Pe urmele sfinţilor

Posted on 29 Noiembrie 2010

12


La „şcoala mea”, Şcoala „Andrei Şaguna” din Turda, educaţia cuprinde mai multe aspecte. Inclusiv, cel religios. De-aceea, în onoarea patronului şcolii, au avut loc manifestări, care au cuprins: o expoziţie de icoane şi machete, un mic spectacol, precum şi un concurs de eseuri. Am reuşit să fiu şi eu prezent pe-acolo, chiar dacă nu am putut sta până la sfârşit.

Când am ajuns eu, tocmai începea mica serbare, care a cuprins un Cuvânt de bun venit, rostit de directorul şcolii, prof. Steluţa Nemeş, un expozeu Despre sărbătoarea Sf. Andrei, rostit de preotul Marius Cocan şi o scenetă Bucuria sărbătorii în cuvânt şi cântec, interpretată cu măiestrie şi har de elevii din  clasa a III-a A.

A urmat desfăşurarea secţiunii de eseuri din cadrul concursului „Pe urmele sfinţilor„, cu prezentări PowerPoint, realizate de elevi din clasele V-VIII, de la mai multe şcoli din zona Turda – Câmpia Turzii. Jurizarea a fost făcută de părintele Cocan, împreună cu un alt preot, părintele Lucian Adi, şi cu profesoara Geanina Oşan. La secţiunile plastice, icoane şi machete, juriul a fost compus din părintele Cocan şi artiştii plastici Valer Suciu şi Adrian Ţop.

Detalii despre ansamblul manifestărilor mi-a oferit prof. Steluţa Nemeş:

Suita de manifestări a fost organizată de Cristina Oţel, Mirela Pop şi Carmen Avramescu, dar, cu implicarea întregului colectiv al şcolii – a subliniat directoarea şcolii.

Despre felul în care onorează poporul român pe Sf. Andrei, puteţi citi în articolul Traditii si superstitii de Sf Andrei.

Din cauză că plecarea mea a avut loc înainte de finalizarea jurizării celor trei secţiuni, abia mâine voi adăuga la acest text şi palmaresul cu merituoşii elevi. Câştigătorii au primit cărţi, dar, toţi participanţii au primit fructe (sponsorii fiind cofetăria Ela şi patiseria Rusalca).

Imagini de la eveniment am pus în album.

Ca fost elev al şcolii, nu pot decât să mă bucur şi să fiu mândru de cele ce se petrec pe-acolo. Mândrie reliefată de frecvenţa trecerilor mele pe la activităţile instituţiei de învăţământ şi cultură, ce poartă, cu deminitate, numele ilustrului Andrei Şaguna.

Anunțuri
Posted in: 28 - religie