N-am nimic cu Poliţia

Posted on 24 noiembrie 2010

22


Cu decenii în urmă, când graniţa era ceva tabu – nu aveai cum, nici măcar, să o atingi -, circula un banc. Cu evrei care doreau să părăsească ţara. Primul trece, pe întuneric, fâşia arată şi, la somaţia grănicerului răspunde cu un  mieunat. Al doilea, înlocuieşte mieunatul cu răspunsul: „inc-un miţ”! Aşa mă lovesc eu, mereu de înc-un miţ. Pe care îl plătesc, îi plătesc salariul şi uniforma, din impozite, ca să … facă ordine!

Astăzi am avut mai multe episoade în care am râs bine de jmekeri îmbrăcaţi în uniforme de poliţişti. E clar? Nu mi-aş permite să râd de adevăraţi poliţişti, pentru că, acestora, le datorez respectul meu. Ca răspuns la respectul cu care mă tratează ei.

Mai întâi, am râs de poliţiştii dintr-o maşină de poliţie, care, trebuie să se roage de cel care, oprind aiurea maşina, bloca accesul pe aleea dintre blocuri. Când li s-a făcut loc, poliţiştii au trecut. Ba, chiar, mi s-au arătat a fi revoltaţi de modul cum parcase cel menţionat anterior. După care, au parcat româneşte … blocând accesul la o scară de bloc! Deci, şi la poliţiştii români se aplică vorba strămoşească: fă ce zice poliţistul, nu ce face el!

La Câmpia Turzii, după ce m-am bucurat că în sf’ârşit, maşina poliţiei nu mai blochează trotuarul, m-am dus să o fotografiez, parcată cuminte, în parcarea de peste drum.

Era parcată sub un semn care indruma la răzuire. Pe bordul maşinii, nu am văzut nimic răzuit!

Dar … a venit un jmeker, în uniformă de poliţist, cu mâna întinsă înspre aparatul meu de fotografiat! Al meu. A sărit foarte uşor peste elementara obligaţie de a mă saluta. A uitat şi de obligaţia de a se prezenta. A trecut direct la luarea la rost, pe motiv că „el nu-mi dă voie să fotografiez maşina poliţiei”. Nu l-a deranjat că era pe spaţiul public. Mai mult, a avut „amabilitatea” – după ce i-am explicat că pentru o conversaţie cu mine este obligatoriu să se poarte ca un poliţist! – să mă ameninţe că dacă ar fi fost maşina lui personală …

Partea simpatică a întâmplării a fost atitudinea jandarmului (care îl grijea, să nu se piardă?!). Acesta s-a întors cu spatele la noi şi, chiar, s-a depărtat câţiva paşi, ca, nu cumva, să poată fi considerat părtaş la discuţie. Lecţia de civism pe care am ţinut-o jandarmului, cu un an în urmă, a dat roade.

Am trecut apoi, pe la poliţie şi „am cerut voie” să fotografiez clădirea. Măsură de prevedere, ca „să nu mai paţ vr-un conflict cu mitocanu’„.

N-am mai fotografiat clădirea. Cu aprobare, nu mai are farmec!

Dar, am pozat maşina unui nefericit.

Cu număr de Alba. Se frământa, de vreo oră, că nu poate scoate maşina pentru că un altul, jmeker de jmeker, a parcat … ca un poliţist român. Blocându-i ieşirea.

Sigur că nu era nici picior de poliţist, security-ist ori jandarm prin zonă.

Am fotografiat în gară.

Impegatul de mişcare, la marginea peronului, îşi făcea treaba.

Flancat de bodyguard şi de poliţist.

Toţi trei în poziţie ostentativă, ca nu cumva călătorii să poată trece liniştiţi, spre vagoane, fără să aibă ceva bolovani de ocolit!

Sau, în caz de tamponare, poliţistul se simte obligat, ca, împreună cu împricinaţii, eventual şi cu liota de gură-cască, să blocheze traficul. Riscând alte accidente. Poliţistul român trebuie să fie văzut în activitate! Este un moment rar, festiv (de-a dreptul!?), activitatea sa desfăşurându-se mai mult în birou!, pe care toată lumea trebuie să-l vadă, să-l admire. Prin alte părţi, prin ţările civilizate, prima grijă a unui poliţist este să degajeze carosabilul, pentru a nu tulbura şi mai mult traficul.

Prin alte părţi, prin ţările civilizate, … ziceam!

La noi, principala misiune a poliţistului, ca şi a security-stului, este să fie văzut. Şi, pentru asta, musai, să stea în calea ta, să te împiedice să mergi în tihnă, să faci ce vrei să faci, fără să fii admonestat aiurea de cei care, fără a cunoaşte legile, sunt puşi să le aplice!

În concluzie, astăzi m-am îngrăşat! Pentru că, se ştie, râsul îngraşă! Dar, ce poţi să ceri de la reprezentanţii unei instituţii ai cărei reprezentanţi au jignit Preşedintele ţării mele, şi a lor, etichetându-l ca „javră ordinară”?! Preşedintele îi reprezintă şi pe ei. Unii, doar nişte … javre ordinare!

Pentru conformitate: miercuri, 24 noiembrie 2010, orele 12 – 14, la Turda şi Câmpia Turzii (mai puţin ultima imagine care este din arhivă).