Enciclofilumenie

Posted on 4 Ianuarie 2011

18


Degeaba chinuiţi gugălu’ că nu vă va da nici un rezultat. Era numele creat de mine pentru un proiect, mult prea ambiţios, prin care (prin ’95 – ’98) voiam să îmbin filumenia cu enciclopedia. De fapt, intenţii de acest gen avusesem cu vreo două decenii înainte când, pusesem pe o singură planşă o cutie de chibrituri, o ilustrată şi un timbru, toate trei prezentând Podul „Carol” de la Cernavodă. Nu mi s-a permis să expun planşa respectivă, deşi piesele erau cu vechime (cutia de chibrituri era din anii ’30 şi, la acea vreme, podul nu se putea numi „victoria socialismului”!).

Prieteni care îmi cunosc pasiunea, îmi aduc mereu cutii de chibrituri, de prin ţările prin care locuiesc ori lucrează. Din păcate, aproape toate au pe etichetă – faţa/feţele imprimate – numai reclamă. La restaurant sau hotel, la bormaşină ori ventilator, la sutiene sau la … fete de consumaţie. Excepţiile nu pot decât să-mi umple inima – de filumenist – de bucurie.

Aşa am primit, de la Moş Crăciun, o punguliţă cu zece cutii de chibrituri din Spania. Imediat, ochiul de filumenist a scanat şi … a plâns! Pentru că, este vorba de o parte dintr-una din seriile de diseminare a informaţiilor enciclopedice, tipărite în serie redusă, spre bucuria … şi cheltuiala turiştilor (de-aceea nu apare menţionat numărul beţelor!). Sunt chibrituri de siguranţă (safety matches), cu beţişorul din hârtie ceruită. Producătorul este: Fosforera Española din Spania (de fapt, Swedish Match, ca peste tot! filumeniştii ştiu de ce!).

Din păcate, din seria CERAMICA INDIA (ceramică veche din India), au ajuns, doar:

6 – Vas funerar, sec. V î.e.n.

7 – Cabeza de Buca, sec. IV î.e.n.

9 – Zeiţa Lakshmi, sec. X – În religia hindusă Lakshmi sau Laxmi (sanscrită लक्ष्मी lakṣmī) este zeița bogăției, luminii, înțelepciunii și destinului, dar uneori și a norocului, frumuseții și fertilității. Reprezentări ale zeiței Lakshmi se află atât în templele hinduse, cât și în cele budiste și jainiste.


10 – Zeul Brahma, sec. XI – Brahma (scris „Brahmā” în transliterația IAST, ब्रह्मा în Devanagari și pronunțat /brəhmɑː/) este zeul hindus al creației și unul din membrii trinității Trimurti, alături de zeii Shiva și Vishnu. Nu trebuie confundat cu Spiritul Cosmic Suprem din filosofia hindusă, Brahman (rădăcina cuvintelor Brahma și Brahman este aceeași). Brahma este zeu personalizat. El este rezultanța interacțiunii a două forțe, una centripetă și alta centrifugă ale universului. Totodată el se situează între Brahman ființa supremă absolută impersonală și brahmanul, preotul. Brahma este identificat cu zeitatea vedică Prajapati.

11 – Apsara, sec. XII

12 – Zeul Krishna, sec. XIII – Krishna (कृष्ण în devanagari, în AITS kṛṣṇa, pronunțat în AFI /’kɹ̩ʂ.ɳə/ conform sanscritei clasice) este o zeitate venerată în multe tradiții hinduiste. Este prezentat de cele mai multe ori ca un tânăr păstor de vaci, cântând la flaut (bansuri), precum în Bhagavata Purana, sau ca un tânăr prinț care oferă îndrumări filozofice, precum în Bhagavad Gita. Cel mai comun în hinduism este venerarea lui Krishna ca avatar al lui Vishnu, considerat zeu suprem în școlile Vaishnava. În cadrul Vaishnavismului Gaudiya, Krishna este considerat sursa tuturor avatarelor (inclusiv Vishnu).[1] Krishna și poveștile cu care este asociat sunt prezente în multe tradiții filozofice și teologice hinduse. Deși uneori există diferențe în ceea ce privește detaliile, există învățături comune tuturor. Acestea includ încarnarea divină, o copilărie și tinerețe pastorală, precum și viața ca luptător eroic și învățător.


14 – Amforă, sec. XVII

15 – Zeul Ganesha, sec. XVII

18 – Vas de păstrare, sec. XVII

20 – Vas de ofrandă, sec. XVII

celelalte zece … rămân la stadiul de speranţă!

Vă puteţi imagina ce ar fi însemnat, cu mai bine de zece ani în urmă, documentarea pentru textul de mai sus?! Apoi, scrierea lui, cu tuş, pe planşă. Astăzi, scumpul Google şi dragul WordPress m-au ajutat să vă prezint o filă de enciclofilumenie! Pe care, oricând o pot tehnoredacta puţin pentru printare pe o coală A4!

Anunțuri