Circumferinţa căldării era de 1.150 paşi (1 pas = 0,3 m, deci, circa 345 m). Prin aşezarea ei între ziduri naturale de piatră, a fost un loc de refugiu la nevoie. Vechea mănăstire era aşezată pe drumul care ducea de la „Piatra Potcoavă” spre sud la 180 m, într-un loc pietros, cu un pâlc de arbori, sub forma unui berc. Din piatra de calcar, călugării au zidit o mănăstire-fortăreaţă în formă de pară. Mănăstirea era apărată din trei părţi de pereţii naturali ai muntelui.
Mănăstirea maghiară era de rit romano-catolic în secolele XII-XIII (informaţii sigure din cronici maghiare). Ca mulţumire că a scăpat de invadatorii cumani învinşi în bătălia din 1091, regele maghiar Ladislaus I cel Sfânt a intemeiat pe acest loc (printr-o danie regală) o capelă pentru rugăciuni, distrusă de tătari la invazia din anul 1241.
Cumanii erau un popor migrator şi au făcut o incursiune în Transilvania pe la anul  1091. Au fost învinşi în acel an de trupele regelui Ladislaus I cel Sfânt (1048-1095), rege al Ungariei între 1077-1095.
Primul act de cancelarie maghiară despre Mănăstirea Petridul de Sus (azi Petreştii de Sus) a fost emis de „capitlul” bisericii din Oradea la 6 octombrie 1278, în care se vorbeşte de stăpânul Ţării Hăşdăţii şi despre mănăstirea de pe muntele Petridului. Să ne amintim că acest „Capitlu” a fost o instituţie care conducea activitatea unei biserici sau unei mănăstiri catolice. A fost organizată în secolul al VIII-lea, iar în secolele XII-XIII s-a generalizat în toată Europa catolică.
Mănăstire ortodoxă
Lipsesc date exacte asupra modului de trecere a terenului din patrimoniul maghiar în patrimoniul românesc, asupra începuturilor vieţii monahale româneşti în acest loc şi asupra modului de trecere a mănăstirii şi terenului din patrimoniul bisericii ortodoxe româneşti în patrimoniul bisericii greco-catolice (la începutul secolului al XVIII-lea).
Din istoriografia maghiară aflăm că la Petrid a existat un lăcaş românesc de cult la toponimul „La Biserică”. Mănăstirea românească a fost construită prin contribuţia satelor din jur. Iniţial a fost ortodoxă.
Istoricul Gheorghe Moldovan datează începuturile probabile ale mănăstirii româneşti în prima jumătate a secolului al XVI-lea, cu aproximativ 10 – 15 ani înainte de anul 1568. În 1568 Ioan al II-lea Sigismund Zápolya, principele Transilvaniei, a emis un act prin care mănăstirea românească era obligată să plătească anual un impozit de 1 taler de aur, un berbec gras şi un stup de albine Scaunului Arieşului (Aranyosszék) pentru altarul care administrativ ţinea de Scaunul Arieşului, iar restul clădirii de Comitatul Turda-Arieş.
Mănăstire greco-catolică
La începutul secolului al XVIII-lea mănăstirea devine greco-catolică.
O comisie topografică stabileşte în anul 1773 arealul mănăstiresc ca având o suprafaţă de cca 2 ha.
Protopopul greco-catolic Teodor Meheşi raportează, în inventarul făcut de el la această mănăstire în 11 februarie 1783 (la cererea vicarului general greco-catolic al Blajului), că averea mănăstirii consta dintr-un teren lung de 76 stânjeni (circa 150 m), lat de 40 stânjeni (circa 76 m), cu o suprafaţă totală de 11.400 mp (1,14 ha), un arător (de o găleată – o găleată = 80 litri de cereale – şi 2 felderi – 1 felderă / ferdelă = 20 litri de cereale), un fânaţ (de 6 care) şi o pădure.  Pe lângă acestea, călugării mai dispuneau de o grădină de legume şi de o plantaţie de arbuşti (trandafiri, agrişi, struguraşi) şi de pomi fructiferi altoiţi (meri, peri, pruni). Pământul fertil, adus de călugări din alte părţi, a fost aşezat peste terenul pietros al poienei. Se ocupau şi cu stupăritul. Pentru udarea terenurilor fructifere călugării au dispus de un sistem propriu de irigare (vizibil încă la finele secolului al XIX-lea), apa de ploaie fiind captată în cisterne.
Mănăstirea a fost distrusă în timpul revoluţiei din 1848-49. Pe locul devastat, sătenii din preajmă au construit ulterior, unicului călugăr greco-catolic rămas, o mică bisericuţă (capelă), o chilie şi o clopotniţă. Cu timpul, capela a fost distrusă de intemperii, aşa că în anul 1880 nu mai exista nici un călugăr pe munte. Pe terenul mănăstirii a existat şi un cimitir călugăresc.
Preotul Vasile Sinu reuşeşte să reclădească biserica mănăstirii greco-catolice în perioada interbelică, cu ajutorul sătenilor şi a unor donaţii. El schimbă hramul bisericii, din „Adormirea Maicii Domnului” în „Schimbarea la Faţă”. Inaugurarea bisericuţei a avut loc la data de 30 octombrie 1937, în prezenţa episcopului greco-catolic Iuliu Hossu.
Bisericuţa s-a degradat treptat după 23 august 1944, prin nefolosinţă şi intemperii.
În urma tăierilor masive de pădure, în 1955 nu mai exista nici un copac în acea zonă. Bisericuţa de lemn (construită în stil bizantin, cu acoperiş de tablă) a fost distrusă definitiv în jurul anului 1965.

 

Etichetat: mănăstire, ortodox, Petrid, romano-catolic, Turda

Posted in: 7 - Istorie