Crăişoru’ la Palat

Posted on 24 noiembrie 2012

0


În goana după formă, pierdem conţinutul. Astfel, zilele acestea, pe peretele fostului Club muncitoresc, al fostei Case de cultură, se montează litere mari ale noului nume: Palatul cultural! Dincolo de laudele ori criticile – încap destule, şi dintr-unele, şi din celelalte – ce se pot aduce activităţii culturale din „municipiul” Câmpia Turzii, rămâne meritul că viaţa culturală – din acest orăşel – există!

Am aflat, în ultima clipă, despre un eveniment dedicat lui Avram Iancu, în oraşul în care bustul său tronează, într-un scuar de pe strada principală. Neanunţat, ca mai toate evenimentele încropite pe fugă, a adunat, în sala unde se ciondănesc consilierii locali, pe şefii Asociaţiei cultural-patriotice „Avram Iancu” din oraş şi din Turda, un grup de elevi de la Liceul „Pavel Dan”, precum şi nişte spectatori.

Comemorând 140 de ani de la stingerea moţului luptător pentru dreptate. Cel care a fost îngropat pe 13 septembrie 1872 la Țebea, jud. Hunedoara, lângă Gorunul lui Horea şi care dorea, arzător:

O alocuţiune a fost citită de Dorel Todea – reprezentant al filialei din Câmpia Turzii a Societăţii cultural-patriotice „Avram Iancu”, care, a amintit momente din viaţa şi lupta Crăişorului. Despre Avram Iancu au mai vorbit Petre Popp, administrator public al municipiului, harnic căutător prin arhive, şi prof. Valeria Mureşan, de la Liceului Teoretic „Pavel Dan” din localitate.

Apoi, copiii dirijaţi de prof. Mariana Soporan, de la aceeaşi şcoală, au recitat şi au cântat cântece, legate de Iancu şi România.

Această prezentare necesită JavaScript.

Din păcate, eu a trebuit să plec, înainte de terminarea manifestării. Vă sugerez să daţi click aici, pentru a vedea reportajul colegului Marian Oprea, care a participat, de la început şi până la sfârşitul evenimentului.

Mă gândesc că statura Crăişorului, precum şi rolul său, în istoria locurilor şi a ţări, ar fi meritat mai puţin formalism şi mai multă tragere de inimă în organizarea manifestării. Fără implicarea unui număr mare de spectatori, totul rămâne un simplu punct bifat în planul de activităţi. Al asociaţiei şi al noului, aşa numit, Palatul cultural „Ionel Floaşiu” din Câmpia turzii.

Posted in: 22 - Evenimente