Zilele trecute am fost informat că” la poliţia comunitară s-ar şti că eu am ceva cu ei”. Eronat! La fel, Maistru presei locale repetă refrenul „am ceva cu el”. Eronat. Mai sunt câţiva care nu-mi răspund la salut şi, presupun, şi aceştia îşi imaginează că aş avea ceva cu ei. Eronat, din nou.
Declar public, bolduit şi înclinat, că nu am absolut nimic cu nimeni!
Poliţia comunitară
După părerea mea, ar fi o instituţie extrem de utilă. Se vrea un fel de poliţie locală, mai blândă. Dar, nu are numai oameni de calitate înaltă. Plus, balcanismul nostru funciar. Lasă-mă. să te las. Lasă că merge şi aşa. Plus, chestia aceea simpatică cu timpul care trece. Repet, nu toţi sunt la fel. Dar, prea multele excepţii de la un comportament civilizat, politicos, de la aplicarea fermă a legii, … dau de bănuit.
Aţi văzut filmuleţul din postarea Ordine şi lege cu cât respect vorbeşte „agentul” cu mine?! În loc să o ia spre cerşetoarea care se vedea sub năsucul lui, el îmi arată spatele, refuzând să repete ceea ce spusese mai-nainte. Dacă a spus o gogomănie, acum îi este ruşine să o repete … Şi mai ruşine îi este să-şi ceară scuze pentru gogomănia spusă.
Concluzie: nu am nimic cu Poliţia comunitară, ci, doar cu atitudinea sfidătoare şi lipsită de elementar bun simţ a unora. Care poartă (încă!) uniforma instituţiei „de ordine”! Clar?
Autorităţile locale
Nici cu Primarul, nici cu vicele, nici cu „supuşii” lor – nici de la salubritate, nici de la parcări, nici de la spaţii verzi, … de nicăieri! – nu am absolut nimic. Dar, când sesizez ceva ce cred eu că nu e tocmai bine, datoria mea de Cetăţean este să atrag atenţia alesului care mă reprezintă sau bugetarilor care sunt plătiţi din impozitele şi taxele pe care le plătesc. Plus, că am dreptul democratic de a întreba ce nu ştiu sau nu înţeleg.
A spune: nu-mi place cum s-a rezolvat piaţa din faţa Teatrului, nu înseamnă nici că primarul e prost, nici că arhitectul e tâmpit, nici că …, ci, doar că mie nu-mi place. Iar când mai văd şi aud bombănelile şoferilor în trecere prin respectiva intersecţie, am dreptul să cred că … am dreptate. Pretind ca, aşa cum eu am explicat, argumentat, de ce nu-mi place, aştept, măcar, post-factum, să mi se explice … unde greşesc în apreciere.
Concluzie: nu am nimic nici cu Primarul, nici cu vicele, nici cu „supuşii” lor – nici de la salubritate, nici de la parcări, nici de la spaţii verzi, …, ci, doar cu lipsa lor de comunicare cu publicul, mai ales în probleme care vizează cheltuirea banului public sau aspectul oraşului pe care îl împărţim.
Jandarmii
Absolut, la fel: nu am nimic cu Jandarmeria, instituţia a cărei utilitate, necesitate, nu o contest. Dar, din păcate, de-a lungul anilor de activitate pe teren, în postura de ecologist, de voluntar sau de jurnalist, am fost de mult prea multe ori agresat de nesimţirea unor reprezentanţi ai acestei instituţii. Sunt, de regulă, oameni extrem de sensibili. Trebuie să ai foarte mare grijă ce cuvinte rosteşti, cu ce ton, … ca să nu se şifoneze. Reciproc, nici vorbă. Tu, ca Cetăţean, din ale cărui impozite şi taxe sunt plătite, atât uniformele, cât şi salariile lor, nu ai nici măcar dreptul de a fi deranjat de lipsa lor de respect. Prima regulă democratică, pe care o uită, este prezumţia de nevinovăţie. Dacă s-a uitat spre tine … eşti, automat, vinovat! Flerul lor nu poate da greş. Deci, este normal să-ţi vorbească aşa cum îşi amintesc ei de la frecuşul din „perioadă”!
