La gura aerotermei: Nu sunt naiv

La gura aerotermei,  ca şi la cea a caloriferului, ca şi la cea a sobei de altădată, se spun poveşti. Povestea de mai  jos, am publicat-o cu peste zece ani în urmă, la 4 august 2003. Din păcate, este de actualitate şi astăzi.

Naiv? nu! realist? da!

Nu! Nu sunt atât de naiv încât să cred că ceea ce s-a construit din nepăsare şi din interes meschin, în vreo şapte ani, se poate opri şi repara numai cu logică şi cu bun-simţ şi imediat! Sunt convins că, în final, victoria va fi de partea adevărului, dar, din nefericire, până atunci, Roşienii vor mai avea parte de multe necazuri încă.

Pe de-o parte, este vorba de oprirea unui mastodont, cu inerţie mare. Sunt multe lucrări în curs, care se vor opri după epuizarea lor. Sunt lucrările de explorare, care au toate aprobările necesare şi care vor continua. Pentru neavizaţi vor crea impresia că „exploatarea minieră” merge din plin. Mai este procesul de cumpărare de proprietăţi, care se desfăşoară în etape şi care îşi continuă cursul în baza fondurilor care sunt deja alocate. Acest proces se desfăşoară la marginea legii: casele şi terenurile sunt cumpărate cu precizarea în contract a faptului că terenul este necesar pentru exploatare minieră. Dar, dacă nu se va aprobă şi nu se face exploatarea? Oricare dintre cei care astăzi vând, vor putea anula, în instanţă, contractul de vânzare-cumpărare pentru clauza mincinoasă. Dar, vor vrea? Încet, încet, autorităţile se vor trezi, vor fi obligate să se trezească: actualele decizii privind modificarea satului s-au luat fără consultarea reală a comunităţii şi sunt nule de drept. Sperăm să obţinem anularea lor în instanţă. Mâine-poimâine, aceeaşi ştabi care astăzi laudă proiectul se vor întrece în a-l critica: să nu uităm că vin alegerile şi canadienii nu au drept de vot în România!

Pe de altă parte, în toamnă vă veni momentul ceasului al 12-lea: compania minieră trebuie să obţină „acordul de mediu”, obligatoriu pentru începerea activităţii de exploatare a zăcământului. Mă tem că nu-l vor obţine, pentru că trebuie să prezinte studii temeinice referitoare la impactul asupra mediului şi asupra socialului. Ori, cu problemele enumerate de subsemnatul până acum, cu aplicarea normelor europene (pe care le-am adoptat şi care sunt mai stricte decât cele anterioare, româneşti), având în vedere tam-tam-ul creat în jurul acestui caz, … Sper că va fi victoria noastră!

Deşi premierul s-a exprimat dur, exprimându-şi opoziţia faţă de proiect, guvernul nu este la fel de tranşant şi nu ia decizia necesară opririi derulării lui. De ce? Probabil datorită vreunei clauze din contract care l-ar obliga la daune imense faţă de compania canadiană. Probabil că unul dintre „cei 15.000 de specialişti” ai fostei Convenţii Democrate a semnat contractul cu … „gura plină” şi nu şi-a mai pierdut vremea să-l şi citească! O fi fost vreun biet Mitică, pe care nu-l doare nici în cot de soarta ardelenilor! De-aceea, guvernul „a aruncat pisica moartă”, când în curtea Parlamentului (acesta a mai „aprobat” şi Dracula Parc de la Sighişoara! care … nu se face!), când în curtea Academiei (care s-a pronunţat ferm împotriva proiectului), când în curtea europenilor. Proiectul va muri, dar, nu din decizia guvernului, ci, din cauze naturale, din imposibilitatea respectării tuturor normelor europene!
Lucrurile vor reveni greu la normal în Roşia Montană. Proprietăţile cumpărate de companie vor fi, probabil, vândute vreunei firme care va construi aici o staţiune turistică. Încet, încet, infrastructura se va îmbunătăţi şi zona va deveni din nou prosperă. Soarele va răsări din nou deasupra Roşienilor! Conflictele actuale se vor aplana, rănile se vor închide. Comunitatea se va reconstrui şi ea, având în frunte pe cei care acum sunt disperaţi. Turiştii, care vor veni iarna să schieze la Arieşeni şi vara să admire stalactitele de gheaţă de la Scărişoara, vor face şi un tur prin zonă, vor vizita Galeriile Romane, vor adăsta pe la vreun localnic ca să bea lapte proaspăt, să guste din „slană” şi să doarmă o noapte în fân, vor duce la plecare o sticlă cu afinată şi un borcan cu dulceaţă de zmeură, …

Sper ca, peste vreo zece ani, să ne întâlnim în piaţa veche a Roşiei Montane, lângă ruina fostului cazinou, şi, uitându-ne înspre Cârnic, să ne bucurăm de măreţia şi verdeaţa lui şi să ne amintim de vremurile grele când luptam împotriva invadatorilor!

N.B.: Totuşi, sunt naiv: au trecut cei zece ani şi … lupta continuă!

Etichetat: 2003, actualitate, adevăr, aerotermă, altădată, ani, astăzi, august, bun simţ, calorifer, final, gură, logică, naiv, nepăsare, povesti, păcate, România, Roşia Montană, sobă, Turda, urmă, victorie, Zamfir, zece

Posted in: 58 - înspre munte