La gura … aerotermei (5)

Posted on 14 Ianuarie 2013

0


Odisee estivală

– aventurile lui Ulise şi ale Prietenului său –

harta-magina-0Într-o zi de vară, de-acum doi ani, ne-am pornit, ca doi pelerini, voiniceşte, nu cu Mercedesu’ ori jipanu’, ci, per pedes apostolorum, spre Mănăstirea Măgina. Noi, adică, Ulise – Prietenul meu, cu coadă – şi eu, Zamfir – un fel de Argus, Prietenul lui credincios, cu barbă. Am făcut aceste precizări, ca să nu ne confundaţi.

Prima etapă am planificat-o între Turda şi Pietroasa. Un drum pe care l-am mai făcut, tot pe cele picioruşe ale noastre, şi nu numai o dată. Ce e un „vreo douăzeci de kilometri”, acolo, pentru o echipă antrenată, cum suntem noi?!
După vreo trei ore, plecasem de la amicii din Mihai Viteazu, … uitând să umplem bidonul cu apă, din raniţă. Nu ne făceam probleme, pentru că hălăduiam între terasa inferioară a Arieşului – unde se află satul cu numele Voeivodului, şi cea superioară – unde sunt satele Bădenilor şi Plăieştilor ungurei, ascunse prin văgăuni, şi unde ştiam că vom găsi apă în fostul canal magistral de irigaţie.
Era o zi toridă de vară. Una din ultimele ale lunii august. Soarele se topise şi ne învăluia cu văpaia lui nemiloasă. Drumul trecea printre lanuri de porumb, cu foile uscate ca ale tutunului. Adică, aşa cum spunea şi Labiş: Soarele s-a topit şi a curs pe pământ. Eu nu sufeream, pentru că mâncasem bine şi băusem o cafea, la ultima oprire. Dar, Ulise dădea semne de sete, tot mai accentuată. Am ajuns la canalul de care am amintit. Uscat! Nici o urmă de picătură de apă pe fundul dalelor de beton, uscate perfect. Am cârmit înspre un pârâiaş, ce-l ştiam coborând între terase. Stupoare: tot uscat şi acesta. Bietul de el, nici măcar mâl nu mai avea! Bietul de Ulise a început să dea semne de insolaţie, suferea acut de sete. Dacă aveam apă în bidonaş, mi-aş fi făcut palma căuş, pahar de frecventă folosinţă, şi ar fi lipăit bucuros.

mm-dsc06719Ne-am întors în sat, târâş-grăpiş, la un alt prieten, ce locuieşte aproape de ieşirea înspre Turda. Ulise a băut apă, ca o cămilă însetată, dar, … continua să prezinte semne, evidente, de boală. Am discutat cu amicul: nu puteam să-l mai târăsc, încă vreo şase kilometri, până acasă. L-am lăsat „în gazdă” la amicul pe care, Ulise, îl cunoştea bine şi ştiam că este îngrijit. Pentru că, omul urma să meargă, în dimineaţa următoare, cu căruţa, tocmai la … Pietroasa!, am stabilit că voi reveni dimineaţă şi, în funcţie de starea Prietenului beteag (suferind – ardelenism!), fie vom merge la Turda, la medicul veterinar, pentru „reparaţie”, fie la Pietroasa, în căruţă, pentru cuvenita convalescenţă.

mm-dsc06515În dimineaţa următoare, Ulise părea întremat, dar, nu total. Am făcut traseul, ca boierii, în căruţă! Pe la jumătatea drumului, la un cot în formă de U al drumului, am coborât şi am mers pe jos câteva sute de metri, ieşind în faţa căruţei, mai sus. Ulise nu era în formă tocmai bună. La Pietroasa, am mâncat, am băut – apă, Ulise, respectiv, cafea, eu – şi am plecat în susul satului, cu băieţii amicului. Ulise tot nu se manifesta în forma lui bună, era apatic, fără chef. Ne-am întors „la bază” şi am stabilit că, la orele după-amiezii, când omul va coborî cu căruţa spre casă, ne vom întoarce şi noi, lăsând vizitarea Mănăstirii Măgina pentru o altă ocazie, când vom fi, ambii, în formă optimă pentru cei vreo treizeci – patruzeci de kilometri ce urmau. Pentru că, noi, nu mergem strict pe drum, ci, mergem … brownian! Când în dreapta, pentru că am eu ceva de văzut şi fotografiat, când în stânga pentru că … aşa vrea Prietenul meu de hălăduială, care fugăreşte vreo şopârliţă ori vreo veveriţă. În echipa noastră, avem drepturi egale! E drept că eu am drepturi de Om, iar, el are drepturi de Câine, dar, ni le respectăm reciproc. Întru marea bucurie şi plăcere a tuturor componenţilor echipei. Democratic!

Această prezentare necesită JavaScript.

– va urma –

Anunțuri