De la o cafea cu Horea

Posted on 10 August 2010

2


Zilele trecute am băut o cafea cu Horea, colegul de la Citynews. Amândoi cu laptop-urile între ceştile de cafea, de fapt, am lucrat de zor, fiecare pe postata lui, sporovăind în timp ce degetele ne dansau pe tastaturi şi mousepad-uri. De-aici, am plecat în vizită prin City(news!)! Din ce-am citit, pe acolo, şi din ce am găsit prin City(Turda!), am încropit cele de mai jos. Deci, dacă vă place, trimiteţi un gând bun spre Horea!

Padure-Parc in Zalau In timp ce proiectul padurilor urbane ale Clujului asteapta sa fie evaluat, cetatenii din Zalau se bucura de facilitatile Padurii-Parc Bradet. Acesta a fost inaugurat in luna iulie a anului trecut, fondurile fiind accesate in cadrul “Programului national de imbunatatire a calitatii mediului prin realizarea de spatii verzi in localitati”. Proiectul a fost depus in ianuarie 2008, iar contractul de finantare dintre Primaria Zalau si Administratia Fondului pentru Mediu a fost semnat in luna iunie. Costul total al proiectului a fost de 1,64 de milioane lei, din care 1,45 de milioane de lei a fost finantarea nerambursabila. Astfel locuitorii municipiului Zalau au un parc urban cu o suprafata de 20 de hectare. “Prin proiectul finantat de AFM au fost realizate 9 locuri de joaca pentru copii, cu leagane, tobogane, balansoare, groapa de nisip, bancute, masute pentru copii, figurine pe arc, plase de catarat. Pe langa acestea, se gasesc si elemente pentru tineri – barne, spaliere, suporturi pentru ridicari. Au fost amenajate alei (principale si secundare), de-a lungul carora au fost amplasate banci si cosuri de gunoi. De asemenea, a fost amenajat iluminatul public si o cismea. Parcul are si o toaleta publica si un birou pentru administrator si o parcare. De curand au fost amplasate si doua foisoare de lemn, pentru a servi ca adapost in caz de vreme nefavorabila, dar si in eventualitatea organizarii de evenimente (concerte de fanfara), si au mai fost realizate plantari in zonele marginale”, a declarat pentru citynews.ro Ramona Butcovan, de la Serviciul de proiecte cu finantare internationala din cadrul Primariei Zalau.

Parcul central din Turda la ora distrugerilor Să fiu iertat pentru exprimare, dar, la ora actuală, asta se vede în parc! Nici vorbă de grija pentru ca cetăţenii, copii, să poată profita de parc. Singurele zone „îngrijite” şi neatinse de furia construcţiilor sunt … cele private (din parcul public!).

imagini din parcul în distrugere, pardon: reamenajare!

Ticketing de 300.000 de euro in Turda si Alba Iulia In Alba-Iulia, oras cu o populatie de aproximativ 70 de mii de locuitori, s-a implementat deja un sistem de ticketing (program modern de plata a curselor de transport public in comun), platit din bugetul Societatii de Transport Public (STP) Alba Iulia. “Ne-a costat 300 de mii de euro fara TVA. Cu acesti bani am cumparat 43 de automate de vanzare bilete, 38 de panouri electronice de afisaj care informeaza calatorii cu privire la timpii de sosire a masinilor in statii, 86 de sisteme GPS pentru autobuze, sisteme de afisaj pentru toate autobuzele care arata ce statie urmeaza, validatoare de bilete, atat pentru carduri, cat si pentru bilete obisnuite”, a declarat directorul STP Alba Iulia, Stelian Nicola. Acesta sustine ca automatele pentru vanzarea biletelor si panourile de afisaj au fost deja instalate inca din decembrie 2007, iar de anul trecut a inceput montarea instalatiilor care permit eliberarea de carduri personalizate. Pretul cardurilor variaza in functie de numarul de calatorii, fiind posibila “incarcarea” lor cu un anumit numar de curse odata ce se epuizeaza cele initiale. “Aceste carduri se elibereaza si sub forma de breloc sau se pot lipi pe spatele telefonului mobile. Astfel, calatorul nu il uita acasa”, sustine Nicola. Seful STP sustine ca s-a inspirat din sistemele care exista in strainatate. La sfarsitul anului trecut, conducerea STP, care opereaza si in Turda, judetul Cluj a achizitionat cate 13 automate de bilete si panouri de afisaj si sisteme GPS. “Am platit deja avansul pentru echipamentele pentru Turda si ni s-a livrat 60% din tot cea am cumparat”, a continuat Nicola.

STP Turda face primul pas: a introdus automatele de bilete în circuitul transportului în comun turdean. Totodată, şi-a primenit personalul, eliminând pe cei care nu reuşeau să înţeleagă că STP este altceva decât RATL. S-a încercat vechea manevră cu aducerea unei echipe de la o televiziune, dar, … conducerea STP „nu vrea să înţeleagă” că, mai presus de interesele societăţii comerciale ar fi interesele personale ale unuia ori altuia dintre salariaţi.

Centrul Turzii în reabilitare Aceeaşi problemă, cronică la noi, legată de „respectul” constructorilor arătat faţă de cetăţenii, beneficiari şi plătitori ai lucrărilor. În mod repetat am observat că, nici vorbă să fac vreun gest de amabilitate faţă de cetăţeni (cel minim, de creare a unor trasee protejate printre lucrările în curs, lipseşte cu desăvârşire), ci, dimpotrivă,

doamna care îşi târâie cu greu căruţul de piaţă plin, printre pietre, săpături, umpluturi, prin norul de praf, printre cabluri suspendate pe unde s-a nimerit, este obligată să se oprească din drumul său pentru că … trece Măria Sa muncitorul. Cu mobilul la ureche, de regulă!

imagini din centrul în distrugere, pardon: reamenajare!

Turda, altfel decat orasul prafuit de provincie este un articol despre trecutul Turzii, cu trimiteri mai ales spre istoria … anecdotică a locurilor, scris de colegul de masă de la cafe-bar-ul cu wireless. Vă sugerez să-l citiţi. Să nu credeţi că fac trimiterea pentru a obţine o cafea de la el, ci, pentru că mi se pare suficient de interesant ca să-l recomand!

Ca să nu mai fie prăfuit, la picioarele lui Avrămuţ se mai naşte o arteziană. Tocmai am primit o fotografie cu o arteziană. Aşa va arăta şi a noastră?!

Mă tem că am greşit poza şi, vorba lu’ Ghiţă a Scroafei din localitatea europeană Cocomârla de Jos: „fântâna lu’ Avrămuţ a şi o ţâră mai spre bideu’ cu gâşte de la Flacăra ori spre aia a lu’ Dudu de la fundu’ lu’ Raţiu”?!

La inaugurarea centrului, vă voi oferi un album cu imagini luate cam în fiecare zi din trista şi greaua (pentru cetăţenii obligaţi de treburi să treacă prin centru) perioadă a remodelării zonei. Cum va arăta? ‘om trăi ş’om vedea! – vorba orbului!

Anunțuri