Un Ploscoş nu prea îndepărtat

Posted on 13 Septembrie 2010

13


Ca să nu mai rămână repetent şi anul acesta, mamiţica, tanti Miţa şi mam’mare l-au dus pe Goe la Bucureşti. Din cu totul alte considerente l-am dus ieri pe Ulise la Ploscoş. Una dintre cele mai sărace comune din judeţ.

Dis de dimineaţă, cum s-a crăpat de … zece, am urcat dealul ce desparte oraşul de depresiunea cu lacurile sărate. Am făcut o mică escală la malul lacului format din unirea a două lacuri, apoi, pe lângă clădirea cu aspect de navă intergalactică picată ca să „modernizeze” aspectul rezervaţiei naturale, am luat-o drept spre capătul celălalt al tăpşanului dintre dealuri. Ne-am făcut că nu obsevăm cele două surpături de puţuri ale vechilor mine, „uitate” de proiectanţi sau constructori?!, şi am admirat vegetaţia specifică zonei de sărătură. Acum, la început de toamnă este de un vişiniu tulburător.

Evitând stânele şi turmele, din cauza câinilor agresivi, am mai trecut un deal şi am poposit pe Valea Tânjală, am trecut de Valea Vântului, am pierdut şi recuperat un telefon mobil (o adevărată poveste, bazată pe o căruţă de noroc!) şi am asistat la trecerea unui tren prin halta Ploscoş.

şi orarul

A urmat trecerea prin sat. Un unchieş ne-a făcut o demonstraţie de trăznit din scorbaciul împletit din sfori de cânepă.

La întoarcere, ne-am oprit pe malul unui iaz. Cu o insulă în mijloc. Aici, Ulise şi-a demonstrat curajul şi calităţile de echilibrist. Ca să nu mai vorbesc de Prietenia ce ne leagă.

Am încheiat seara cu un concert al corului de brotaci:

Albumul cu 101 (de fapt, chiar 117) imagini din drumul spre şi de la Ploscoş, este vizibil aici.

Per total (din cauza vremii splendide am cărat degeaba geaca de ploaie!), am făcut vreo treizeci de kilometri prin natură. Culmea, ajunşi acasă, nu am simţit absolut nici o oboseală. Dimpotrivă! Mă simt ca şi cum aş fi dormit toată ziua … şi am visat o splendidă hălăduială. Cu ceva mici peripeţii drept condimente!

Anunțuri