Îmi plac ţiganii cu bun simţ, nu rromii încrezuţi

Posted on 19 mai 2009

10


Tocmai am încheiat de postat articolul despre lansarea campaniei „Arată că eşti educat”.

Din păcate, personal, nu m-am putut bucura de faptul că am participat la o reuniune atât de importantă pentru etnia romă.
Umbra a venit, de unde mă aşteptam mai puţin.
Unul dintre consilierii locali, de etnie romă, a uitat că sunt cam singurul din mass-media locală care sunt prezent aproape la toate evenimentele legate de etnia lui. A trecut şi peste faptul că am filmat şi postat pe internet Imnul romilor, cântat la ziua etniei. Nu a ţinut cont că am un şir de materiale
publicate, în care am prezentat evenimentele, subliniind aspectele pozitive şi omiţând „şansa de a mă face remarcat” prin prezentarea aspectelor negative ce emană din belşug dinspre comunitatea lor. Nu consider că aş fi făcut ceva deosebit. Doar ceva normal. Care nu se prea face. Nu am aşteptat nici o răsplată. Am primit-o de la oameni mai simpli, care au înţeles mai bine valoarea demersurilor mele! Sub forma unor „mulţumesc”-uri spuse sincer, din inimi de ţigani! Care au înţeles respectul şi admiraţia pe care le-o port celor care, indiferent de faptul că sunt ţigani, sunt Oameni!
Şi, dincolo de toate acestea, consilierul, ţiganul „învăţat” – care a devenit rrom, a găsit necesar să-şi arate nemulţumirea pentru că am folosit sintagma „puradeii de la şcoala …”, atunci când am prezentat contribuţia acestor copii de etnie romă (aşa trebuia să scriu! – susţine consilierul!) la un spectacol.
romi 3609
Nu a remarcat modul admirativ, încântarea cu care i-am prezentat. Şi am fost sincer.
Nu ştiu alţii cum sunt, dar, eu folosesc termenii uzuali din limba română, aşa cum i-am învăţat în cele peste cinci decenii de viaţă ale mele.

Nu am preluat, cu mici excepţii, construcţiile artificiale, nici ale limbii de lemn comuniste, nici pe cele ale limbii de lemn actuale. Care sunt tot atât de hilare şi penibile, ca şi construcţiile artificiale ale şcolii ardelene de acum două secole. Timpul a dovedit că nu au fost reţinute în limbajul uzual. De-aceea, „nas-ştergău” a rămas tot batistă, „gât-legău” a rămas tot cravată.
Când spun „puradel”, „bulibaşă” ori „cocon” sau „bodaproste”, înţeleg, respectiv, „copil de etnie romă”, „ţigan cu recunoaştere de lider în comunitate”, „copil de maramureşan” sau „mulţumesc” în graiul moldovenesc.

Aşa că, mult stimate domn consilier de etnie romă (ca să nu spun, cu prietenie sinceră, „dragă ţigane” şi să te simţi, nu onorat, ci jignit!), în clipa aceasta,  eu am a alege, între a spune „dă-i naibii, că nu merită să-i mai bag în seamă” şi a continua să fac ceea ce am făcut, şi cum am făcut, până acum, şi să trec peste această nemeritată beşteleală, care provine dintr-un dram de necunoaştere a limbii române şi de … (pentru că nu vreau să deschid o polemică, sar peste categorisirea pe care ar merita-o gestul analizat aici).

Pentru cei care mă cunosc, întrebarea este pur retorică. Ca şi Mircea (ăla vechi), nu mă-mpiedic eu de-un ciot!