Comentariu de bun-simţ

Posted on 11 mai 2009

5


Unul dintre cititorii blogului, a venit cu un comentariu la postarea „Se întorc lebedele!„.
Un cuvânt plin de bun simţ, cetăţenesc, civic. O părere atât de pertinentă încât, după beştelelile încasate de la aplaudaci pentru că nu am căzut pe spate de extaz pentru că autorităţile locale ne-au făcut ceva, v-o supun atenţiei. Nu contează cine este persoana, dacă are vreo funcţie pe undeva sau dacă ţine cu vreun partid. Nu contează pentru că vorbeşte de pe înalta demnitate de Cetăţean. Pseudonimul ales este „Ferdinand” – un nume de rege al României, care a făcut ceva pentru ţara aceasta.

„Sunt şi eu niţel oripilat de a(o)rătăniile ce-au fost implantate în gura târgului. Ca cetăţean al Turzii mă simt ofensat şi profund nereprezentat de imaginea dezvoltată de acel grup care se vrea a fi statuar.
Mie, personal, nu-mi place nici schiţa de pe hârtie (da! bucata de „centru” ce-o avem ar trebui să fie închisă şi folosită exclusiv transportului în comun!), nici felul în care a fost ea respectată (asta, cred eu, ţine mai mult de superficialitatea noastră, ca popor), însă ceea ce-mi cutremură cel mai tare simţurile este culoarea aleasă.
15-lebedele-1640Amplasat langă proaspăt renovatul teatru, grupul (care se vrea a fi statuar) este înviorat de o culoare care mai degrabă te duce cu gândul la existenţa în vecinatate a unei toalete publice. Totodată, acel albastru uşurator contrastează puternic cu acea clădire de un portocaliu viu amplasată chiar langă teatru.
Sunt curios cum se va evidenţia clădirea teatrului în zile de sărbătoare, când oraşul va fi împodobit cu ghirlande luminoase.
Şi mai sunt curios şi de cum se va încadra în spaţiu cealaltă clădire care e în construcţie în intersecţie.
Desigur, n-o să fac pe nimeni responsabil de faptul ca sunt eu curios din fire, însă mă întreb, ca cetăţean, pentru lovitura ce-o primesc în lobul occipital de fiecare data când merg acasa, pe cine iau la întrebări? Nu, nu vreau să dau pe nimeni in judecată şi nici nu insist să-şi lezeze cineva şansele europarlamentare (apropo, de pe la noi cine candidează … si de ce?!), dar aş vrea, parcă, nişte asigurări că pe viitor n-or să mai apară asemenea holbăciuni.
Sau poate sunt prea subiectiv …”.

Nu, stimate Cetăţean „Ferdinand”, nu aveţi dreptate: ar trebui să-i dăm în judecată pe cei care ne-au cheltuit banii pentru asemenea “holbăciuni” pe post de monumente!
Ca să dau şi un exemplu concret, citiţi http://stiri.rol.ro/content/view/287703/2 şi veţi înţelege despre ce vorbeam când am afirmat că ar fi fost necesară consultarea populară înainte de modificarea zonei din faţa Teatrului.
Tema ar merita să fie reluată şi … vă asigur că sunt un tânăr care promite!

Aşa cum, poate, ar trebui să aflăm dacă s-au abrogat hotărârile Consiliului local hcl 132 2007 doua tone, hcl 11 2008 doua tone, hcl 216.2005 duminica sau cum s-au pus în aplicare hcl 173 2008 sah ori chiar hcl 48 2007 wc, pentru că în toate acestea este vorba despre centrul municipiului!