Aceleaşi probleme cu vechi soluţii noi

Posted on 9 Februarie 2012

3


Daca v-ati indoit de faptul ca a inceput anul 2012 – an electoral, aflati ca, pe la noi, pe la Turda, acum, dupa adoptarea Bugetului local, a inceput seria de „intalniri cu cetatenii a viceprimarului”, ca sa stabileasca prioritatile, conform doleantelor cetatenilor. Azi, am fost la cea din Turda Noua. Ieri, am ratat-o pe cea din Poiana. Asa cum, foarte probabil, voi mai rata cateva. Mare paguba, nu-i! Pentru ca, asa cum au subliniat mai multi dintre vorbitori, problemele sunt cele din anii trecuti, promisiunile de rezolvare … la fel!

Ca de-obicei, Tudorel si-a trimis vicele, ca sa incaseze el bobarnacele de la viitorii alegatori. La masa prezidiului, am mai distins pe destinsii Anca, Turdean, Dardai, Chisu, iar, in sala era un reprezentant al CAA.

Toti, pregatiti sa raspunda la intrebari, sa lamureasca pe nelamuriti.

Evident ca era pe baricade si televiziunea „oficiala”, cea care stie ce sa filmeze si ce sa prezinte.

Sala era una mult prea mică pentru numerosul „public”, pe care am depistat-o, în lipsa indicatoarelor, abia după ce l-am depistat pe paznic.

Noroc că, unii, nu am stat până la capăt!

Vicele ne-a citit o dare de seamă din care am aflat măreţele realizări, finalizate sau nu, ale Primăriei. A încurcat drapelele, mai ceva ca Ghiţă.  Am aflat şi de Grădina zoologică şi de zona Băilor, de Centrul de ecarisaj de la Bogata – care va fi cel mai cel, de Parcul Teilor – care, deja, este cel mai cel, de CNMV – pentru care s-au obţinut 2,5 mil. de euro, am aflat şi că cetăţenii din Poiana se plâng că cetăţenii de etnie romă cam fură, … dar, am mai aflat şi că s-a realizat un grad bun de colectare a taxelor şi impozitelor!

Am aflat că cetăţeni de pe str. Potaissa sunt nemulţumiţi că au conducte centenare şi reparaţii săptămânale. Cei de pe str. Simion Bărnuţiu că nu s-a dus canalizarea până la capătul străzii, ca şi cei de pe str. Matei Basarab care nu au deloc canalizare, …

Cu farmecul recunoscut, a vorbit şi Zinu. Şi el a enumerat o listă lungă de „ce ce”-uri.

Nu numai canalizarea a fost cal de bătaie, ci, şi iluminatul stradal, ca şi întreruperile repetate de curent din cauza reţelei subdimensionate, ca şi gunoaiele care se depozitează haotic, fără ca cineva din rândurile autorităţilor să remarce.

Chiar şi capela şi cimitirul au fost pe listă cu aspecte negative.

Mircea Irimie a încercat să ţină piept, dar, cu veşnica pomenire a lozincii „nu sunt bani” nu a prea produs încântare între cetăţeni.

A explicat de ce s-au început lucrările pe prea multe străzi deodată, fără finalizare pe niciuna şi perturbând traficul rutier, în primul rând.

Unii au comparat strada lor cu str. Nicolae Iorga. Aici, Irimie a reamintit, indirect, principiul chinezesc: ca să aranjăm toate străzile, pe unele le aranjăm mai întâi!

În funcţie de etnia sau poziţia în schemă a locuitorilor de pe strada respectivă?!

La plecare, nu l-am mai deranjat pe portar pentru ca era foarte ocupat cu paza … tembelizorului!

Dar, am admirat pubelele – tomberoane rasturnate prin parcul de la „biserica fortuită” (expresia lui Irimie, ceva cam în genul succesurilor altei eminenţe porcotalii!)

Anunțuri