Aveţi în filmuleţul din postarea Ordine şi lege o mostră de lipsă crasă de respect, când „vorbeşte” jandarmul cu mine! Imaginaţi-vă că eu i-aş fi oferit „onoarea” de a mă întreba repetat şi eu să mă uit aiurea! …
Concluzie: nu am nimic nici cu Jandarmeria, dar, nici nu pot să înghit afrontul în public din partea unuia care reprezintă, tocmai, ordinea şi apără liniştea publică.
Altiţa-Sa Maistru Profesionist al Jurnalismului şi Democraţiei
Nici cu jeluţu nu am absolut nimic. Decât în imaginaţia sa. Am scris destul despre nesimţirea acuzelor fără dovezi, despre netemeinicia bănuielilor de ţaţă creponată, ca să reiau. Îi ofer doar cu citat, cu speranţa că, poate, îl ajută dexton să şi-l amintească sau să-l înţeleagă:
2. În cazul sesizării depuse de … din Turda în legătură cu articolele denigratoare la adresa ei şi a familiei publicate de publicaţia „Obiectiv” al cărei director este jurnalistul Gelu Florea, Consiliul de Conducere a ajuns la concluzia că acestea nu respectă codul deontologic al Clubului Român de Presă, însuşit de APPC.
Jurnalistul Gelu Florea a recunoscut că a greşit în momentul în care a scris articole care vizează viaţa privată a … şi a promis că nu va mai scrie articole care vizează viaţa privată a … sau a oricărui alt locuitor al oraşului Turda. De asemenea, Gelu Florea a mai spus că va respecta toate normele deontologice, în sensul că în articolele redactate de el va consemna punctul de vedere al persoanelor care sunt vizate.
…
În altă ordine de idei, …, prezent în sală, a reclamat un articol în care Gelu Florea afirmă că domnia sa ar candida pentru o funcţie de demnitate locală. Domnul … a explicat că nu are cetăţenie română şi nu poate candida iar o simplă discuţie telefonică ar fi lămurit problema.
În aceste condiţii, Consiliul de Conducere a decis sancţionarea cu ultim avertisment a jurnalistului Gelu Florea.
La prima încălcare a Codului Deontologic adoptat de APPC, Consiliul de Conducere va decide excluderea jurnalistului Gelu Florea din cadrul APPC.
Sigur că jurnalistul Gelu Florea NU a respectat intredicţia ŞI PROMISIUNEA FĂCUTĂ de el-însuşi (adică: nu a respectat deontologia şi nici cuvântul dat!) şi a fost la limită de a fi dat afară, ca „mare” şi „corect” şi „democrat” şi „profesionist” ce este!
De fapt, a plecat (că aşa a vrut el!) ca să nu fie dat afară din … Asociaţia Profesioniştilor din Presă!
Concluzie: Ce să am eu cu un astfel de … profesionist!? Care nu respectă nici regulile, nici cuvântul pe care şi l-a dat!
Concluzia concluziilor: eu nu am nimic, cu nimeni. Doar … cu adevărul mă cert, dacă nu vrea să iasă la suprafaţă!
Notă, pentru gelu, dexton, elena, şi şleahta lui de aplaudaci: această postare NU este un atac la adresa nimănui, ci, doar, o apărare la şirul de măgării debitate la adresa mea şi NEDOVEDITE!
Zamfir Turdeanu' - un turdean (aproape) ca oricare 
cristian
15 ianuarie 2010
desi nu sunt tocmai de acord ca ii platim ca sa ne arate o portie de respect, ci mai degraba sa-si faca treaba corect, si eu m-am saturat sa-i platim asa bine 🙂
Zamfir POP
15 ianuarie 2010
# cristian: Evident că nu îi plătim (numai!) pentru a ne arăta respect.
Respectul ar trebui să existe, implicit, între oricare doi oameni care dialoghează, nu numai între un om şi un poliţist, jandarm, … Aceştia, ar trebui să fie, şi să nu uite că sunt, mai întâi, oameni.
Dar, dacă nu tot nu-şi fac treaba corect, măcar un dram de respect să-mi arate. Pentru că nu îl plătesc ca să fiu privit cu dispreţ. Dacă de condescendenţă nu este capabil.
