Căţărare cu „Pajura” şi mai tăcuţi

Posted on 17 August 2010

5


Printre firmele şi ONG-urile care au profitat (în sensul foarte bun al cuvântului!) de Zilele Câmpiei ca să-şi facă oferta cunoscută şi să mai adune un ban, pentru incertul mâine, am avut bucuria să găsesc şi pe cei de la Asociaţia alpiniştilor „Pajura”.

Clubul de montaniarzi a venit cu un perete de escaladă şi cu o tiroliană.

Nu ştiu câţi bani „au făcut”, dar, curioşi au avut mereu prin preajmă.

Şi, chiar şi curajoşi.

Mai ales printre copii.

O năzdrăvană s-a încumetat să se caţere şi ea.

O cheamă şi Maria şi, de-aceea, am felicitat-o dublu:

pentru atingerea balonului din partea de sus a peretelui de escaladă şi de onomastică.

Oameni mai tăcuţi

Alţii au fost mai tăcuţi.

Au venit cu taraba pe care au pus lucru manual, făcut de mâinile lor harnice.

Dar, nu am putut obţine alte informaţii.

Ei sunt deficienţi de auz (surzi) şi nimeni nu a fost pe-aproape pentru traducere.

Rămâne doar să-i admirăm: muncesc, în loc să cerşească!

Pajuriştii merită felicitări pentru că ies în public. Până acum, îi vedeam doar departe de oraş, pe pereţii de escaladă reali! Cine ştie dacă nu cumva au aprins astăzi, în vreun suflet de copil, flăcăruia ce-l va împinge, peste ani, spre Chomolungma (Numele tibetan al Muntelui Everest este Chomolungma, ceea ce înseamnă „Mama sfântă”)!

Anunțuri