Te latră şi te muşcă

Posted on 12 Februarie 2013

6


V-am vorbit, de nenumărate ori, despre fauna ce populează „centrul modernizat” al Turzii. Cerşetorii, dar, şi „discriminaţii” şi câinii „comunitari”, în deplină armonie, fac legea prin centru. Nu ai dreptul să mergi liniştit, gândindu-te la ale tale. Trebuie să-i fereşti, altfel, te latră şi te muşcă. La figurat, dar, … şi la propriu!

Iată, povestea unui turdean, care, ca şi mine, a îndrăznit să treacă prin zona dintre „punctul de informare turistică” şi teatru:

Iniţial, sub imperiul furiei, turdeanul a vrut să constituie un grup, un comando pentru exterminarea acestor câini ai nimănui. A încercat să-i adune pe „curajoşii voluntari”, care se lăudau pe facebook. La reuniunea programată, s-a trezit … singur! Nu a venit niciunul din cei care promiseseră. Nici măcar jurnalistul profesionist, care, promisese şi el …

Mai bine. Pentru că, soluţia proiectată ar fi intrat sub incidenţa legilor. A acelor legi, pe care … nu le aplică cei care reprezintă (în funcţii şi … state de salarii!) aiuritorităţile locale!

Această prezentare necesită JavaScript.

Omul, mare iubitor de câini (!), a pierdut ceva vreme. Şi ceva bani. Să sperăm că rana i se va vindeca şi nu va resimţi urmări mai grave.

De mai multe ori am spus, „miloaselor” care hrănesc câinii comunitari, din centru ori dintre blocuri, că, atunci când aceşti câini le vor speria ori muşca nepoţeii, … vor avea dreptul să-şi ţină gura!

Se tot face caz de acel adăpost pentru câinii fără stăpân. Promis, la Zoo sau la Bogata (într-una dintre clădirile fostului „cloşcodrom”). Lucrările sunt secrete. Chiar şi locul era necunoscut. Perfect. Faceţi în secret, dar, …

SCĂPAŢI ORAŞUL DE ACEASTĂ AMENINŢARE!

Să rămână numai celelalte. La fel de … în neconcordanţă cu civilizaţia europeană!

Anunțuri