Dragă Ucenicule

Posted on 20 iulie 2009

22


Mi se tot cer sfaturi referitor la bloguri, la modul în care trebuie scrise. M-am gândit că, poate, te interesează să-ţi picur în căuşul palmei … câţiva stropi din experienţa mea. Dacă vrei, aceste rânduri vor continua. Chiar cu sfaturi punctuale, ca soluţii pentru problemele de care te loveşti. Nu-ţi scriu de pe poziţia de profesor sau savant, de guru sau de a-toate-ştiutor. Îţi scriu doar ca prieten.

Ce este blogul

Despre blog, în primul rând, o definiţie: blogul este un fel de jurnal, mai mult sau mai puţin personal, dar, care este deschis pentru a fi citit şi de alţii.

Deci, dacă este jurnal, te reprezintă. În ceea ce eşti, ce ştii, ce faci, ce-ţi place, … Faptul că e citit şi de alţii, îţi impune un dram de atenţie în redactare, formulare, aspect, …

Per total, blogul este oglinda a ceea ce vrei tu să ştie şi să creadă lumea despre tine. Este haina de sărbătoare cu care ieşi în lume, este examenul de seriozitate pe care îl dai zilnic, şi îl treci sau nu, este oglinda sufletului tău. Curat, dacă ai un suflet nobil, plin de mizerii, dacă asta îţi este educaţia, interesant, dacă eşti o fire iscoditoare, aiurit, dacă aşa eşti, porcăitor, dacă ai lipsit de-acasă în primii şapte ani, … Poate fi şi un blog cu acces mai restrâns şi atunci se apropie mai mult de jurnalul intim. Poate fi şi aproape ca un ziar online (cum este cazul blogului meu), sau îl poţi canaliza strict pe o problemă.

Cea mai importantă regulă este … că nu este nici o regulă! Sunt valabile regulile bunului simţ, în primul rând, apoi, ale jurnalisticii, ale literaturii, … din care respecţi cât cunoşti şi cât ai chef.

Cum am ajuns blogger

Am început în ianuarie 2008, când am primit un blog, ca sarcină de serviciu la ziar. Apoi, am deschis un blog strict personal, între mine şi o prietenă. Am mai avut şi alte două tentative, diferite, din care am acumulat experienţă de lucru pe platforme diferite. În octombrie, m-am gândit să fac o copie a blogului de la ziar, pentru cazul în care apar probleme acolo, ca să nu pierd munca de mai multe luni. În primăvară, am prins gustul şi am început să scriu pe blogul ziarului ca obligaţie şi aici pentru plăcere. La începutul lui aprilie, un diferend cu patronul ziarului a dus la demonstraţia lui de forţă: mi-a închis blogul de la ziar.

Am rămas cu acesta şi … am ajuns la un nivel înspre oarecare performanţă. Am o medie de circa 170 de vizitatori zilnic, ceea ce e destul de mult. Valoros e faptul că am început să adun în jurul meu, pe de-o parte, ca cititori, mulţi turdeni plecaţi, temporar sau definitiv, iar pe de-altă parte, bloggerii din zonă, prin lista blogurilor din CUA, pe care o public săptămânal, mereu sporită.

De ce … blog?

Chiar aşa: de ce să-mi pierd vremea cu un blog? În primul, în al doilea şi în al treilea rând, pentru ca blogul este o şcoală de auto-educare. Înveţi să te exprimi şi primeşti imediat feed-back-ul. Înveţi să-ţi ordonezi ideile, şi gândurile totodată, înveţi să relaţionezi. Ca să nu mai spun că te acomodezi, capeţi rutină în lucrul cu computerul şi internetul, două scule fără de care eşti … analfabet. Dacă faci treaba la modul serios, eşti obligat şi la muncă de documentare, de sinteză, de exerciţii de vocabular şi de gramatică, de exprimare, … Gândeşte-te că toate acestea sunt lucruri de care ai nevoie în viaţa cotidiană, în carieră, în efortul tău de autoperfecţioanre. Avantajul tău este că le obţii, în joacă, bloguind!

Dragă Ucenicule, dacă îţi laşi adresa de e-mail într-un comentariu, alături de problemele care te frământă, citeşte postarea următoare care ţi se adresează tot ţie! Care va fi mai puţin generală, ci mai specifică, mai puţin pretenţioasă, ci mai utilă.

Pană atunci, să bloguim sănătoşi!

Al tău Prieten, Zamfir

Notă: aceasta este a 601-a postare pe blog. Am cedat tentaţiei „sărbătoririi” pentru a-l ajuta pe Alex. Ca …

Să poată zâmbi din nou

Posted in: 89 - Blogoree