Destine paralele … Înspre obârşii

Posted on 6 Martie 2012

1


La 21 martie a.c., la orele 17,00, la Librăria Universităţii (Diverta), la Cluj Napoca, Mariana Enache, va citi două texte, la lansările de carte de vor avea loc. Acolo. Atunci. Pentru că se va da startul plecării înspre public a cărţilor:„Destine paralele”, al treilea roman al scriitoarei Delia Cenan , şi „Înspre obârşii”, debutul publicistic al poetului Mihai Georgia.

Cuvânt înainte, al poetului Mihai Georgia, la volumul „Înspre obârşii
Scrierile din acest volum sunt ecoul unor stări aparte de spirit, de dileme fierbinţi, dar şi de trăiri subiective – pe marginea relaţiei om – absolut; de nostalgia întru străluminare şi limpezire, după puritatea basmului şi a închipuirii mitice.
De studiul pasionat al folclorului, etnologiei, filosofiei religiilor. Într-un cuvânt al Obârşiilor dintru care purcedem şi înspre care năzuim.
De căutarea Baciului Iisus Christos şi a păstorilor săi – marii iniţiaţi, sfinţi, sihaştri, mistici, profeţi ai Omenirii.
Lui I sunt închinate aceste încercări de limpezire aşternute pe hârtie în momente de încercare sau de relaxare ale vieţii mele.

Cuvinte scrise pe coperta IV a romanului Destine paralele al Deliei Cenan, de către Sabin Mircea Rus
Este realitatea suficient de interesantă/fascinantă/palpitantă încât să devină subiectul unei cărţi? Aceasta este întrebarea pe care Delia Cenan şi romanul său, Destine paralele o propun, alunecând astfel, subtil, înspre filozofia rostului existenţial. Spaţiul de desfăşurare al evenimentelor, construit extrem de “pământean”, precum şi personajele ce sunt aduse parcă din vecinătatea străzii, conduc spre o radiografie a societăţii româneşti/clujene din ultimele două decenii. Nu ştim dacă “patriotismul local” ori pur şi simplu dorinţa de a releva “senzaţionalul” timpului nostru real, sunt motoarele ce au iscat o astfel de abordare, cert este însă, că Delia Cenan are abilitatea introspecţiei proximităţii, subtilizând din contemporaneitate acele detalii care tind din ce în ce mai mult să ne scape şi care, sunt de fapt izvorul culorii şi muzicii vieţii. Aceasta este o calitate de fond a scriitorului, care şi-ar pierde principala funcţie socială în afara unei astfel de capacităţi.
Epica şi stilistica sunt cuminţi, “de modă veche”, ţinând departe autoarea de abordări ieşite din comun, şocante ori sexoase (cu toate că acestea se dovedesc a fi reţetele de succes ale prezentului), impunând astfel un registru sobru, responsabil faţă de sine dar şi faţă de personajele romanului, ce au cu siguranţă un corespondent în realitate.
Această abordare scriitoricească ce aminteşte de arta realismului socialist, va prilejui celui ce va răsfoi paginile Destinelor paralele, o experienţă literară cu aer de şuetă, ce poate ocupa în mod plăcut o după-amiază. Mai mult decât atât, trăirea aproape fotografică indusă de imaginile naraţiei, derulate parcă grăbit, va lăsa în urma ei sentimentul apartenenţei la o lume pe care n-o mai vedem, o lume în care … “viaţa bate filmul”.

Dacă mă iau după Mihai Georgia şi după Sabin Mircea Rus, voi face tot posibilul să fiu, atunci, acolo. Să mă-mpărtăşesc din Înspre obârşii şi din Destine paralele, deopotrivă.

Un alt eveniment, similar, prin faptul ca este tot o lansare de carte, dublata de o expozitie de arta plastica, va avea loc la Sala Mare a Primariei Turda, vineri, imi este comunicat printr-un Comunicat de presa:

Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Turda şi Societatea Culturală „Filarmonia” Turda organizează vineri, 9 martie, de la orele 17, evenimentul PUNCT ŞI DE LA CAPĂT. Acesta va cuprinde lansarea romanului “Dezrădăcinaţii” şi un vernisaj de artă plastică, ambele semnate Călin Vasile Plăcintar. La eveniment vor vorbi despre volumul “Dezrădăcinaţii”, apărut sub îngrijirea Editurii Casa Cărţii de Ştiinţă din Cluj Napoca, criticul literar Irina Petraş- Preşedinta filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor, prof. Ovidiu Nistea şi Directorul de Programe al Societăţii Culturale Filarmonia Cluj, Dana Deac, iar artistul plastic prof. Valer Suciu va prezenta picturile expuse. Călin V. Plăcintar este un tânăr turdean promovat de Societatea Culturală Filarmonia. Deşi aflat doar la al doilea volum publicat, el a stârnit interesul unor critici literari din judeţele Alba şi Cluj. Manifestarea este găzduită de Sala Mare a Primăriei Municipiului Turda şi intrarea este liberă.

Anunțuri
Posted in: 22 - Evenimente