Catolici la ortodocşi

Posted on 18 iulie 2009

0


trecanum 1142După ce catolicii de la Trecanum au cântat pentru catolicii care nu au venit la biserica catolică, au cântat şi pentru ortodocşii care au venit la biserica ortodoxă. Este doar o constatare. De-aici, încolo, hai, să discutăm numai despre aspectul artistic şi ecumenic al evenimentului.

Organizat la Biserica Învierea Domnului, din Oprişani, după Slujba Paraclisului, al doilea concert al grupului Trecanum, trecanum 1150condus de Etienne Stoffel, a avut parte de un public numeros. Nu ştiu câţi din sala plină au gustat cu adevătrecanum 1156rat muzica, dar, ştiu că Dominique, unul dintre artişti, a fost fascinat de şansa pe care a avut-o de a asculta muzica din biserica ortodoxă. Iar pe Jean l-am făcut fericit, ajutându-l „să pună mâna” pe afişul concertului, care se va adăuga colecţiei de peste două sute de afişe din locurile pe unde au concertat.

Aşa cum v-am spus, despre formaţia muzicală, am stat de vorbă cu Catherine, soţia şefului formaţiei. Astfel, am aflat că formaţia aretrecanum 1087 un număr fluctuant de membri. În jur de zece. Este o formaţie de amatori, formată din amatori şi profesionişti, susţinută de autorităţile locale. Unii dintre membrii se cunosc de foarte mulţi ani. Alţii sunt foarte tineri. De exemplu, Stoffel jr., care nu a putut veni, reţinut de probleme personale.

trecanum 1190Din discuţiile cu membrii formaţiei, am aflat că în turnee au avut parte şi de mici incidente. La St. Petersburg au ajuns cu întârziere la concert pentru că formalităţile de la frontieră au durat neaşteptat de mult. La Vilnius, publicul era atât de aproape şi atât de curios, încât au cântat aproape cu obiectivele aparatelor de filmat lipite de obraz. Dar, peste tot au dus mesajul muzicii gregoriene, peste tot s-au bucurat de aprecieri.

Părintele Dorin Sas le-a prezentat activitatea socială, caritabilă, a Bisericii ortodoxe turdene, implicată în patru mari proiecte. La disctrecanum 1216uţia informală, agrementată cu un pahar de vin, întrebările şi răspunsurile au curs în dublu sens. Apoi, oaspeţii au semnat în Cartea de aur.

Acum, sunt de o săptămână în România şi mai stau încă pe-atâta. e un fel de-a spune, pentru că pendulează de la Piatra Neamţ – ieri, la Turda – azi, la Tg. Mureş – mâine, … Cu aceeaşi plăcere de a atinge suflete. Dar şi de a se bucura, ei la rândul lor, de ceea ce văd şi ceea ce aud. Au venit cu sprijinul Ambasadei Franţei, ca ambasadori ai artei franceze.

Dacă ar trebui să trag o linie sub ce am văzut, auzit şi aflat astăzi, luând în calcul şi relaţia de amiciţie care se conturează, punând pe talerul balanţei şi vibraţiile sufleteşti provocate de armoniile cântului gregorian, aş rezuma simplu:

Merçi, mes amis!

Multe aş mai avea să vă spun, să vă arăt şi să adaug înregistrări de la concerte, … Voi mai adăuga mâine, adică – azi!, încă două filmuleţe (dacă doarme bine computerul şi cititorul!) şi … N-am înţeles de ce peste tot sunt prezentaţi ca un grup adunat din toată lumea, în timp ce ei se recunosc a fi toţi alsacieni!? Dar, asta-i o treabă minoră şi nu justifică …  capriciile computerului meu.

Altă-dată, să veniţi şi voi la concert!

Posted in: 22 - Evenimente