Bietul Mihai

Posted on 9 August 2010

5


Cei care v-aţi mai pierdut vremea cu cărţile (nu mă refer la 66 ori poker, aici!), vă mai amintiţi de Bietul Ioanide, cartea scrisă de Călinescu. Bietul Mihai, nu este o carte, o ficţiune, ci, o poveste tristă din realitate: astăzi, 9 august, o mână de turdeni şi două mâini de politicieni s-au adunat la Obeliscul ce marchează locul unde a fost ucis, mişeleşte, Mihai, Voievodul, Viteazul!

Faţă de anii trecuţi, astăzi, într-o zi de luni, nu cred că totalul celor care au ostenit să meargă la mormântul de pe Câmpia Turdei, a depăşit cu mult două sute de persoane. Dacă socotim şi militarii Gărzii de onoare, preoţii, primarii şi instrumentiştii fanfarei, poate ne ies mai mulţi.

Majoritatea celor care au venit cu autobuzele, din Oprişani şi de la Teatru, au fost pensionari, însoţiţi de nepoţi, mulţi profitând de transportul gratuit pentru a merge la mănăstire. Plecarea era programată pentru ora 9,00.

A propos de transport: la ora 9,10, Părintele Sas mă ruga să transmit oamenilor din staţie că autobuzul ALIS va veni în curând. Şi a venit la 9,21. Cu şeful coloanei Turda la volan, încolo, şi cu unul dintre patroni, la întoarcere! Să fie copt buboiul de la ALIS şi să aflăm că repetatele „mici” probleme se vor rezolva, în curând? Dar, asta este altă problemă.

O slujbă şi un parastas, slujite de Episcopul Vasile Someşeanul, în fruntea unui numeros sobor de preoţi, în faţa a vreo zece primari de prin împrejurimi, o scenetă prezentată cu oarece har actoricesc, o fanfară militară şi o Gardă de onoare care au cinstit memoria voievoului, sunt plusurile manifestării. Alături de depunerea de coroane la Obeliscul de la mormânt.


Vorba cuiva: nu aş fi Zamfir dacă nu aş fi observat şi ceva nereguli. Din păcate, mult prea multe!

Formalism, mai mult decât încape (autorităţi şi politicieni care au venit pe drumul în stare groaznică cu jipanele, pe care le-au parcat în parc, ca să se deosebească de maşinile muritorilor de rând care au fost oprite de Poliţia comunitară să intre!), public extrem de puţin (unde-s profesorii de istorie, elevii care câştigă olimpiade de profil, muzeografii muzeului inactiv, tinerii din organizaţiile partidelor, patrioţii care se bat cu cărămida în piept, … ), tehnica fiţoasă (adică, care face fiţe: nu puteau lipsi sincopele staţiei de amplificare, microfoane care nu funţionează şi trebuie schimbate, …), dezordine în mişcare (după depunerea coroanelor, cei din dreapta o luau înspre stânga tăind calea celor care urcau spre platforma obeliscului, cei din stânga o luau înspre dreapta încurcându-i pe cei care urcau, …), organizarea foarte românească (nu am văzut maşina Salvării, aşa cum nu am văzut … wc-uri la dispoziţia sutelor de participanţi!), dar, am văzut nelipsita tarabă cu mere glazurate şi vată de zahăr (postată chiar la intrare, sub nasul poliţiştilor comunitari, deci, … cine s-o fi lins pe degete?!).

În schimb, ne-a fericit Primarul Turzii cu promisiunea că, la anu’, va tăia panglica de inaugurare la mănăstire!? Sau se va călugări?! N-am înţeles prea bine, aşa cum nu am înţeles ce are Primăria cu Mănăstirea?!

Am mai avut şi onoarea de a fi salutat de Generalul Mureşanu, să discut că o maică stareţă de pe vremea lui Ceauşescu (din păcate, mi-a smuls promisiunea că nu voi publica! dar, … sunt încăpăţânat şi voi încerca să o conving că merită să afle şi tinerii de azi ce orori s-au petrecut pe vremea cealaltă, după care plâng unii, uitând!), am dat şi o raită prin pepiniera de-alături, am urmărit cât a avansat construcţia mănăstirii de la vizita de anul trecut până acum, am stat de vorbă cu colonelul inginer şi economist Nicolae Grosu, reprezentant al mai multor asociaţii de-ale prigoniţilor din vremuri apuse (!?)… Şi, m-am bucurat (vorba vine!) să constat că şi alţii au fost oripilaţi de cele văzute şi întâmplate, astăzi, la mormântul Marelui Voievod Întregitor de Neam – cum spun cei care nu au venit să-şi plece fruntea pe mormânt. Nici azi, cu scuza că e luni, nici ieri ori mâine, cu scuza că nu sărbătoare!

Bietul Mihai, cred că s-a răscolit în mormânt! Mai ales când a văzut că sus, vârful Obeliscului comemorativ începe să se sfărâme! Pentru că a fost plin de preoţi, sper că, măcar unul a spus: Iartă-i, Doamne! Iartă-i, Mihai!

N.B.: Imaginile le aveţi aici, într-un stufos album!

Anunțuri
Posted in: 7 - Istorie