Bietul centru

Posted on 9 August 2010

6


Pentru că nu am avut ce face (!), m-a împins Michiduţă să mă plimb noaptea prin centrul municipiului european Turda, cel a cărui modernizare va fi gata, conform promisiunilor Primarului, la sfârşitul lui iulie. Oare, în ce an zicea?!

Mai întâi, am văzut că … n-am văzut mai nimic. Iluminatul vechi nu mai există, cel nou nu există încă.

Dinspre primărie, după ce treci de nişte gropi zdravene (fotografiate preventiv ziua!), s-a turnat ceva asfalt. Nu se vede noaptea. Poate, ziua! Bliţul nu bate departe şi, abia, la viitoarea fântână arteziană din locul părculeţului de la picioarele Crăişorului, am putut profita de lumina lui.

Va fi o fântână nemaipomenită, cu lumini kitschoase, care vor lumina poala hainei lui Avrămuţ, făcând din el o arătare ca sperietoarea din Oz?! Secret! Se face pe banii noştri, deci, nu avem voie să ştim. Până ne vom cruci la inugurare!

Doar faţada Teatrului, scăpată de buba stâlpului din dreptul uşii de intrare, mai sugerează ceva care să te ajute să visezi frumos.

Am salutat paznicul nu prea vigilent (sau … m-a recunoscut?!):

Şi am crezut că am văzut totul. Deja mă gândeam la savoarea ceaiului diabetic de dinaintea întâlnirii cu Moş Ene.

Dar, am avut şansa să văd ceva din dedesubturile Turzii!

În faţa Fox-ului, de dimineaţă până acum, s-a căscat o mică prăpastie. Deocamdată, are cam un metru în diametru. Mâine când vor trece prin zonă autobuzele STP-ului, …

În sfârşit, avem şi noi catacombe. Parisul are. Până şi scufundata insulă Ada-Kaleh avea, … Nu ştiu: pentru aceste măreţe „obective” neturistice, cui să mulţumim? Portocaliilor Elenelor (Udrea şi Băsescu sau invers) sau fac parte din moştenirea lăsată de … cei de la Ceaşcă-ncoace?!

Anunțuri