Cascada lui Ulise

Posted on 10 August 2011

5


Dacă nu mă înşeală memoria, la Mănăstirea Tismana este un izvor care creează un pârâu ce se strecoară pe sub mănăstire. Până de curând, casa mea semăna cu acea mănăstire, prin faptul că – neştiut de noi – un pârâiaş curgea pe sub casă. Mulţumită Companiei de apă „Arieş”, pârâiaşul şi-a modificat cursul şi a luat-o spre … Primărie!

Amplele lucrări de îmbunătăţire a alimentării cu apă şi de canalizare, pentru care s-a câştigat o finanţare de multe zeci de milioane de euro, au ajuns şi pe strada mea, Avram Iancu.

În dreptul imobilului cu nr. 53, la circa un metru sub nivelul carosabilului, săpătorii au descoperit un şovoi de apă, care i-a cam încurcat. Câteva zile – pentru că a fost şi week-end-ul la mijloc – cascada de aproape un metru înălţime a adus apă la cota inferioară la care se poza conducta portocalie (nici o aluzie! este culoare materialului plastic din care este confecţionată!).

S-a presupus o spărtură în vechea conductă de alimentare cu apă a zonei. Supoziţie justificată prin slaba presiune a apei furnizate la robinetele din zonă, precum şi prin culoarea ei la opririle în alimentarea cu apă.

Am anunţat colegii de la televiziunile locale, dar … Ei nu aveau cum să vadă şuvoiul vizibil cu ochiul liber … Era vizibil doar dacă nu trăieşti din banii de pe reclamă. Din păcate, cu „săpuniera” mea nu am putut filma cascada, dar, câte o fotografie tot am reuşit, uneori.

Apoi, … s-a hotărât cu este vorba doar de un izvor şi s-a acoperit cu balast conducta pozată, pentru a se merge mai departe cu lucrarea.

Şuvoiul a rămas să-şi împroaşte mai departe apa, nepăsător la origine: conductă spartă ori izvor. Doar că, acum, nu o mai ia pe sub casă, ci, în jos, spre Primărie, pe traseul pe care se pozează conducta de canalizare.

Aşa am pierdut şansa de celebritate! Imaginaţi-vă: la inaugurarea noului obiectiv turistic – dădeam şi eu o bere ca să fie denumit: „Cascada lui Ulise„! -, venea Bloc şi Undrea, Stamatiev şi Irimie, poate şi Buş (Samson, fost şofer la ITA!), plus un numeros sobor de preoţi în frunte cu …

Mâine, CAA va purta jurnalişti „oficiali”, locali şi judeţeni, pe la obiectivele în lucru. Mă tem că şi Cascada lui Ulise (vezi mai sus) şi gurile de canal „modernizat” cu bani europeni, care înmulţesc nămolul de la Băile Sărate cu fecale, vor fi omise!

Update: Pentru că eu nu sunt instruit „ce e bine şi ce nu e bine  să scrii„, evident că nu am fost acceptat la prezentarea oferită jurnaliştilor. „Nu aţi fost invitat. Lăsaţi-ne datele de contact şi vă vom invita în viitor.” – mi-a spus PR-ul lor, Diana Bănete, căreia îi dădusem o carte de vizită când au inaugurat sala de clasă de la Şaguna. Deci, nu avea de unde să ştie de mine! … Important e că am reuşit să vorbesc cu ea, în persoană. Tiger-ul de la poartă nu te lasă să intri fără să-i dai bolentinu’!

Bonus: imaginea pârâului ce, acum, se scurge în canalizare.

Anunțuri