Prin cele 15 ţări pe unde mi-am purtat paşii, am fost legitimat şi de poliţişti şi de miliţieni şi de grăniceri, … dar nicăieri, niciodată, nu m-am simţit „admirat” de sus! Parcă şi miliţienii noştri aveau mai mult bun simţ (cu excepţii, evident) decât oamenii ordinii de acum (iarăşi, cu excepţii!).
cristian
14 ianuarie 2010
e cel mai bine asa; dar si mai bine, principial, e sa nu aiba ei ceva cu tine 🙂
Zamfir POP
14 ianuarie 2010
# cristian: Tocmai că au şi mie nu-mi place ce au! Chiar dacă au ceea ce au cu oricine altcineva. Diferenţa este că eu m-am săturat să-l plătesc pe cel care nu mă respectă!
meEE
13 ianuarie 2010
Buna ziua,
Sunteti interesat de un schimb de link-uri (link exchange) ?
…
Nu sunt interesat de link exchange! Să ai o zi bună!
cri-cri
13 ianuarie 2010
SUPUSII… Corect!!
Zamfir POP
13 ianuarie 2010
# cri-cri: Să nu omitem ghilimelele de rigoare!
winton1949
13 ianuarie 2010
Pot face o comparaţie (care sunt sigur nu te va consola, că nici pe mine nu mă) şi în alte locuri relaţia cetăţean-autorităţi este una chinuită şi vădit în defavoarea cetăţeanului. Este un paradox, atâta timp cât „biciul”electoral este în mâinile cetăţeanului.
Zamfir POP
13 ianuarie 2010
# winton1949: Mă bucur să constat că tocmai tu postezi comentariul cu nr. 5.000! (evenimentul s-ar fi produs mult mai devreme, dacă nu aş fi şters multe comentarii care nu meritau să fie aprobate!)!
Ai dreptate, dar, să nu uităm de Lăpuşneanu! Mulţi,dar … vorba lui Brucan!
daurel
13 ianuarie 2010
Intreb si eu: de ce dai nume? N-ai putea scrie fabule;cainele si pisica, pisica si soarecele,…
Zamfir POP
13 ianuarie 2010
# Daurel: Blogul meu este despre viaţa unei comunităţi restrânse. Ne cunoaştem între noi. Ar fi o ipocrizie să ascund numele persoanelor care sunt recunoscute după activităţile lor. Totuşi, poţi observa că evit, de multe ori, precizarea numelui. Pentru că nu „am treabă” cu X-ulescu, ci, cu ce a făcut respectivul!
Brindusa
13 ianuarie 2010
M-am oprit să las şi eu o continuare la cele scrise de tine, pt. că şi pe mine mă deranjează unele aspectele din cele amintite în postarea ta. Doar că mie nu-mi place să mă cert, eu încerc să împac, acolo unde este posibil. La agresivitate nu e bine să se răspundă cu agresivitate (şi aici intră toată gama, de la cea verbală, la cea comportamentală, etc), pt că nu face altceva decât să întreţănă un focar. Dacă oamenii ar încerca să lase mai jos tonul într-o conversaţie sau dispută, atunci ar fi şanse mari să se stingă un conflict.
În legătură cu cele semnalate de tine referitor la reprezentanţii instituţiilor publice, este foarte real totul!!! Şi asta o ştim toţi cei care am avut de a face cu ei. Problema e că aceşti domni uită că se află în serviciul cetăţeanului, pt a-i reprezenta interesele, pt a-l apăra, etc. Românii însă se cred tari şi mari când se văd în anumite posturi, cum ar fi la primarie sau la politie. Ei au impresia că cetăţeanul e obligat să le vorbească cu sărut-mâna şi că ei pot dispune de atributele oferite de respectiva funcţie pt a face ce vor şi cum vor. Am simţit şi eu acest lucru când am avut de-a face cu un şef de serviu din Primărie. A încercat să mă sperie cu nişte legi, pe care însă nu le cunoştea. M-am întrebat serios cum a ajuns pe funcţia respectivă? Mi-am dat seama că deja îşi făcuse un obicei din a intimida pe cei ce-i treceau pragul biroului călduţ, pt ca avusese de a face cu oameni nestiutori.
