La 12 aprilie ’61, Gagarin făcea un pas mic pentru el, dar, un pas mare pentru umanitate. Fără să ne spună acest lucru. Şapte luni, după-aceea, Arieşul Turda – o echipă din divizia B – făcea un pas mic pentru ea, dar, un pas imens pentru Turda. De multe ori, în peregrinările mele prin ţară, atunci când spuneam că sunt turdean, mi se explica: E oraşul acela de unde e şi Arieşul care a câştigat Cupa României!
Au trecut cinci decenii de la ziua în care, un băiat de opt ani, împliniţi, asculta la difuzorul radioficării locale, meciul cu Rapid. Nu prea aveam, eu, habar despre fotbal, dar, era vorba de Turda, oraşul în care locuiam, deja, de mai bine de un an. Nu mai locuiam în locuinţa de serviciu de la gura minei Herja, ci, acum, eram un orăşean, mândru de acest lucru. Au trecut cinci decenii de-atunci. Astăzi, am avut onoarea să dau … un extemporal distinsului meu profesor de fizică de la Liceul „Mihai Viteazu”. Subiectul discuţiei noastre a fost unul dintre cele două evenimente epocale ale anului ’61: câştigarea Cupei României de către echipa Arieşul Turda, al cărui mijlocaş era … Domnul Profesor Ioan Onacă. – scriam în 4 noiembrie 2011, cu câteva zile înanite de anonima aniversare a cinci decenii de la eveniment, în postarea: Cetăţean de Onoare al fotbalului turdean
Astăzi, citesc, stupefiat:
Câştigătoare a Cupei României în anul 1961 şi cu o istorie de peste 100 de ani, echipa fiind înfiinţată în 1907, Arieşul Turda este ultima victimă a crizei financiare. Lovită din plin de situaţia economică dificilă, Turda a încercat din greu să găsească o soluţie pentru a-şi mai susţine echipa, eforturile fiind zadarnice. Astfel, Arieşul se va retrage din Liga a II-a şi va fuziona cu Unirea Floreşti, echipă aflată în al treilea eşalon. Noua formaţie se va numi FCM Floreşti Turda şi va evolua în Liga a III-a, pe stadionul din Turda. „Suntem în tratative avansate, mai urmează să se semneze actele. Ne-am înţeles deja verbal cu privire la toate detaliile. Jucătorilor de la Arieşul li s-a propus să rămână la echipă, dar în afară de trei au refuzat toţi. Au rămas doar Zoran Stoica, Aurel Timar şi Tilincă. Noul proiect va avea un buget mai mic, vom încerca să ne axăm pe jucători care sunt localnici, ceea ce nu se poate însă acum. Vor fi salarii mai mici şi condiţii mai proaste, pentru a evita să intrăm din nou în colaps. Trebuie să acţionăm în concordanţă cu posibilităţile materiale pe care le avem”, a explicat George Ciorceri, antrenorul Arieşului. – scrie Mihai Cinpoeru în prosport.ro
… (nu sunt în stare să mai scriu ceva, oricât de antimicrob fotbalistic aş fi!). A mai rămas ceva de distrus din istoria Turzii?! Salina s-a „modernizat”. Băile se distrug, încetul cu încetul. Lapidariumul s-a spart. Ce urmează: transformarea Castrului în … Ce surpriză, oare, ne mai aşteaptă?
Notă: Am dat o raită în presa online din Turda: nimic pe acest subiect în Ziarul 21, Turda Info, Turda News ori 15 minute! Ori nu este o ştire adevărată, ori nu este o ştire importantă! Iar, mă fac de râs ca blogger amator! Zău, că mi-aş dori!
In 14 febr., 15 minute scrie despre subiect, confirmandu-l si oferind, nostalgicilor, imnul echipei:
Mea culpa: sapand mai adanc am gasit o stire mai veche: FC Arieşul Turda se va retrage din campionat! La Turda va juca … Deci, din pacate, ESTE ADEVARAT!
Vasile
10 martie 2012
Nu-mi vine sa cred asa ceva. Rusinica!
Zamfir POP
11 martie 2012
# Vasile: Din păcate, trebuie să credem pentru că este real. În noiembrie, toată lumea a uitat de împlinirea a 50 de ani de la câştigarea Cupei României pentru că numai Onacă şi Suciu mai sunt în viaţă. Acum, nici echipa nu mai este!
nicu
15 februarie 2012
PACAT
Zamfir POP
15 februarie 2012
# nicu: Da, pentru că este vorba despre un monument al istoriei locale. Dar, în isteria actuală, …
noruego
15 februarie 2012
Pacat,mare pacat…
In tineretile mele mergeam,impreuna cu prietenii,cu bicicletele,de la Luna la Turda pentru a vedea meciurile lor…E rusinos pentru „edilii” orasului ca au lasat sa se stinga acest simbol !
E rusinos ca nu s-a gasit nici un „mare afacerist” localnic sa preia echipa spre a nu o lasa sa moara !
E trist momentul…dar va fi repede facut uitat cu vreun concert ” de zile mari” pe banii contribuabililor…
Zamfir POP
15 februarie 2012
# noruego: Nu e chiar foarte mare „păcat”, mai ales că mulţi ani la rând, Eu, Cetăţeanul, indiferent de religie sau orientare … sportivă, am fost cel care am finanţat (prin bugetul local) echipa de fotbal. Ajunsese un fel de tocătoare de bani. În folosul … Se vede după rezultat! Nu este nici o „ruşine” pentru afacerişti pentru că ei sunt afacerişti şi nu … fotbalfilantropi. Scopul lor este să producă profit, nu să umple o gaură neagră. „Marile personulităţi„, care s-au bătut cu cărămida în piept, ca conducători ai clubului, şi-au dovedit, pe rând, „valoarea”. Îmi amintesc de un an în care, din buget se aloca vreo 1,5 miliarde pentru „cultură şi sport”, din care, ceva cam în genul 1,2 miliarde erau cota fotbalistică. Unde este rezultatul utilizării acelor bani?! Acelaşi ca la străzile cu gropi, ca la canalizarea care curge invers, ca la centrul cu dale care se crapă după montare, ca la …
În privinţa „onoarei” cu care ne reprezintă şi ne servesc edilii urbei … scriu mereu şi-mi atrag oprobiul aplaudacilor, lingăilor şi … (ne)demnitarilor locali!