Cheile … mele

Posted on 16 Aprilie 2011

11


În ’72, după Bacalaureat, după o săptămână la Felix şi o zi la Arad, jocul întâmplărilor pe care ţi le aduce auto-stopul (cel real, nu banala navetă cu „ocazia”), a făcut să am ca şofer o somitate în arheologie. Un profesor universitar din SUA. Am fost împreună timp de trei zile. El a beneficiat de servicii de traducere, eu de transport, cazare şi masă. Am vizitat, având cel mai autorizat ghid posibil, cetăţile dacice de la Costeşti, Blidaru şi Sarmizegetusa. În capitala lui Decebal, s-a întors cu spatele spre sanctuarul solar şi mi-a explicat cum arată fiecare piatră, cu inscripţii, crăpături, piese dispărute în timp, semnificaţii, … Dacă vă spun că era vorba de Paul Lachlan MacKendrick

De ce mi-am amintit tocmai astăzi de acea întâmplare?! Pentru că am fost în Cheile Turzii cu un om, pentru care, zona se numeşte „Cheile Mele”! Cred că, dacă îl duci undeva, îl legi la ochi, va fi în stare să întindă mâna în direcţia oricărui obiectiv (stâncă, peşteră, fisură, traseu, …)  ai numi şi ţi l-ar descrie în amănunt.

Pentru că, acest om, Mihai Vasile, care a scris şi o carte despre minunea săpată de Hăşdate, nu are Cheile Turzii în suflet, cum credeam, ci, … în sânge!

Astăzi, am hălăduit, Ulise şi cu mine, purtaţi de Mihai prin Cheile Turzii.

Ultima oară fusesem cu câteva săptămâni înainte de inundaţia din vară. Apoi, am mai trecut de câteva ori, dar, pe deasupra, în drumurile noastre spre Mănăstiri – cea de altă-dată şi cea de-acum, spre Borzeşi ori Petreşti, …

Mihai ne-a purtat peste deal şi pe vale. Veşnic tânărul Mihai ( e mai tânăr decât mine: când s-a născut el, eu aveam deja venerabila vârstă de două luni şi deja ştiam să fac pipi în pempărşi! Doar, că … nu se inventaseră, încă!) ne-a ţinut o prelegere – toată ziua! – despre tot ce mişcă sau nu mişcă ori a mişcat vreodată prin Chei.

Primul eveniment, demn de consemnat, a fost că Domnul Cucu ne-a cântat din faţă!

Am urcat la Crucea mică, am trecut la Crucea mare, am coborât şi am intrat în Peştera , am coborât la o şedinţă de taclale cu Ovidiu, la intrarea în Chei dinspre Petreşti, apoi, am parcurs defileul, agale, tăfiăsuind cu Mihai şi unul dintre Oamenii Cheilor.

După ce se vor pritoci informaţiile culese astăzi, vi le voi împărtăşi.

Acum, o singură informaţie: Ulise şi-a mai dovedit o dată calităţile de … capră neagră, dansând pe stâncile pe unde eu îmi cântăream fiecare pas (nu luasem bocancii!)!

Multe din imagini ar fi necesitat informaţii suplimentare. Dar, le veţi citi scrise de unul mai autorizat. Urmăriţi blogul şi veţi afla multe despre Cheile Turzii, de la un … bucureştean get-beget!

Astăzi a fost o zi importantă, în care, nu numai că am aflat multe despre zona Cheilor Turzii, dar, am consolidat legături mai vechi sau am creat şi altele noi, cu oameni cu care avem în comun dragostea pentru natură şi munte, pentru Cheile Turzii şi stâncile lor! Imaginile de mai sus, şi multe altele, le puteţi vedea şi downloada din album.

Notă: Mulţumesc, Laura şi Vasile, pentru că ne-aţi adus din Chei la Turda (Mihai a rămas să mai tragă pe câţiva de limbă. Pentru o nouă carte?!). Obosit, după maratonul din ultimele zile, problema ar fi fost că am fi ajuns acasă înspre ora zece a serii! Din vina voastră, această postare apare acum şi nu mâine.

Notă explicativă: în ultima imagine, apare şi un mic. Delicios! Creaţie a Dr. în mici Berăianu (Ovidiu BĂRĂIAN, care vă aşteaptă la intrarea  Hăşdatelor în Cheile Turzii! Deci, merită să străbateţi defileul ca să mâncaţi la Ovidiu şi Eva lui!). Pentru că în faţa grătarului unde-şi desăvârşeşte capodopera, Ovidiu operează frigerea micilor, majestuos, îmbrăcat într-un halat alb, ca-ntr-o clinică universitară, amicii, neiertători … nu l-ai iertat şi i-au acordat titlul de „doctor în mici” şi i-au schimbat şi numele, din Bărăian în Berăianu, după numele licorii cu care se stinge jarul condimentelor din mici!


Anunțuri