Măgina, o destinaţie de Paşte

Posted on 29 Martie 2012

3


„De treci codrii de aramă,
De departe vezi albind,
Ş-auzi mândra glăsuire
A pădurii de argint.”
Aşa era pe meleaguri eminesciene. De treci de la Aiud spre Remetea, vezi doar un indicator care te îndeamnă să treci podul spre a ajunge în satul Măgina.
Am fost la Măgina, ispitit de vechimea Mănăstirii. Dar, vechiul este onorat şi altfel: un viitor muzeu etnografic şi o casă cu acoperiş de paie.

Măgina de secole
Măgina este un sat vechi, cu oameni noi, dar, care nu acceptă să-şi uite rădăcinile. Le îngrijesc, le perpetuează, le fac cunoscute şi altora, se mândresc cu ele. E bine că mai avem oameni de-aceştia.
Cu câteva luni în urmă, părintele Serafim, plecat de la Mănăstirea Mihai Vodă de lângă mormântul Mihai Viteazului de pe Câmpia Turdei, mă invita la Mănăstirea Măgina, ispitindu-mă cu vechimea de patru secole a lăcaşului de cult. După ce am trecut peste şapte munţi şi şapte ape, am ajuns la poarta mănăstirii.

Grădina Edenului
Intrarea la mănăstire este o alee printre meri. O linişte monumentală îmbracă peisajul în aureolă mistică. Aştepţi să apară Adam şi Eva şi te rogi să nu apară şi şarpele.
Părintele Serafim m-a primit cu căldură prietenească. Ne-a rânduit locul de odihnă, mie şi însoţitorului meu, apoi, m-a plimbat peste tot, pe sub meri – în primul rând.
Mândru, deopotrivă de istoria modestei mănăstiri ce păstoreşte, dar, şi încrezător în şansa de realizare a viselor – proiectelor sale.
Acum, va trebui să muncesc din greu, să fac penitenţă, ca să scriu ce nu s-a scris, să şlefuiesc alte cuvinte şi expresii, să vă fac să înţelegeţi că nu este o glumă: un colţ de Rai pe Pământ se află la câţiva kilometri de Aiud, în partea de sus a satului Măgina.
Monografia semnată de Gheorghe Petrov, vine să sedimenteze informaţiile, rare şi sărace, presându-le într-o stratigrafie istorică, într-un ierbar cu frunzele sutelor de ani ce s-au scurs.
Am urcat dealul de lângă mănăstire. De sus, mănăstirea pare şi mai mică, comparată cu casele şi curţile măginenilor, pierdută printre copaci.

Pendulare seculară
Edificată ca ortodoxă, mănăstirea este mereu victima luptei „creştineşti” între ortodoxie şi greco-catolicie. Satul a aparţinut, peste secole, unor nobili maghiari, care şi-au impus religia. Din „dragoste frăţească” a fost distrusă în timpul revoluţiei paşoptiste.
Chiar şi datarea începuturilor stă, mai mult sub semnul legendelor, decât a documentelor. A scris undeva că s-a înfiinţat la 1611 şi aşa a rămas pentru toată lumea. Istoricul amintit mai sus, vorbeşte despre elemente care permit să credem că, la acea dată, mănăstirea exista deja, având chiar oareşce vechime. Pentru cei interesaţi, pagina web a mănăstirii şi monografia le sunt disponibile.

Viitor cu raze de lumină
Venirea părintelui Serafim pare a fi de bun augur pentru viitorul lăcaşului de cult. Şi de cultură, cum au fost, dintotdeauna, mănăstirile. Licenţiat în teologie şi psihologie, cu un doctorat în pregătire, părintele se apleacă asupra tinerei generaţii, îndepărtată de biserică, iscodind în mintea şi inima lor, pentru a le afla păsurile, nevoile, durerile, şi a-i ajuta să le învingă, şi cu ajutorul credinţei.
Obştea e mică. Împreună cu părintele Serafim mai vieţuieste, la Mănăstirea Măgina, doar şi părintele Cleopa, Oameni dedicaţi credinţei.

Muzeul Icoanei Ortodoxe

Proiectul în derulare este casa străveche, de vreo două secole, demontată din Râmeţi – sub coordonarea lui Aurel Olteanu – şi care se va reconstrui în curtea mănăstirii. O măicuţă de la Mănăstirea Bistriţa din Oltenia, ca moştenitoare a casei, a donat-o aşezământului de la Măgina. Casa va fi acoperită cu şiţă (şindrilă). Toată casa a fost edificată numai din lemn, piatră şi paie. Lemnul a fost prelucrat numai din bardă. Chiar şi cuiele fiind din lemn. Casa va adăposti proiectul drag sufletului stareţului: un Muzeu al Icoaneipe sticlă – într-una dintre încăperi – şi pe lemn – în cealaltă. Ca rol, muzeul nu se va limita la prezentarea icoanelor, ci, se doreşte a deveni un centru de îndrumare, o adevărată şcoală pentru iconari.

Casa cu acoperiş de paie
Casa are circa două sute de ani şi este acoperită cu paie de grâu de primăvară, alac. Interiorul şi târnaţul sunt îmbogăţite cu multe obiecte tradiţionale, culese de preotul Ioan Fufezan, etnograf amator, de prin casele din satele din împrejurimi.
Fiul preotului, Titus, mi-a povestit cu mândrie despre isprava tatălui, mi-a dat explicaţii ca un adevărat muzeograf şi „mi-a vândut” şi un pont foarte valoros: Aurel, de 37 de ani, s-a născut în respectiva casă şi a muncit la mutarea ei.
Vă încerc cu o ghicitoare: la ce foloseşte obiectul din imaginea alăturată?
Un trunchi de copac, golit ca un tub, cu capetele obturate cu tablă şi cu o deschizătură în partea superioară.
Vă puteţi gândi că era o ladă de păstrat cerealele?!

Pe mine m-au convins că merită să revin la Măgina, că merită că mă canonesc să vă conving că e bine să mergeţi pe-acolo, în căutarea liniştii. În natură şi în Biserică.

Citind articolele mele despre mănăstire (Din dragoste de MăginaMănăstirea MăginaSă mergem la Măgina şi Mănăstirea MăginaMăgina: un muzeu în construcţie) şi accesând pagina web a lăcaşului, vă pregătiţi lecţia de istorie. Ajungând acolo, intraţi pe mâna părintelui Serafim, care vă va alina sufletul şi vă va ajuta duhovniceşte să vă întoarceţi acasă cu mai multă lumină în suflet!

Alte informatii si imagini despre manastirea Magina: Cum pot ajunge la Mănăstirea MăginaChaumière moţeascăO „chaumière” moţească, …

PS: Cu mare bucurie, am aflat că postarea mea a fost preluată pentru a fi citită de românii din Arizona (SUA): Măgina, o destinaţie de Paşte Îi aşteptăm la Măgina! Mulţumesc Prietenului Octavian Curpas, care mi-a făcut această onoare.

Anunțuri
Posted in: 28 - religie