Ce înseamnă pentru mine fotografia?

Posted on 16 Mai 2011

22


Ca în multe domenii, şi în materie de fotografiere sunt, de vreo patru decenii, tot un simplu amator. Cuvântul vine de la iubire de ce faci. Am început, prin ’67,  pe anticul deja Smena 6 al lui tata. Acum vreo opt ani, am avut primul aparat digital (un second hand de 1 MP). Am mai lucrat şi cu diferite aparate puse la dispoziţie de „mărinimia” şefilor de pe unde am lucrat. Acum, trebuie să explic …

Ce înseamnă pentru mine fotografia?

La vernisajul unei expoziţii a unui adevărat artist, profesionist într-ale imaginii, scenografiei şi fotografiei, am auzit o expresie care îl caracteriza drept un hoţ de clipe (împricinatul este biciclistul pe care „l-am prins” în clipa în care trecea pe lângă mine!).

 

A fost ce mai frumoasă şi cea mai exactă definiţie pentru fotograf, pentru că, prin surprinderea clipei, a faptului ce se include în ea – peisaj, fiinţă, acţiune – şi imortalizarea, indiferent de formă, meseriaşul cu aparatul în mână o fură eternităţii. Ne-o aduce, repetată, când, altfel, nu am avea cum să o mai avem.

Este notoriu faptul că o imagine vorbeşte cât o mie de cuvinte. Şi, atunci, mai bine, tac şi … apăs pe declanşator. Purtând aparatul la gât, ca pe talangă,  cam pe oriunde mă poartă picioarele, fur, clipelor ce le trăiesc, instantanee. Pentru mine şi pentru ceilalţi.

Mă plec spre şipot, spre melc, spre floare, spre avioane sau păsări, mă rog de vânt să adaste o clipă pentru a zâmbi păpădiei ori florilor de salcâm, înham căruţa, maşina ori scuterul la griul asfaltului ori la pământul bătătorit al drumului de care, …

Neamţu’ zicea că trebuie să pui trei elemente: minte, inimă şi mână, să iasă bine un lucru. Ca să faci o fotografie, este mai simplu: ochiul vede, mintea cântăreşte, iar, sufletul apasă degetul de pe declanşator.

Tu, doar, ţii aparatul în mână. Atât. Ferm, să-ţi simtă emoţia. V-am convins? Trebuia să vă conving?!

Blogurile mele sunt pline de imagini. Un blog este chiar dedicat imaginilor frumoase. Mai ales din natura, care mă fascinează continuu. Sufăr doar din cauza limitelor tehnice impuse de „săpuniera” cu care lucrez. Dar, cardul de 8 GB îmi permite să gândesc … după ce am apăsat – de mai multe ori – pe declanşator. Am răspuns, de curând, la întrebarea: de ce nu-mi iau un aparat foto mai performant, mai cu pretenţii? Simplu: pentru că „săpuniera” lucrează în trei timpi, fără timpi de aşteptare. 1. scoaterea din etui; 2. apăsarea pe „on”; 3. atingerea declanşatorului, în mod repetat, chiar.

Notă: imaginile din această postare au fost surprinse în această seară, cam între orele 19,30 şi 21,00.

– * –

Cu această postare particip la concursul de postări pe teme foto organizat de Fotograf Nunta Bucuresti şi Omlette du Fromage.

Anunțuri