Banii tăi nu îi ajută!

Posted on 15 mai 2009

7


Îi întâlnim mereu, oriunde mergem. Ne agresează cu insistenţele lor, tulburându-ne activitatea.
Sunt cerşetorii. Unii îşi expun membre contorsionate, alţii îşi clamează nevoile şi necazurile. În acelaşi scop: impresionarea trecătorilor pentru a le stoarce ceva bani.
Din păcate, de multe ori este vorba de un scenariu, în spatele căruia se află trăgătorii de sfori, care se îmbogăţesc din gestul milostiv al trecătorilor.

Îi avem pe ai noştri
Şi la Turda, cerşetorii şi-au stabilit locurile, zonele de activitate. Aceeaşi femei cu un copil în braţe, acelaşi handicapat în cărucior, te acostează cu nonşalanţă, cu nesimţire crasă de multe ori, pentru a-ţi cere banii. Banii tăi, munciţi, pentru a-i ajuta, chipurile.
cersetor 3661Este de notorietate faptul că cerşetoria, interzisă prin legile ţării, a devenit o adevărată meserie. Mai mult chiar, o adevărată industrie. Colectoare de profit neimpozitat.
Ce fac autorităţile? În fiecare raport săptămânal ori trimestrial al Poliţiei comunitare, găsim menţiuni despre acţiuni pentru eliminarea acestui flagel, a acestei pete de pe obrazul urbei. La Câmpia Turzii, nu este Poliţie comunitară. Dar, constaţi cu uimire, că nici nu prea întâlnreşti cerşetori. Nu vreau să fac un raport de cazualitate. Dar, la Turda, cerşetorii rezistă.cersetor 3632
Principalul vinovat este cel care îi încurajează. Auzi pe mulţi din jurul nostru povestind scene în care s-au întâlnit cu „schilozi” trataţi miraculos după „orele de serviciu”, ori despre colectori ai banilor primiţi de ei. Şi, totuşi, le deschidem portofelul şi le dăm câţiva bani.
Alţii iau măsuri concrete
cersetor 3662Singurul lucru pe care îl obţinem prin banii daţi cerşetorilor este faptul că îi încurajăm să vină şi mâine la întâlnire!
Autorităţile se plâng că sunt neputincioase în faţa fenomenului.
În alte oraşe, plaga cerşetoriei este combătută.cersetor 3663
Conform ziarului online www.realitateamures.ro, la Tg. Mureş, „cerşetorii vor rămâne fără profiturile care altă dată erau chiar frumuşele. Şi asta deoarece Poliţia Comunitară alături de Primăria Tg. Mureş, a demarat o campanie împotriva cerşetoriei.
Iniţiativa comunitară denumită „Banii tăi nu îi ajută! Spune NU cerşetoriei!”, are rolul de a-i determina pe târgumureşeni să nu mai ofere bani sau bunuri oamenilor străzii.
Scopul campaniei comunitare este acela de a aerisi intersecţiile şi locurile aglomerate ale oraşului în care cerşetorii îşi fac zilnic veacul.cersetor 3991
Cerşetoria elimină orice şansă a oamenilor străzii de a duce o viaţă normală, iar cei care trăiesc din mila trecătorilor se confruntă zilnic cu riscul abuzurilor fizice sau psihice.”.
Soluţia nu este numai eliminarea lor din spaţiul public. Trebuie căutate şi soluţii pentru problemele lor. Dacă sunt reale. Dacă nu, dacă este vorba de o minciună, trebuie tratată ca atare. Pedepsită.
cersetor 4018Între multiplele proiecte de asistenţă socială, ale autorităţilor sau ale societăţii civile, trebuie găsit locul şi pentru „oamenii străzii” care apelează la degradanta practică a cerşetoriei.
Poate ar trebui să încercăm să luăm exemplul vecinilor.