Atenţie la binevoitori (2)

Posted on 5 Februarie 2010

21


Am menţionat de mai multe ori că nu sunt singurul autor al scrierilor de pe acest blog. Dacă nu scrise de alţii, măcar inspirate de cele sugerate de ei. De astă-dată, textul este integral scris de una dintre cititoarele blogului. Am făcut doar serviciul de adaptare a textului la cerinţele publicării. Am estompat numele „păţiţilor”, pentru că este importantă păţania.

Când am citit „Atenţie la binevoitori” am vrut să vă scriu ce mi s-a întâmplat mie. Apoi, când am văzut că ai mai scris şi „La vremuri noi, fente noi„, am înţeles că e foarte bine să se cunoască păţaniile ca să nu mai păţească şi alţii. Acum, că mi-am găsit puţin timp, o fac.

În februarie ’99, eram proaspăt mutată în casa noastră, după ce ne-am vândut apartamentul şi ne-am împrumutat de la C.A.R. şi de la Bancă şi de la cine am mai putut. Într-un cuvânt, eram plini de bani … ca broasca de pene. Ca să facem faţă situaţiei financiare, şi eu şi soţul meu nu refuzam nici o oferta de lucru (ore suplimentare, contracte de prestări servicii, ciubucuri, etc.). Eu lucram atunci la fabrică (la fel şi soţul) şi aveam un sef de secţie deosebit care ştiind ca aveam nevoie de bani mi-a găsit un contract de prestări servicii la o firmă şi mi-a dat concediu de odihna, ca să încasez şi prima de concediu. Soţul meu s-a înscris la o descopertă, după orele de program, inca 3 ore plătite.

Intr-o zi friguroasa, ca doar era februarie, mă întorc de la lucru şi împreuna cu fiica mea atunci în clasa a 10-a, mâncam şi ne aşezam la televizor. În curte, aveam o căţeluşă (alta decât cea pe care o avem acum, şi care nu doreşte decât în casa!) care era foarte cuminte şi dacă intra cineva lătra numai cat ieşeam afara, apoi lăsa oaspeţii să intre fara probleme. Auzim ca latră căţeluşă şi ii spun fiicei să se uite pe geam să vadă cine e. Fiica mea îmi spune ca la poarta, „îi un domn” şi eu mă grăbesc să îl poftesc în casă. Ca niciodată, căţeluşă nu înceta să latre şi am luat matura şi am ţinut-o să poată intra „domnul”, care, în timp ce urca scările, mă tot întreba dacă nu-i acasă soţul meu (îi spunea pe nume!) ca are o problema cu el. Eu, ca o gazda bună, îl tot invitam să intre şi să spună ce problema are, sperând ca are vreun motor de bobinat, fiind obişnuita ca toata lumea să îl caute pe soţul când are ceva probleme cu motoarele, meseria mea nefiind prea feminina. ,,Domnul” odată intrat în casa îmi pune mai multe întrebări foarte documentate, de exemplu dacă soţul nu iese de la lucru la ora 3 (15), acum că s-a schimbat programul de la fabrică şi în final îmi spune ca are nevoie de 175.000 de lei (bani vechi) să îşi cumpere 5 kg de carne de viţel, ca avea duminica următoare un botez. Suma asta ii trebuia doar vreo doua ore şi jumătate pana mergea la sora lui în Câmpia Turzii. Intr-un moment de luciditate ii spun:

– Domnule, eu nu va cunosc.

El începe să îmi aducă argumente şi îşi scoate buletinul

– Doamnă scumpă, eu sunt Popa Vasile şi sunt coleg cu soţul dvs. de 28 de ani la electrofiltre, şi eu sunt automecanic.

Cuvântul „automecanic” nu-i corect, însă eu l-am luat ca fiind spus de un om mai în vârstă, care probabil îi plăcea cum sună. În rest, toate informaţiile erau exacte: numele (mulţi îi folosesc numele de familie ca pe un prenume!), faptul că, într-adevăr, soţul lucra la electrofiltre de 28 de ani, şi programul de lucru schimbat de curând.

Nu aveam în casa decât 180.000 de lei, care nici nu erau ai mei, ci, erau banii de gaz ai vecinei mele care mă rugase să îl plătesc a doua zi, când urma să luam şi noi salarul şi să o scutim de un drum ea fiind în vârsta şi pe frig se deplasa greu.

Ca să fac un bine, i-am dat domnului Popa Vasile, care s-a dus şi … dus a fost!

După plecarea lui fiica mea mi-a spus revoltată:

– Tu, mamă, eu ţi-am cerut aseară bani de un corn şi mi-ai pus pâine cu untura la şcoală, motivând că ăia sunt banii vecinei şi acum îi dai lui Popa Vasile, care nu îi mai aduce niciodată?!

Nu îmi venea să cred că o să fie. Totuşi, aşa a fost!

Au trecut orele, a venit soţul meu acasă şi l-am întrebat de cum a intrat pe uşa:

– Îl cunoşti pe Popa Vasile?

– Cine-i ala?

– Colegul tău automecanic.

– Tu, scumpa, tu te-ai prostit la cap? Tu nu-mi cunoşti colegii?

Avea dreptate, lucram la aceeaşi firmă cu el, de vreo 18 ani şi tot la atelierul electric, doar la alta secţie.

Eu am plâns un pic, mai mult de ciuda şi de necaz ca pot exista asemenea oameni, fiica mea a râs bine (îi place şi ei să râdă) şi mi-a spus ca dacă îs aşa buna, trebuia să am un soţ care să îmi aplice vreo doua corecţii după cap, iar soţul meu a anunţat toţi colegii şi ai mei şi ai lui ce nevasta deosebita are. Când m-am întors la lucru din concediu, câteva zile, toţi îmi cereau bani ca să îşi cumpere carne de viţel.

Singura persoană care nu a râs, şi mă compătimea cu adevărat, a fost cumnata mea, care … cu o zi înainte, i-a dat şi ea, tot unui domn care i-a sunat la uşa şi l-a căutat pe soţul ei, bani să îi cumpere baterie la Dacie. Detaliile sunt aceleaşi: ştia ca soţul a plecat la garaj şi ca i s-a terminat bateria, etc.

Concluziile ambilor soţi: au neveste şi cumnate la fel de „inteligente”!

Cu umor şi detaşarea pe care ţi-o dă timpul scurs, femeia povesteşte … ce mi-a povestit şi mama mea pe vremuri. astfel de păţanii, trebuie popularizate pentru a tăia macaroana escrocilor. Cine află despre acesate păţanii şi, totuşi, … După o astfel de păţanie, chiar şi un cunoscut nu putea primi ceva din casă, în numele tatălui meu, al mamei mele, apoi, a noastră a copiilor lor, decât în baza unui bileţel scris de mână! Tot păţitul e priceput!

Notă: imaginile cu bani, monede şi bancnote sunt preluate de pe internet. Nu aveam cum să le fac eu pentru că monede aş mai fi găsit prin puşculiţă …

Anunțuri