Aici intervine rolul mass-mediei: în loc să pupe dosurile celor pe care NOI i-am ales să ne reprezinte, mai bine ar face să informeze corect cetăţeanul asupra drepturilor lui, asupra legislaţiei, ca să ştie cum trebuie să pună problema când intră în contact cu un funcţionar public. Acest lucru e valabil şi pt cei de la P. comunitară şi de la cealaltă politie. Să nu uite stimabilii că sunt bugetari, adică plătiţi din banii contribuabililor, deci în loc să încerce să faulteze cetăţeanul, ei sunt OBLIGAŢI să-l ajute!!! Părerea mea e că acestor angajaţi le lipseşte profesionalismul. Ar trebui mereu să fie treinuiţi,să fie updataţi, altfel softul lor se învecheşte şi nu mai fac faţă. Plafonatul la ei este similar cu lipsa respectului faţă de cetăţean. Se afundă atât de puternic pe scaunul care îl ocupă, încât îşi uită principala obligaţie.
Eu m-am numărat printre simpatizanţii actualului primar, de când îl ştiu, apoi a vicelui (că suntem dintr-o generaţie şi am crezut în capacităţile lui manageriale), dar mă dezamăgeşte mult când văd şi la ei aceeaşi dorinţă de a impune propriile dorinţe cetăţeanului, în loc să încerce să găsească o soluţie la problema. IAr când ceva nu le convine, pur şi simplu se afundă în tăcere, „uitând” chiar şi de ceea erau obligaţi prin lege. Administraţia publică nu se face forţând cetăţeanul, ci încercând să-l ajuţi, să-l sprijini. Dar pentru asta ai nevoie de angajaţi profesionişti, nu de piloşi care te trag în jos doar.
A, da, şi sper că de data asta nu mă vei mai cenzura. Îţi mulţumesc pt că ai încercat să mă menajezi, dar când e vorba despre ceva prin care am trecut eu, cred că eu sunt cea care ştie mai bine ceea ce se ascunde în spatele unei persoane sau a unei situaţii. Aşa că mi-am spus şi eu părerea aici: http://dashalovinganimals.blogspot.com/2010/01/sunt-om-si-ma-deranjeaza.html
În rest, spor la ceea ce faci, pt că e bine, e frumos si ne place. Numai bine.
Zamfir POP
13 ianuarie 2010
# Brindusa: Vezi, din start dai cu bâta în baltă! Deci: „Doar că mie nu-mi place să mă cert„.
După mintea ta şi a multor altora:
1. Eu mă cert – dacă sesizez, reclam, prezint aspecte neplăcute, referitor la oameni?
2. Tu, nu te cerţi când sesizezi, reclami, prezinţi aspecte neplăcute, referitor la câini?
Judeci exact ca un jurnalist profesionist!
Deci, să înţeleg că tu eşti om şi te deranjează că vecina nu-ţi suportă zgomotele, dar, vecina … nu este om când nu-ţi suportă zgomotele?!
Eu nu ştiu şi nu mă interesează ce se ascunde în spatele unor persoane. Eu judec ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce există, obiectiv, real, palpabil.
1. NU mă interesează că cineva este ticălosul ticăloşilor, ci, îl admir când plantează o floare.
2. Aşa cum NU mă interesează că este civilizatul civilizaţilor, când spune „Vă bag în mama dvs, cu scuzele de rigoare”, tot … generator de gripă porcină îl suspectez!
Nu înţeleg de ce trebuie să complicăm lucrurile, judecăţile … numai pentru a trage spuza pe turta proprie!
Îmi pot freca bucuros mâinile: mi-am mai câştigat un duşman!? Conform principiului strămoşesc: Cine nu-i cu mine, este duşmanul meu!
În materie de protecţie a animalelor, şi mie îmi place ce faci şi, la nevoie, ai sprijinul meu.
Vania
13 ianuarie 2010
Nu trebuie avut ceva cu cineva, este suficient dacă o crede acela…
Zamfir POP
13 ianuarie 2010
# Vania: Mare adevăr grăieşti! De multe ori explic: dacă cineva vrea să creadă că îi sunt duşman, ce pot eu să fac?!