Turda: „trotuarul-stadion”

Posted on 8 Iunie 2012

0


 S-a anunţat un concurs cu amintiri, imagini şi poveşti, din Turda de altă-dată. Scotocind după ceva inedit, am ajuns să solicit colaborarea unui turdean de departe, rugându-l să-şi amintească o întâmplatre de când locuia pe-aici şi cu trupul, nu numai cu inima. iată, ce-mi scrie:

Salut, Prietene Turdean!

„mă chinuie talentul” si tot nu reuşesc să pun pe hârtie nimic, ceva  normal. Ceea ce era povestea nostimă a frustrării mele de copil de 8-10 ani, pe la mijlocul anilor ’60, legat de sinagogă, este după cum urmează:

În perioada sărbătorilor de toamnă, mai precis în perioada sărbătorii de sukkot (sărbătoarea corturilor), care ţine 7 zile, copii se jucau în curtea sinagogii un joc cu nuci. Jocul era cam aşa: fiecare participant punea 2-3 nuci, după înţelegere, iar nucile se aranjau în linie treaptă şi de la o anumită distanţă fiecare participant la joc trebuia să rostogolească o altă nucă, astfel ca nuca lui să ajungă la linia de nuci şi să lovească o nucă. Cu cât nimerea concurentul mai aproape de prima nucă din linie era mai bine pentru că el primea toate nucile care urmau după nuca nimerită până la coada liniei de nuci. Dacă, de exemplu, nimerea prima nucă, el lua toate nucile şi jocul se termina. Începea altă distracţie, cu alte nuci, şi aşa mai departe până rămâneau jucătorii fără nici o nucă.

Ei bine, eu era mai mic şi întotdeauna pierdeam foarte repede, toate nucile din „dotare”, în faţa băieţilor mai mari decât mine. Mă consola gândul că voi creşte mai mare şi atunci eu voi lua toate nucile!!! Acest lucru nu s-a întâmplat pentru că în anii când aveam, poate, potenţialul să iau nucile altor copii în Turda nu mai erau copii care să joace acest joc în perioada sărbătorii de sukkot. Copii emigraseră deja în Israel.

Asta am vrut să povestesc şi te rog frumos pe tine să rescrii povestea, că sunt sigur o vei face cu mult mai mult talent decât mine ! Fotografie care să lege evenimentele de sinagogă nu numai că nu am dar nici nu şin minte să fi văzut !

Jocurile de nuci aveau loc în curtea sinagogii, pe un trotuar de beton, care era în faţa unei clădiri din curte. Clădirea era (mai este, oare?!) în partea stângă, partea unde este uşa de intrare în sinagogă, puţin mai în spate spre vale. Era un fel de sală festivă lungă unde aveau loc şi lecţiile de religie şi de ebraică, sau dacă era ceva petrecere în comunitate acolo puteau să se adune mai mulţi oameni. De-a lungul clădirii era un trotuar, care era terenul de joacă.

Poate, mai există şi acum „trotuarul-stadion”. Poate, îl fotografiezi şi îl adaugi la poveste.

Asta este , dacă poţi participa cu asta este OK ! Poţi să-mi dai numele adevărat. Nu cred că cineva mă mai ţine minte!

Salut, Ervin MARTON – fost turdean pe vremuri, sufleteşte şi acum

Mulţumită Prietenului Ervin, am o povestioară cu care să participăm la concursul de poveşti din Turda de demult. Am adăugat o imagine a acelui „trotuar-stadion”  pe care se jucau nucile. Dacă am păstra nota şugubeaţă a povestirii, am semna participarea la concurs în trei: Ervin, Zamfir şi Ulise, pentru că imaginea am postat-o, iniţial, pe blogul lui Ulise al II-lea cel Ocoş:  Lătrături ocoşe (010612)

Anunțuri
Posted in: 72 - TURDA ieri